4389..Ci încă hoinari.

  Ne tot zăhăie dorințele neîmplinite, ne promit visele trăiri în concordanțe cu împotrivite gînduri, vorbe și fapte ce nu-s posibile. De ce? Nu vom ști, așa-s treburile de luat la mijloc toate ale noastre necugetate închipuiri, doar ne vom reveni acătării a fi. Și-n imaginație să nu mai vrem ce nu-i de vrut, ni se pune sechestru pe gîndirea nefolositoare, e greu, nu sîntem dați așa.
  Că și din năstrușnice și nu prea cuminți visări, deci și din ne cumințenii uneori răsare izbînda mai altfel rezolvată. Doar om ducea-o mai bine și nu dibuim altfel viața de dus cu bune și mai puțin bune, pînă ne-om croi acea existență doar de vis. Care va fi să fie, promisă și pe aci, dar nu-n condițiile minciunilor cu toptanul, ci-n realitatea SA cu noi și ăștia ne dați încă la cale.
  O cale ascunsă încă și tare greu de priceput, ne dați pe Mîna SA, ci încă hoinari pe meleagurile neputințelor de tot felul.

1772.Începuturi de drumuri adevărate, responsabile

   Ne plac visele nu realitatea cotidiană, simțită cum e nemiloasă și nedreaptă. Și nici să ne cunoaștem pe noi înșine, cu fărădelegile întipărite în inconștient. Gata oricînd de-i stingherit să ni le reamintească, cu gînd de îndreptare. De regulă cu mari renunțări și reparații, cum ne cum, îs de făcut. Unele dureroase și începuturi de noi drumuri, adevărate, curate, dar responsabile.
   Ni se pare corect din cînd în cînd, să ne reconsiderăm faptele, vorbele. Analizîndu-le de-a fir-a-păr, cumsecade noi înșine îndreptînd din timp greșelile. Să nu se învechească și ne mai aducînd-ne aminte de ele să ne considerăm buni. Deci să ne luminăm, cum se zice, noi înșine în liniște și pace interioară, că-i posibil.
  Să nu ne lăsăm duși, stăpînindu-ne și nu-i ușor, de pornirile imorale ce ne dau tîrcoale mereu. Înfrînîndu-ne, sexualitatea și alte animalice trăiri pimitive, ne educate la timp. Cînd se putea mai simplu în copilărie și tinerețe. Iresponsabilitate părintească greu plătită de ei și odrasle în timp.
   Bazîndu-ne doar pe rațiunea e la fel de periculoasă ca și nebunia cînd e exagerată. Ea nu poate rezolva toate problemele care se ivesc în viață. Dar nici în extrema cealaltă, că nu-i bună de nimica. Ci de la caz la caz și cu echilibru se rezolvă mai toate treburile existenței.

1766.Nu ne dezmeticim la timp și-i dezastru

   Rostul nostru între visele fiecăruia și realitatea trăită, într-o viață ce n-o pricepem. Decît atunci cînd ne este dat voie de SUS, s-o gustăm, cum putem fiecare. În felul său specific, dar de regulă fără Baza vieții să o știm și îndreptați între oameni. Și ulterior EL ne atenționează un timp după care încep părăsirile, suferințele și moarte prematură. De nu ne dezmeticim la timp, preîntimpinînd dezastrul ce urmează.
   Căutăm bucuria, chiar fericirea care să dureze, de se poate, dar nu prea se poate. De nu avem voie de SUS, nu știm cum și de regulă nici acces liber la ea nu avem. Invidioși pe cei ce-o au, dar e nevoie de a-I îndeplini cererile SALE date nouă. Nu-i simplu dar se poate de cutezi cu curaj în timp.
   Deci sensul vieții nu-l știm încă, nu ni-i dezvăluit complet, că mai avem pași înspre cunoaștere. De făcut doar cu îndeplinirea acelor dorințe ale SALE, altfel mai mult avem probleme. Probleme de care nu scăpăm de cînd lumea, ne fiind cum ne dorește EL să fim. Îndreptați în societatea umană și-n natură și știindu-L corect.
   Avem iluzii, chemări și mai și certitudini și mai rar reușite și bucurii. Nu sîmtem beneficiarii omului programat de SUS în totalitate, că nu reușim să ne încadrăm în standardele cerute. Ci nedrepți cît încape, imorali înrăiți, că-L ignorăm, de nu chiar, renegăm. Pe Singurul Dumnezeu din colțul ăsta de Univers, c-or mai fi, dar nici pe EL nu-L știm.