2689.Sîntem datori și oare cînd ne vom achita?

  E prea ascuns simțurilor noastre, tot de EL făurite nouă, să nu-L interceptăm. Liber să ne supravegheze continuu îI sîntem datori și oare cînd ne vom achita? Că-i bătaie de cap întruna cu firea și eul și altele sadea colea neîmpliniri cît vrei. Izolați de lumea nesuferită și imposibilă, cum poți cum nu poți, trebuie și pace. Nu-i încotro ca să fii, ori măcar să încerci cît poți a fi cum trebuie.
  Că nu sîntem prea și ultra împlinit, ci cît avem să fie, ne ajută să mai simțim de bine. Uneori și cît de nefericit aflăm și ne apucă, ce mai încolo și-ncoace, damblaua. Chiar și natura nu ni-i pe plac, cu toate ale ei de ne învins, semețe și utile bune și frumoase. Nu ne ajung, ne-am ajuns, ne ajunge și nu mai vrem nimica, nemulțumiți de-a binele.
  Rodirea-i prea străină, ne-o întîrziat prea de tot viața și-i timpul adormit și leneș. Nu mai e cum trebuia, o fost și numai este, cînd va fi iar, vom fi și noi pe aicea real.