sâmbătă, 5 octombrie 2013

3958...Chiar o sfeclesc.

  Ni se preconizează de unii în scrieri, că sîntem de patru feluri oamenii: Risipitori în așa măsură că nu ne vom îndrepta niciodată, neisprăviți, neputincioși și așa pierim. Mai acătării care se mai regăsește în oarece încercare de recuperare și de alții, poate și reușesc cumva. Cei mai numeroși cumințiți din varii motive și oarecum și drepți tot din varii motive.
  Nu-s chiar corespunzători, dar totuși așa trec între noi ăștia mai nepricepuți. Și în final spuma umanității, raritățile firi umane dedate la orice numai la bine nu. Și totuși sînt și înflăcărații, nu pe degeaba în virtutea prostiei de cînd lumea. Ci-n cumsecădenie, nu delăsători și dezinteresați în fața nedreptății și lumescului. Ci implicați spre schimbarea omenirii, sinceri interesați și tare greu și nu lăsați în pace.
  De regulă aceștia dau de belele toată viața și de nu-L caută și să-L urmeze, chiar o sfeclesc.

3957...Cînd ni se vor deschide și alte porți neștiute azi.

 Deci nu știu de ești de curînd în solda SA ori veteran învechit într-ale SALE treburi. Date nouă și numai unii învrednicindu-se cum dorește CER-ul, deci nu știu cum îs văzuți. Unii față de alții, o fi o diferențiere SUS, doar știută și simțită doar Acolo între ei și EL cu Lumea LUI. Noi doar ca idee așa să ne treacă vremea, informați a fi mai acătării în virtutea curiozității omenești.
  Ce pe EL nu-L prea privește de nu-I sîntem cum trebuie și ne vedem doar de bîrfa nefolositoare. Binelui omenirii, îndreptate-n direcția bună încuviințată nouă, nu altele ce n-ar trebui să le mai aflăm. Lăsîndu-le, de cînd va socoti EL, uitării definitive pe veci, ca oameni ce trebuie să fim chiar să fim. Știu nu-i ușor după atîta nepotrivire între noi și EL, să ne obișnuim și a fi corecți.
  Între noi oamenii, în natură și oriunde sîntem și vom fi cînd ni se vor deschide și alte porți neștiute azi.

3956...De ești vechi ori nou.

  Auzi trăsnaie, că nu-I drept și nici nedrept, că-I Boier mărinimos, o fi dar nu fraier neputincioșilor. Cum îL tot credeți de cînd lumea, ci Drept și adecvat nouă doar să-L urmăm cum ne pretinde. Asta-i destul de greu, cam fără crîcnire ci-n înțelegere potolită alături de EL să ne simtă mereu. Conlucrînd cum putem cum nu putem, dar interesați sinceri să-L mulțumim și e ceva.
  Ce EL ne tot dorește a-I fi prin preajmă jos și EL de acolo de SUS contribuind la desăvîrșirea. Noastră ce încă n-o concepem așa înstrăinați și nedrepți înrăiți ne tot aflăm prin lume. Va fi un fel de rai terestru o vreme de ne-om pricepe a-L urma cît va fi trebuință. Deci de ne vom da la cale, de nu nici nu vreau să mă interesez, doar EL știind.
  E o oarecare uniformizare în relațiile cu EL, doar acolo SUS știute bine, de ești vechi ori nou cu EL, cred.

3955...Disperată situația în care am catadicsit a ajunge.

  E o mare problemă a tuturora așa îndepărtați de viața preconizată SUS pentru noi oamenii Pămîntului. E de o oarecare caznă înspre un firesc propriu fiecăruia în raport cu EL și noi ăștialalți. Deci e vorba de a ne strădui, nu-i comodă, ci greoaie aflarea căi de comuniune cu EL pentru fiecare. Singur singurel sincer în fața SA să ne dezmeticim a fi competitivi, oameni cu adevărat.
  Cum sigur nu am fost niciodată și-i de pornit o dată roata lumii ăștia cum ni-i datul. Și uitata-m cam dintotdeauna cum de a-I face față, că dos ne încă pricepem de minune. Să ne fie rușine și să-I cerem pentru început iertarea uitată, nu știm de noi împreună cu EL mai defel. Guvernați de neputințele lumești în nesăbuințe pline, nu-n firescul uman, demn, adevărat cumsecade.
  Da ni-i disperată situația în care am catadicsit a ajunge fără de EL cum ne trebuie.

