Și de EL știind și respectîndu-L, crezîndu-L doar pe EL, Creatorul lumii și nu altfel că plătim.
Se afișează postările cu eticheta istorie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta istorie. Afișați toate postările
marți, 29 octombrie 2013
4053...Și nu altfel că plătim.
Și de EL știind și respectîndu-L, crezîndu-L doar pe EL, Creatorul lumii și nu altfel că plătim.
vineri, 28 decembrie 2012
2637.Că nimic, după cum știți, nu-I în afara LUI
Cum o fi prezentul nu trebuie nesocotit, așa am ajuns, cu un scop ce poate nu-l știm. Să-l aflăm bun rău, om vedea ce-i de făcut și să mergem înainte, nepoticniți. A, că se mai face apel la trecut, doar să ne amintim ca oameni ce am fost, cu bune cu rele. O fi și atîta, muzeul adus oriunde era necesar, în lipsă de altă treabă, cine știe?! Vreo pauză de gîndire dreaptă și pană de inspirație actuală?!
sâmbătă, 8 decembrie 2012
2523.Uneori dînd lecții de seriozitate bărbaților
Încă se mocnește în neștire, nu-i vremea, ci doar apropouri de mai bine. Dar nu-i ceva serios și de durată ci doar amînări și dezmeticiri incomplete. Fărădelegea nu dă înapoi încă se ține tare și ne nedreptățește cam pe toți în fața SA. Foarte puțini reușind să se lupte, mai mult reținîndu-se și aflîndu-L doar pentru ei. Reușesc să fie demni și corecți cum trebuie în viață, restu-s de izbeliște în așa lume fără EL.
luni, 12 noiembrie 2012
2342.Ci aleși de EL pentru anumite treburi în timp
Poate nu știm și sigur nu știm cum îs treburile Cosmice care ne influențează. Toate I le credităm LUI, dar poate-s mai multe căprării și-n CER, poate cînd va fi să fie, vom ști. Parcă ce ne ajută, dar curiozitatea și de ce se petrece și pînă cînd și tot așa...
duminică, 16 septembrie 2012
1975.Părăsiți de EL și sub zodia necazurilor
Dar e cale lungă pînă departe, în îndreptarea cerută de SUS și mai ales să-L știm corect. Lucru ce-i cel mai greu că nedreptatea ce I se face LUI, nu dă semne de îndreptarea cerută. Și recunoaștere doar a LUI, că-I singurul Dumnezeu adevărat. Fără trunchieri și false închipuiri deșarte ce omenirea părăsită, le tot plătește.
vineri, 3 august 2012
1752.Și au dispărut precum au apărut
O fost acum 77 de ani pe aicea pe la noi și ne-o îndrumat în direcția corectă. Că altfel în greșeală plătim și am plătit că nu-I urmăm cererea defel. Și înstrăinați și nedrepți în părăsiri diverse, suferim la un loc, ori fiecare în felul său. Cum ni-i dat, după o socoteală Divină, ce nu merităm a o pricepe încă. Nedrepții nici nu-L socotesc c-o fost pe aicea Însuși Preaînaltul, ci-I ascund știrea adevărată și azi.
Tineretul în special trebuie bine condus prin hățișul nedrept de azi. Să nu-i înstrăinăm de spiritul dreptății și al moralei în libertate deplină. Dar nu în dezordine și desfrîu, să-s pierduți și părinții plătesc cît trăiesc. Că nu-i libertate de nu-i morală, ci ni se pare doar și-i o minciună derutantă și plătim în fața SA și a omenirii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)