Unde dai şi unde crapă

    Cam aşa cred eu că s-a întîmplat, şi EL îmi e alături, I-am cerut să-mi fie alături să nu greşesc cumva, cu crearea creştinismului : cînd romanii se luptau să oprească răspîndirea iudaismului, care atunci era mai curat, credinţa în EL, şi avea o putere devastatoare de răspîndire în Imperiul Roman, şi în loc romanii să-i asimileze din toate punctele de vedere, în calitate de cuceritori, pe iudei.
   Se vedeau puşi în postura ingrată, nedorită deloc de a fi cuceriţi spiritual şi astfel au născocit foarte greu creştinismul, ca răul cel mai mic în raport cu iudaismul, dar ca o creeaţie a lor, renunţînd cu chiu cu vai la politeismul de sorginte elen, ce dominaase spiritualitatea latină pînă în 325, cînd a căzut măgăreaţa pe Împăratul Constantin şi maică-sa Elena, să înceapă teribila impunere cu forţa a noi credinţe, noi minciuni(în locul politeismului) : creştinismul, cu scopul eradicării iudaismului din imperiu, ce se cam oficializase tacit.
    Cu aceste mişcări spirituale era de acord şi EL : nu vroia naţiile celelalte să se apropie de EL, ci numai poporul SĂU să-I rămînă fidel şi să se-ndrepte cît mai mult spre EL, din toate puntele de vedere. Astfel prin creştinism aI LUI erau presaţi să-L urmeze cumva, dar în timp s-a-ntîplat altceva : aI LUI au cam dezertat la formele diverse de creştinism.
   Cam nu demult EL şi-a ameliorat cerinţele şi cred sub influienţa schimbărilor din creştinismul în distrugere prin răzmeriţa internă sporită de EL. Acum EL doreşte curat lumea să-L ştie, să-L afle din toate punctele de vedere, mai ales ale spiritualităţii, şi să-L respecte, pentru că EL va veni curînd, SE APROPIE TIMPUL SĂU!

Fără EL

   O ipoteză rea, şi şugubeaţă, să glumim că n-ar fi EL, aşa de departe-I sîntem de a-L respecta, îL şi desfiinţăm cum oleacă ne-o lăsat cam de capul nostru, dar tot sub atenta SA supraveghere, mai de la distanţa necesară să nu-L simţim adevărat ci din amintiri unele cam eronate, compuse după unii autori umani se pare.
   "Dacă Dumnezeu nu există înseamnă nu numai că insul îşi poate face de cap, ci şi că natura şi universul nu au nici o îndatorire faţă de om...Totul e îngăduit şi înpotriva fiinţei raţionale ; totul e îngăduit şi forţelor oarbe ale naturii, coincidenţelor ironice ale hazardului, urzelilor complicate ale destinului"(Nicolae Steinhardt) : "Iubitorii de raţiune şi dreptate - printre care s-au recrutat îndeobşte necredincioşii -  ar trebui să-şi dea seama că ei, mai mult decît oricine, au tot interesul ca Dumnezeu să existe. Să nu dea acest contestat Dumnezeu nimănui să ajungă a-şi dori ca Dumnezeu totuşi să existe şi să nu ne fie îngăduit chiar orişice".
    Atîta cred că fără EL lumea ar fi pierdută în dezordine şi autoanihilare totală, autodistrugerea ar fi iminentă, pentru că nu sîntem capabili să ne controlăm pornirile, răzbunările, invidia, ura, dispreţul, egoismul, nedreptatea totală şi natura ne-ar fi pedepsit punîndu-ne capacul dispariţiei noastre ca specie, de nu era EL undeva să ne supravegheze totuşi interesat de noi aşa neascultători şi nedrepţi cum sîntem de cînd ne ştie, Ivan Kamarazov : "dacă nu există Dumnezeu, totul este îngăduit".

Între oameni

   M-a atras misterul încă de la începutul, cam tîrziu, după 57 de ani, cînd EL a apărut în viaţa mea schimbînd-o total, eu un nimeni, un oarecare, un civil în formare în slujba LUI, gîndul că pot deveni un apropiat de EL, Creatorul lumii, nici acum uneori nu-mi vine a crede, încă-s în devenire, greu greu dar nu mă las înaintez cumva în a-L cunoaşte cum vrea EL nu altfel, cum nu-i cunoscut încă de oameni şi numai aproximat, bolmojit, încă neaflat cum vrea EL.
   Un nepregătit pot spune aproape fără preocupări spirituale, totuşi L-am atras, încredinţîndu-mă în EL cumva nu ştiu încă prea bine, şi are încă încredere în mine nu L-am dezamăgit încă total, cu toate că-s tare apucat, şi-I cam fac greutăţi, de fapt EL mă altoieşte  cînd prea merit.
   Uneori îmi este greu, dar pentru că a avut încredere în mine, continui să-L urmez, cea fi o fi, încă-s foarte curios ce se va mai întîmpla pentru pregătirea mea în a-L urma, aflu tot lucruri noi, neaşteptate, unele uluitoare, şi încă nu vi le pot zice, "misterul care fascinează, misterul care trebuie temut"(Rudolf Otto) : "sentimentul religios apare ca avînd un caracter non-raţional şi ambivalent prin fascinaţia şi temerea inspirate de sacru".
    Nu e teamă în general, de-L urmezi fără să-I greşeşti, cînd calci în străchini e mai bai, de altfel totul e bine şi frumos în comuniune cam strînsă cu EL, îmi transmite acum că nu-i prea strînsă şi are dreptate, încă-s cam slobod în gîndire, vorbe şi fapte, nu-s chiar cum ar trebui, şi cam ştiu ce trebuie dar firea mea, inconştientul, e o luptă în mine uneori, şi ar trebui continuă, un om în devenire de-a LUI  între oameni.

