4422..Decît nicăieri.

  Cînd dorim pedepsirea unora, ce nu-și găsesc locul cuminte îi îndrumăm, mai bine zis, singuri își cată de cale spre Palestina. Unde-i locul încă al plîngerii, pînă se vor găsi căile îndreptării cuvenite fiecăruia de pe acolo, cum ne dorește doar EL. Și să-L urmăm, că altă cale nu-i, nici n-o fost și nici nu va fi, că-I sîntem datori vînduți dar nu credem și pace nu mai avem.
  Cît sîntem anapoda, fără de EL și nerespectînd îndrumările SALE date nouă nu de acuma, ci din vechime chiar pe acele locuri altora cam ca noi. Dar tot fără de minte și tot în răsplata SA ce ține de atunci pînă acuma cam la toți ce nu-L respectă cumsecade. Luîndu-L în calcul numai pe EL, ținînd cu dinții de cele hotărîte de SUS ca să ne fie bine tuturora, cît om mai dăinui pe Pămînt.
  Nu ne cade la socoteală bine potolirea, ci nelegiuirea, nedreptatea, imoralitatea și toate cîte nu ne duc decît nicăieri, fără minte.

4421..Mai defel.

  Ne interesează mai mereu aspecte lumești, amînînd menirea, datul de a ne încadra în calea comună cu EL și noi împreună. Spre un Ceva cumva pe acest dat Pămînt ce-și va urma traseul necunoscut încă nouă așa dați înspre lumești preocupări. Ce ne fac mai mult necazuri în loc să ne rezolvăm problemele în demersul firesc, dar cu echilibru în toate cele.
  Plătim că nimica nu-i la întîmplare, chiar de ni se pare, așa înstrăinați de EL și firescul nostru dat uitării și asta-i dată încă o vreme. Pînă se va împlini cu încetul pornirea spre aflări utile, bune și chiar frumoase, neaflate deocamdată normate după tăriile CER-ului. Minunate și de mirare ne vor fi toate, contribuind și noi, că altă cale nu va fi, la desăvîrșirea regăsită de unde-i uitată hăhă.
  De nu ne mai aducem bine aminte defel, că erau altele pe atunci și nici EL nu ni le mai vrea reamintite mai defel.

4420..Mai binevoitori.

  E știut E Îndelungrăbdătorul, ce ne lasă de la EL multe mari și mărunte în limite ce noi nu le știm, chiar de ne par imposibile. Unele și altele de răbdat, diverse fapte ce ne stingheresc cumva, e de cîntărit cine-I EL și cine sîntem noi. Mărunții, prea mărunții SĂI colaboratori de bine de rău, cum ne croim o existență ne băgată de seamă între ceilalți.
  Doar o vreme că-i devreme și-i cale încă de așezare a unor metereze pe crîmpeie noi de viață încă necunoscută nouă. Așa înstrăinați de capul nostru ne la locul său, greșindu-I mai mereu, dar ne păsuiește și îndrumă, de-L știm cît de cît. Și-i bine de a nu ne lăsa pe tînjală, decît în limitele ce le cam știm, colaborînd fiecare cum mai poate înspre aflarea căii date.
  Ne tot dă atenționări și diverse alte înștiințări ce le mai știm, doar, doar ne vom înțelege oarecum și-n vreme ne vom arăta mai binevoitori.

4419..Încă din vechime.

  Nu-i lucru ușor, mereu ni se pun în față greutăți, ce trebuiesc negociate corect, de cine-i în drept, fiecare de-i capabil. În fața SA, EL ne cată îndreptarea, ispășirea asta corectă, responsabilă de oameni, nu oricum, e multă necunoaștere încă. O vreme pînă va descăleca pe față printre noi și vom afla ce încă-i foarte greu și de ne pătruns, nu-L merităm și nu-I deschiderea.
  Cînd va fi mai e vreme și nu-L știm a descifra încă nimeni, ci bîjbîim în întunericul neputințelor lăsate de neomenia. Ce ne tot domină dacă nu-i punem căpăstrul voinței de a-i fi în fața SA adevărați oameni, demni și cumsecade cu hotărîre. Adevărată răspicată și fără tăgadă, mereu de atunci în continuare pînă ne vom desăvîrși sub oblăduirea LUI și a Lumii SALE.
  Ce-o vom cunoaște cîndva, dar zorii mijesc de aci, acuma nădăjduim îndreptarea cum ne-o tot dorește CER-ul încă din vechime.

