Se afișează postările cu eticheta comportări. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta comportări. Afișați toate postările

joi, 29 august 2013

3768...Că așa-i prostirea omenirii

  Că-n timp de cînd ni s-o dat tăria, minunea, viețuirii pe Pămînt am avut poate neștiute. Încercări ale CER-ului de a ne pune la probe de cum ne comportăm în fața SA. În natură și-ntre noi oamenii, și concluziile a două ni-s transmise. Oarecum prin Biblie, cea cu raiul și primii oameni, eu zic pentru EL doar creați. Că ceilalți au avut alte condiții mai primitive, ne feriți de primejdii, oarecum.
  Nu știm doar bîjbîim, nu ni se dă voie la multe că încă nu merităm, străini de EL. Nici să ne apropiem, nu prea ni se dă voie, decît limitat și tot limitat de făcut cunoscut lumii. Deci unii cunosc unele aflări doar pentru ei însăși și-i degeaba, dar așa se vrea SUS. Cea de-a doua încercare-i cu poporul ales și eșecul trăit încă și azi, poate nu de toți cunoscut cum trebuie, real.
  Că minciuna are picioare scurte, dar intrușii ce-și zic evrei mint cu nerușinare și azi. Și-s obligatoriu și crezuți ca și creștinismul care-i zic eu cretinism, că așa-i prostirea  omenirii.

marți, 20 august 2013

3729...O fericire mai mult lăuntrică exteriorizată cumva

  Sîntem uneori în afara celor normale, firești, ce-s la tot pasul comportări. Ne covîrșesc trăiri, simțiri lăuntrice, ce dau pe afară și ne supunem. Devenind ceea ce alți nu cutează, nu pot, nu-i interesează, devotați unei cauze, unu-i crez. Ce nu-ți pasă de te identifică corect între ceilalți, tu așa simți și răspunzi. În proprii ochi, în fața ființei tale construită cum poate alții nu știu, nu simt atunci.
  Și fără să-ți prea pese te afli în puterea simțirii demne, înălțătoare ce te satisface. Și răspunzi cerinței impuse ție din alte sfere, ori pur și simplu așa afirmi. O necesitate de moment sfîntă ție și altora poate altădată, neștiuți, ne identificați. Simțim o bucurie, o mulțumire, o fericire mai mult lăuntrică exteriorizată cumva.
  Contorizată și de te ții tot așa și contează de bine, folos ve-i avea de-i nevoie.