Că-n timp ne învățăm cu obida, deznădejdia și nemulțumiți de viața irosită, neînțeleasă. Nevoiți a o încheia mai repede de cît ne-o tot dorim, ratați și dincolo la fel vom fi nevoiți. A ne îndrepta cum trebuie după alte reguli, neștiute aicea. E destul să-L știm, aicea corect și cumsecade între oameni, ca să fim realizați ca oameni pe Pămînt.
Că mai nimeni de veacuri multe nu știe viața adevărată și demnă, se tot perindă omenirea. Și se tot plînge mereu prin cei ce scriu și cîntă din popor și mai emancipații. Cu ce folos dacă nu se caută izvorul nemulțumirilor, unele mai mici altele mai mari și îndelungate. Am fi fost feriți de toate necazurile mereu, de eram cu capul pe umeri, ne urmînd nedreptatea ce I se face LUI și nouă.
Că așa o fost să fie, bineînțeles cu știrea LUI, toate le tragem din vechime. Încercări, dar o fost și mai recent EL Însuși pe la noi, îndrumîndu-ne, cu ce folos? Aiurea, o ținut doar o țîră minunile oarecum către EL, că nedreptatea o revenit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu