3124.Că-n neștire batem cîmpii majoritatea și ne credem isteți nevoie mare, așa-i vremea

  Asta e, ne refugiem din fața ororilor date de trăit, fără crîcnire, nu putem, ne retragem. Poate ori fi vremi mai înțelegătoare și mai molcome, ori de vrem să facem ceva cu adevărat corect. Și nu înțelegem necazurile ce ni se împotrivesc, căutăm ocolirea năpastelor. Căutîndu-ne înțelegerea și dibuirea lucrurilor demne fără opreliști încîlcite, ci-n fermitate și claritate.
  E o trăire ce-o afli de vrea EL, cînd vrea, de poți ști e ceva aflîndu-ți continuarea. Că-i calea dificilă și EL ascuns nouă, din progamarea de SUS, o vreme. O fost și încă este, nimic fără acordul SĂU nu-i pe Pămînt posibil, chiar de-i oribil, asta e. Să nu ne îmbătăm cu apă chioară, scoțîndu-L din contextul omenirii, oricare ar fi.
  Ne privește pe noi orice-i pe Pămînt și de ne înțeles, să-l aflăm, de nu putem ști. Sigur cu EL, cînd vom afla calea de comunicare corectă, vom ști vrute și nevrute. Că-n neștire batem cîmpii majoritatea și ne credem isteți nevoie mare, așa-i vremea.

2888.Nu-s folositoare viilor, complet izolați de multe

  Dar caut să vă ajut întrucîtva, că-i dificil de trăit fără EL și mai ales și nedrept între oameni. Știu o vreme oricum o ducem de probă jos lăsați de SUS, doar o vreme ce n-o știm. Că nu-i bătută-n cuie, variază după cauze doar de EL știute, încercări, adica înscenări de probă nouă, de ținem. Dacă ne menținem între anumite limite și de ce și altele ce SUS îs de aflat.
  Notate cu strășnicie, nimic nu-i trecut cu vederea, doar că multe-s doar notate, arhivate. Bine de știut anumite și absolut toate stările omului. Și timpul rezolvă toate cele, știute ori nu. Că de aici ni se trag toate, de cum viețuim, că după aceea chiar de știm foarte, foarte multe despre om și EL. Și celelalte nu-s folositoare viilor, care-s în lumea asta complet izolați de încă esențiale cunoștințe.
  Pînă la soroc și de acolo de ne vom cuminți cum trebuie se vor afla multe. Deci tot e un dacă încă o vreme și după aceea, cu mai puține alternative greșite. Și totuși limitate, de omenescul nedefinit corect încă în formare atunci.

2105.Nu flori și ovații ci răspunderea

   Nădejdii false, avem doar față de alții ce nu ne știu ce nedrepți sîntem. Că-n realitate fiecare știe de ce-i în stare cît o trăit. Și cam ce-l așteptă dicolo, nu flori și ovații ci răspunderea unei nădejdii Divine irosite de netrebnicia însăși. Și se va impune îndreptarea pe cît e posibil acolo, îs alte legi spiritualizante. Că EL trebuie să-și întregească Ființa SA, cu ce-o investit, chiar rateurile trebuiesc recuperate. Acei nedrepți plătind în continuare, pînă se mai curăță.
   Asta e cam pe dincolo, o vreme de revenire pentru fiecare care-o călcat în străchini prin lume cît o fost. Silindu-L și pe Pămînt să le tot amintească, dar degeaba, de datoria de om în fața SA și între ceilalți oameni.
   Și cînd începem să părăsim această lume înșelată de o prezență nedreaptă. Nu natura și mediu înconjurător  se destramă încet, încet ci ei dispar în ceață. C-o viață întreagă nu au catadicsit să fie oameni cum trebuie.
   Închegarea om : trup, spirit, gîndire, se destramă. Pe Pămînt cu gînd Divin de a fi om cu adevărat și din varii motive ajuns rateu.