4417..Ducîndu-ne de nas.

  Parcă nu ne-ar dori binele, cunoașterea deplină, cît ni-i în drept, nu cine știe ce, față de EL și noi, natură și altele. Cîte sigur nu ni-s în competența noastră, așa încă limitați și neputincioși, delăsători și netrebnici în ceea ce contribuim la nelegiuirea. De toate felurile, prima-i necunoașterea SA și a noastră cît ni se cade, a naturii ajutătoare, pe lîngă noi sprijinindu-ne cît e în dreptul ei.
  Noi cu ale noastre toate, ne primejduim existența și așa necuviincioasă și de ne dorit SUS, lăsată o vreme să ne vadă. De ce sîntem capabili, nu părăsiți, ci observați atent, noi nu avem voie să știm ce și cum, ne trezim mereu neștiutori. Neputincioși în fața părăsirilor date cu toptanul, legate de pedepse, constrîngeri de toate felurile, prin noi înșine ori interpuși.
  Nu-i iertare, cum nelegiuirea, necredința, păgînismul îl tot propagă anapoda, ducîndu-ne de nas mereu fără de EL cu noi.