2749.A ne ține breji o vreme, arătînd că se poate

  Ne învrednicim a ieși uneori din anonimatul prezentului social, depășim cu destulă nevoie. Media confraților de societate, și căutăm a ne ține breji o vreme, arătînd că se poate. De vrem să ne dezmeticim realizăm ce nu se poate, deci se poate. Și deci toate ne sînt îngăduite, dar nu ne folosim de toate, ci alegem, nu culegem.
  Și ne păstrăm o țîră cumsecade, curați și iar ne mocirlim, că-i viața trîntă dreaptă. Și de nu te opintești cum se cade o cam feștelești și mai și, așa că te țin minte. Și, și dar nu prea cazi drept, și totuși cazi, te răstoarnă nerozia fixă, cota ai depășit-o în sus ori în jos. Deci plătești tribut că ești om, de a-i fi zeu, nu că acolo e altă pritoceală mai acătării.
  Mai umană între prea înalți și ei ajunși dintre noi în alte timpuri cînd vrerea era alta. Acuma-i ocara și deznădejdea neputinței tîmpe și mai bine să fie toți o apă și-un pămînt decît să mai răsară drept și falnic cîte unul dintre oropsiții ăștea?!