Binele

   Facerea binelui e ceva greu uneori, nefiind obişnuit decît cu acţiuni nedrepte în lumescul acest al nostru dezordonat, egoist, nedrept, şi e singurul mod de a ne apropia de EL cumva, întrucît în sistemul ăsta închis în care convieţuim noi oamenii nu sîntem capabili corect să ne apreciem gîndirea, vorbele şi faptele noastre, ci numai EL ne poate nota imparţial, corect, promovîndu-ne.
   Conştiinţa făptuirii binelui e ceva ce se-nvaţă, prin moralizare, credinţă, şi e ceva ce nu e chiar de calitatea facerii de bine din instinct, firesc din obişnuinţa oamenilor bine crescuţi, moralizaţi de mici în familii deosebite de cu bun simţ, morale ori cu credinţă adevărată, cu frica LUI Dumnezeu.
    "Conştiinţa spurcă, dar nu iremediabil. Nu sîntem copii curaţi, nu sîntem sfinţi. Dar  nici nu sîntem hodoronc-tronc - nişte nemernici, adică nişte impostori ai binelui. Sfinţii sînt limita. După ei vin eroii şi seniorii şi-n urmă iată şotîcăiesc şi îndrăzneţii binelui, cam ridicoli, cam gîfîitori, care nici ei nu-s de lepădat"(Nicolae Steinhardt).

Fericirea şi liniştea

   Totul e legat în existenţa noastră pe acest pămînt aL LUI, de ce doreşte EL să ni se-ntîmple nouă la toţi, fiecărui în parte, sîntem programaţi şi urmăriţi cum reacţionăm în "n" situaţii ce ni se întîmplă, şi considerăm, pentru că aşa doreşe EL, că-s normale şi fireşti de cînd lumea noastră, zicem noi, dar ne-nşelăm, e a LUI dintotdeauna pentru totdeauna.
    Noi sîntem numai un experiment aL LUI, pe o oarecare planetă a LUI, dintr-un oarecare sistem solar, dintr-o galaxie a LUI oarecare, că are milioane poate experimente ca noi în diferite stagii de dezvoltare a vieţii în condiţii foarte diferite după un foarte amplu şi neştiut defel de noi, program DIVIN, şi care cred nici nu ne priveşte. Şi are şi în programul "pămînt" diferite experimente, necunoscute nouă, decît cît ne-o permis
    Avem nişte limite largi de vieţuire încă necunoscute în totalitate de noi şi cred neînţelese încă, cred, deoarece EL ne împiedică pentru că nu-L respectăm cum doreşte şi cel mai grav e că din punct de vedere spiritual nu înaintăm mai defel sîntem înţepeniţi într-un proiect de mii de ani, stagnăm cu încăpăţinare în neştiinţa spiritului de la EL, printre altele, "fericire şi liniştea nu le putem creea noi singuri, pe cale materială - şi ne sînt date de sus"(Arthur Miller).
    Din acestă cauză sîntem aşa înapoiaţi, consideră EL, în domenii multe ale cunoaşterii şi de alte naturi, nu numai spirituale pentru că-s înmănuncheate dintotdeauna, pentru că aşa a dorit EL. şi noi ne dăm de ceasul morţii pentru a le despărţi, ceea ce nu se poate, ne fiind programate aşa, dezbinate .

Frica?!

    Pînă  a avea o relaţie normală cu EL, şi mie îmi era frică uneori, din te miri ce, dar acum chiar de uneori sînt pedepsit, de-I greşesc, ştiu de ce, şi caut să mă-ndrept repede, şi se remediază deficienţa în relaţiile cu EL, şi sincopele acestea mai sînt deoarece încă mai am de învăţat credinţa în EL, şi-s un om normal ca fiecare din voi ce EL m-a ales să-L cunosc urmîndu-L.
    "Cît priveşte frica trebuie să mărturisesc că e un sentiment ruşinos, de care am avut parte şi eu. Trag nădejde că în parte, cel puţin, m-am vindecat. Nu cu totul"(Nicolae Steinhardt), numai cînd nu-L simţi lîngă tine îţi este uneori frică, dar după ce-L ştii, şi te obişnuieşti cu prezenţa LUI, Creatorul, mai permanent cu tine de cine să-ţi mai fie frică? De oameni şi acţiunile lor? Aiurea, nu-L cunoaşteţi încă, şi vi-i frică cred să-L aflaţi !
     Ştiu, vi se pare că bravez, va veni timpul cînd şi voi îL veţi afla aşa ca mine şi vă veţi lămuri cum e cu EL, Dumnezeu Tatăl Ceresc, Unicul, Divinitatea Supremă şi prin lumea noastră pămînteană, şi nu numai aşa cred, El nu se va lăsa să mai zbenguim neştiutori de EL, de cînd e cam lumea noastră cam nedeaptă, şi cam dezlegaţi la nedreptăţi despre EL, şi să-L aflăm corect, adevărat, ferm cum doreşte acum EL.