3954...Ne ține din scurt să știm că altă cale nu avem.

  Trebuie să ne stîrnească entuziasmul, curiozitatea bună aflarea LUI corectă. Împreună cu înlocuirea felului de a fi al nostru cum ne tot cere EL, să-I fim. Alăturîndu-ne LUI cum ne pretinde, fiindu-ne și nouă de ajutor înspre firescul uitat. Din varii motive majoritatea necuviincioase față de EL și noi, neomenește încă și azi.
  Ne găsindu-ne pe noi înșine și aflînd tot piedicile puse de viață, de nu știm ce vrem. De fapt nu știm de foarte multă vreme, porniți înspre rele și urîte gînduri, vorbe și fapte. Înlocuindu-L cu iluzii nedrepte LUI și nouă într-o vreme ce-L supărasem. Nemulțumit de noi, s-o îndepărtat și noi de EL, aflîndu-ne și azi tot așa, necuviincioșii.
  Datori totuși LUI, care ne ține din scurt să știm că altă cale nu avem, orice am face.

3953...Demne de oamenii ce trebuie să fim.

  Credința în EL nu are nici o valoare de-i considerată silnicie, doar libera alegere. Convingerea adevărată, îndreptarea ce-I sîntem datori dintotdeauna și nici acuma cum trebuie. De a-I fi alăturea în demersul SĂU cu noi împreună, să ne îndreptăm noi.  Și EL să ne tot îndrume ascultîndu-L corect și ferm, cumsecade înspre cele încă neștiute.
  Aflîndu-ne calea încă ne dibuită, nici visată în așa demersuri ne la locul lor cum încă azi. Și dintotdeauna, ne fiind pe placul SĂU, le tot înfăptuim nedrept între noi, natură și de EL ne putîndu-ne apropia. Cum dorește EL în condițiile SALE date nouă dintotdeauna. Să ne revizuim comportarea fiecare, schimbîndu-ne felul de a fi mai acătării, conlucrînd.
  Cum ne cere EL să-I fim pe Pămînt, vii potențiali oricînd de înfăptuiri cu adevărat demne de oamenii ce trebuie să fim.

vineri, 4 octombrie 2013

3952...Nu-L meritam încă de atunci a ști cumsecade.

  Ce ziceți de vă zic că și EL s-o sacrificat pentru noi neputincioșii SĂI, retrăgîndu-se pe NV, cu toate că ținea la noi creația SA. În cadrul năzuinței CER-ului de o realizare cu noi în prim-plan alăturea de Dumnezeu. Și Ceilalți, ce nu-i știm, de ce sacrificiu? simplu fiind preocuparea LUI de căpătîi, ca și altele, o vreme. Vroia să ne aibă, de fapt să ne avem alăturea reciproc și noi și EL, conlucrînd, ca-ntr-o familie de alte proporții, poate exagerez.
  Să ne simțim alăturea unul de altul, bineînțeles măreția SA spirituală și noi niște înfăptuiri începătoare. Neștiutoare, dar capabile de multe în timp și spațiu, cu aplecare benefică însă. Benefică tuturora și LUI și nouă, cam greu așa puși la diferite încercări. Din care ieșeam mai mult șifonați decît la ștaif cum ne tot dorea EL. Boțiți ne boțiți EL totuși ne-o înghițit foarte multe în vremuri, de foarte mult apuse.
  Poporul ales o cules ceea ce meritam, nu-L meritam încă de atunci a ști cumsecade, așa în general și a ne ști.