4418..Ci cum trebuie!.

  Cînd ai o cît de corectă atitudine față de EL și celelalte ce se leagă de o viață cît de bună vrei omenește să ai. Respectîndu-L cu precădere în fața cam a restul ce-i cu tine cum ești și sînt și celelalte simțite, ca fiecare. Atunci și numai atunci ți se oferă putința de a îndupleca împotrivirile, cît or fi ele de aprige și de nestăpînit, astfel scăpînd cu fața cît mai curată.
  O posibilitate ce alții n-o au, de-ți vezi de calea umană adevărată cunoscîndu-L cu adevărat aducîndu-ți contribuția ta. Cît se cade, cumsecade în fața LUI cu noi oamenii nu neglijenți între noi și-n natură, ci implicați cu adevărat Responsabili demni. De datul nu alandala, ci vădit corespunzători în fața SA Adevărată, dovedind ceea ce de foarte multă vreme nu prea se vede pe Pămîntul ăsta.
  Competența de a fi oamenii firești, cumsecade și ne fandosiți și înstrăinați pe fața Pămîntului, nu oricum, ci cum trebuie!

4417..Ducîndu-ne de nas.

  Parcă nu ne-ar dori binele, cunoașterea deplină, cît ni-i în drept, nu cine știe ce, față de EL și noi, natură și altele. Cîte sigur nu ni-s în competența noastră, așa încă limitați și neputincioși, delăsători și netrebnici în ceea ce contribuim la nelegiuirea. De toate felurile, prima-i necunoașterea SA și a noastră cît ni se cade, a naturii ajutătoare, pe lîngă noi sprijinindu-ne cît e în dreptul ei.
  Noi cu ale noastre toate, ne primejduim existența și așa necuviincioasă și de ne dorit SUS, lăsată o vreme să ne vadă. De ce sîntem capabili, nu părăsiți, ci observați atent, noi nu avem voie să știm ce și cum, ne trezim mereu neștiutori. Neputincioși în fața părăsirilor date cu toptanul, legate de pedepse, constrîngeri de toate felurile, prin noi înșine ori interpuși.
  Nu-i iertare, cum nelegiuirea, necredința, păgînismul îl tot propagă anapoda, ducîndu-ne de nas mereu fără de EL cu noi.

4416..Ne dorind dezmeticirea.

  ÎI place să aibă ultimul cuvînt, ultima acțiune, totul ce-L demonstrează pe Pămînt și-ntre noi oamenii, datori LUI mai pe față. Mai domesticiți într-ale SALE cu noi ăștia neascultătorii, nebăgătorii de seamă în fața SA, nici între noi și nici în natură. De legămîntul cu EL de odinioară, între timp fugăriți din fața SA, am și uitat ce-i de capul nostru, uitîndu-ne capul cu desăvîrșire.
  Luați de apa tulbure a lumescului și azi mai dihai decît odinioară, cu toate că nu-i nimica nou sub soare, decît aparente deslușiri. Moderne aplicări ale nelegiuirilor dintotdeauna asupră-ne încurcîndu-ne singuri în hățișul neputințelor de tot felul. Uitîndu-ne măsura dată cît sîntem vii în fața SA CEL Veșnic VIU, raportîndu-ne eronat și fudul minciunilor închipuite în lipsa LUI.
  Dintre noi pe față, căutîndu-L unde nu-I, anumea făurind coclaurile nelegiuirilor profunde, anapoda LUI și nouă în plată simțită, ne dorind dezmeticirea încă!?