Se caută cu tot dinadisul şi asta a vrut EL pînă la un punct să fie neînţeles pentru că se săturase de oameni si mai ales e foarte suparat de mult pe aI LUI, ce nu-L respectă, decît ca o amintire veche prăfuită ce nu-s în stare să o reabiliteze cum vrea EL.
Cred că-I greu pentru că nu-L poţi duce, şi e foatre pretenţios de la aI SĂI, e atent la fiecare detaliu cel mai neînsemnat, şi ştiţi de ce pentru că EL are în noi receptori ce-I transmit înainte de a şti noi ceva, EL ştie, e informat instantaneu şi de vrea vom afla şi noi, deci nu ai cum să-L duci cum au încercat aI LUI şi L-au dezamăgit profund pînă în acest moment.
De asta acum încearcă, dar consider că ştie EL, de o programare, contînd acum pe neamuri, şi vrea cu mine (nu-s singurul)să-L ajut cumva la trezirea în bine a lumii acesteea .
Lumea nu pricepe, crestinismul şi celelalte religii în afara iudaismului, au fost create cu acordul SĂU, pentru ai ţine departe pe neamuri de iudaism, ce EL îl dorea doar pentru aI SĂI .Ia mai şi pedepsit pe aI SĂI pe tema creştinismului, e tare Domnul nostru, e bine să nu te pui rău cu EL, cred mai ales cînd va considera EL că trezirea s-a făcut, în limitele programate de EL, cred că va schimba foaia cu restul, neîndreptaţilor de pînă atunci, eu sper ca toată lumea să se trezească în bine, cum vrea EL, acuma .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu