Cu toate că știa ce ne poate pielea ne-o adus pe Pămîn, ne-o adoptat să-I fim apropiați, chiar de nu s-o putut de la începutul. Încercărilor SALE cu noi să se înfiripe o conlucrarea, decît așa cam sporadic, uneori cam șchioapă, dar totuși o fost ceva. Demonstrînd chiar și pentru scurte perioade capacitatea noastră să-L suportăm așa cum E, că așa-I și nu altfel cum fugăriți mai demult din fața SA.
Am luat-o noi pe arătură conformîndu-ne unor nerozii ce țin și azi în neștire ca proștii crezind că-I chior și neștiutor, că-L putem duce, aiureli. De copii mici, încăpăținați, îndărătnici într-ale ne îndreptării așa cum trebuie și nu-i cam de cînd lumea și nu-i bine. Nu-i normal oameni ai Terrei și nu vă vine în minte să-L ascultați nici acuma după atîta amar de vreme petrecuți în chin și vai.
Neisprăviți de-a binelea și încă nu-i chip de a se întrezări de ziua ce vine, vine călcînd, ce nu-i bun, totul în picioare, afla-veți cînd va fi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu