3124.Că-n neștire batem cîmpii majoritatea și ne credem isteți nevoie mare, așa-i vremea

  Asta e, ne refugiem din fața ororilor date de trăit, fără crîcnire, nu putem, ne retragem. Poate ori fi vremi mai înțelegătoare și mai molcome, ori de vrem să facem ceva cu adevărat corect. Și nu înțelegem necazurile ce ni se împotrivesc, căutăm ocolirea năpastelor. Căutîndu-ne înțelegerea și dibuirea lucrurilor demne fără opreliști încîlcite, ci-n fermitate și claritate.
  E o trăire ce-o afli de vrea EL, cînd vrea, de poți ști e ceva aflîndu-ți continuarea. Că-i calea dificilă și EL ascuns nouă, din progamarea de SUS, o vreme. O fost și încă este, nimic fără acordul SĂU nu-i pe Pămînt posibil, chiar de-i oribil, asta e. Să nu ne îmbătăm cu apă chioară, scoțîndu-L din contextul omenirii, oricare ar fi.
  Ne privește pe noi orice-i pe Pămînt și de ne înțeles, să-l aflăm, de nu putem ști. Sigur cu EL, cînd vom afla calea de comunicare corectă, vom ști vrute și nevrute. Că-n neștire batem cîmpii majoritatea și ne credem isteți nevoie mare, așa-i vremea.

2053.Supus părăsirilor SALE, una două și nevoile

   Nu se cade să ne refugiem în cîte închipuiri dătătoare de iluzia unor trăiri. Mai altfel decît, aici și acum, deoarece nu ne place prezentul, cum e nedrept și imoral. Supus părăsirilor SALE, una două și necazurile năvălesc între oameni. În suferințe și deznădejdii cumplite și chiar moartea neînchipuit de repede uneori. Pe neașteptate, dacă nu-L luăm în seamă, ignorîndu-L mereu, plătim.
   Și de ne luăm tălpășița imaginar din prezentul acesta aflat sub pedeapsă mereu. Refugiați în cîte imaginare trăiri ce rezolvăm, că tot aici revenim mereu și dăm nas în nas. Cu o realitatea nedreptă nouă, dar ce ar fi să ne schimbăm noi, cum? Moralizîndu-ne, nu mai sîntem așa lesne terfeliți, ci avem un statut demn. Intransigent față de-o societate neputincioasă de mai bine și util.
   Nu ne atinge, în definitiv îi sîntem superior și-și dă seama, evitîndu-ne. N-o putem urî societatea din care facem parte, vrem nu vrem, poate nici iubi. Dar evoluînd mereu în prezent, ținem de ea, căutînd să ne vedem de ale noastre bune și utile. Ne complicîndu-ne defel de se poate cu viitorul, lăsîndui-L LUI, cum și trebuie.