3984...Ne răsplătește cînd noi catadicsim cu chiu cu vai o mulțumire

  Contrariați de dreptatea ce ni-i în dreptul nostru, al fiecăruia de gîndit, vorbit și înfăptuit. Nu știm a face firescul bine, ci neîndemînatici mereu ne trezim făcînd relele negîndite, nu binele. Atrași de neputințe needucate temeinic, înfrînarea ne învățată la timpul ei, ci doar lumescul ordinar. Trufia prostiei îndărătnice copiate de oriunde-i mereu afișată de șmecheria trîntorilor la modă.
  Și totuși ne mai răzlețim unii și alții înspre altele mai acătării și chiar cutezăm. A-I fi oarecum închinîndu-I cîte ceva ce ni se pare nouă deosebit, nu orice și primește EL. Să-I fie, chiar și-un gînd bun de recunoștință și altele, ni se întorc nouă în timp și spațiu. Cum poate noi nu reușeam vreodată a le întruchipa atît de măiestrite în bine, frumos și fericire.
  Deci EL ne răsplătește cînd noi catadicsim cu chiu cu vai a-I aduce un prinos de mulțumire.

3367..Ne punem cenușă-n cap și continuăm nelegiuirile

  Nu vrem uneori să ne gîndim măcar că sîntem cam la fel de neputincioși. Și chiar urîți și răi în vorbe și fapte, ca și-n cele ce le tot întîlnim în împrejurimi. Ce nu ne plac, nu ni se par corecte, ne intrigă uneori, dar nu le căutăm a le combate pe loc. Ci ne mulțumim cu gîndul potrivnic nedreptății și atît, nu sîntem mai vrednici nici noi.
  Ceea ce zărim nedreptate prin jur așa sîntem și noi, poate oarecum mai altfel. Că nu sîntem toți pe un calapod, ci diferiți, cum ne-o tot dat CER-ul să fim. De ne-am îndrepta, perfecționîndu-ne în bine mereu, ar fi de dorit. Dar de unde, se zice că de unde nu-i nici Dumnezeu nu cere, ba cere c-o investit să fim cum trebuie. Dar nu putem, mai curînd ne tot stricăm decît să ne îndreptăm cumsecade.
  Sînt cazuri că ne punem cenușă-n cap și continuăm nelegiuirile pînă la o nouă evaluare. Cînd iar simțim c-am călcat pe bec și o luăm de la început, iar și iar, nedrepți și cum credeți că mai sîntem?!

3096.De nu sîntem îndrumați cînd e timpul acela în aflare liberă, de noi oarecum limitat

  Ni se revelează în viață la unii și iute, nu ne gîndim prea mult cu folos corect și drept. Alunecînd înspre existente nelegiuiri LUI și nouă, înstrăinîndu-ne poate de tot. De ceea ce-o vrut CER-ul de la noi, încercarea dă greș din vina noastră, ori cam așa ceva. Sigur sîntem și examinați cum reacționăm la așa porniri independente de noi.
  Pentru început, pe urmă intrîndu-ne într-un rol cel avem de interpretat în fața SA. Și a oamenilor, de regulă nu mai știm cum ne cheamă, pierzîndu-ne în timp în diverse nedreptăți. Ce-s în lume lăsate să ne ademenească, cotind-o ca la Ploiești, în loc de calea LUI. Împreună cumsecade, ci pe coclaurile închipuirilor deșarte, ratîndu-ne viața, ce părea salvată.
  Da de unde nu sîntem copți pentru așa năzuințe înalte, mai e vreme socotită doar SUS. Noi aicea jos, doar cu ale noastre strîmte vise strîmbe, ce calea n-o aflăm. De nu sîntem îndrumați cînd e timpul acela în aflare liberă, de noi oarecum limitat.

3010.Ne umbrind bunele relații cu adevărat umane

  Că nu gîndim cînd le avem de tras cu toții, e firesc îI sîntem supuși de vrem ori nu. Dureros e că nu pricepem defel ce și cum, atîta-I de dificil și de ne găsit cum trebuie. După noi, că altele or fi cerințele ce ne depășesc, o fi dar de ce se încurcă cu noi? Așa limitați în toate cele ce-s aici firești și nefirești LUI, de ce? Nu-I sîntem pe măsură, nici nu-L respectăm îndeajuns, îL negăm.
  Și pe noi în legătură cu EL firesc cît se poate, de regulă nu știm mai nimica ce trebuie. Claritatea ne lipsește în relațiile cu EL și noi, îmbîcsiți de trufia neputinței adevărului nostru și al LUI. Îngemănate și ne cunoscută-i și una și alta din varii motive ne dorite a se afla corect. Că-n sinea noastră fiecare-i ascuns, obscur, dar prezentîndu-ne deschiși între oameni.
  Cumsecade ne umbrind bunele relații cu adevărat umane ce trebuiesc menținute. Și față de EL, chiar de-I ascuns nouă, toleranți, că și EL nouă ne tolerează multe.