3633.Singura posibilă dătătoare de speranțe adevărat confirmate de omenescul firesc

  Făcînd doar binele cît trăim pe Pămînt ștind să-I mulțumim cumsecade. Doar LUI, ni-i cu priință viața pe aici, restu-i improvizație, pierdere de vreme. Nelegiuiri ce le plătim cînd ne vine timpul, de regulă cînd ne așteptăm mai puțin. Așa-i în lumea asta a noastră cu EL și noi într-o devenire încă ne expusă. Cum trebuie, încă mai deloc, fiind însă tributari neputinței între noi și-n fața SA.
  În liniște și pace conlucrînd noi între noi benefic și cu EL înspre bunurile supreme. În aflare cînd vom conveni să fim cum trebuie doar, în calea dobîndită atunci doar. Orice am face tot cu gîndul la EL sîntem, cu speranțe de mai bine și util nouă. Și se vede treaba și LUI, nu știm mai nimica dar e de dorit continuu îndreptarea.
  Singura posibilă dătătoare de speranțe adevărat confirmate de omenescul firesc în fața LUI.

3632...Așa cum putem încă cu micile mijloace după atîta secetă

  Doar crezînd în EL, respectîndu-I cu sfințenie legile dintotdeauna, știute dar de nedrepți nu.  Deci doar ținînd cu precădere cont de tot ce-i în legătură cu EL și noi, putem mai afla. Din marile probleme ce ne domină viața, în timp doar așa progresînd. Nu mereu și recunoscînd aceste beneficii în umbra prostiei și minciunii ce domină lumea încă.
  E de rupt legăturile nedrepte din așa lumesc religios nerușinat și îndreptați spre EL. Doar spre EL aflîndu-ne menirea și calea adevărată, altfel o vom mai face-o tot pe loc. Încă mult și bine cu mici nimicuri și slabe cunoștințe într-adevăr folositoare cu adevărat. Și nu pierderi de timp, naivități mondiale, de sîntem în afara SA, ci cum ne tot cere.
  Îndreptarea cu credință așa cum putem încă cu micile mijloace după atîta secetă fără de EL prin lume.

3631...Adresîndu-ne, le vom afla dezlegarea necesară în timp și spațiu

  Față de credința în EL, față de respectul datorat LUI și Lumii SALE, nu avem de făcut nici-o deplasare. Vreun perelinaj undeva anumea, ci să ne vedem de viața dată în tihnă și pace cum trebuie. Adică demni de oamenii ce sîntem între oameni cu omenie și cu respectul și credința față de EL. Și numai de EL, știind cum trebuie și cu adevărat respectîndu-I cerințele date.
  În locul unde sîntem dați a fi noi și ai noștri, că în timp de se ivesc modificări ale vieții. De dus pe Pămînt, le vom afla și urma fără tăgadă, știind că-s de SUS date. Urmîndu-le întocmai și de vor apare noi încercări le vom face față știind de EL. Omenoși și cu cele necesare vieții în conformitate cu dorințele LUI, date nouă în timp pricepute. Și de sînt neînțelegeri cu EL adresîndu-ne, le vom afla dezlegarea necesară în timp și spațiu.

3630..Cred că ne va îndruma la timpul potrivit

  Față de copii avem obligațiile curente, cele obișnuite de ai îndruma corecți să fie cît sînt pe Pămînt. Noi cît trăim, între oameni și-n fața SA, respectîndu-L măcar, de nu să și creadă în EL, ca fiind Singurul Dumnezeu. Și de zeii din NT să nici nu știe, că-s părăsiți de EL, fiind gelos și dîndu-ne legile de urmat. Care de le încălcăm avem necazuri, ce se văd și azi și de cînd lumea, între oamenii fără EL și nedrepți între oameni.
  Potolirea, îndreptarea ni se cere și să-L știm bine Cine E, în general cît trăim pe Pămînt. Și-n comuniunea cu EL aflîndu-ne obligațiile ce ni le cere atunci, deocamdată nu știu altele. Decît legile date din vechime, adaptate la zi, înțelese azi cum ne privesc. Cele anacronice de evitat și eventual aflat ce și cum în timp și spațiu cu ce noutăți trebuie să ne aliniem.
  Cerințelor SALE, cred că ne va îndruma la timpul potrivit, aflîndu-ne calea de urmat.

3629..De regulă nu avem datorie decît de avem urmași

  Cînd ești și simți că-I aproape oarecum de tine, îndrăznind uneori, din a face ceva. Crezi că-i bine să te interpui între oamenii vii și EL, ca o pavăză, te crezi tare. Oi  fi, dar numai cu acordul simțit aL SĂU, de regulă nu prea merităm. Dar aflăm în timp de cumințire și potolire, cînd înveți să te schimbi cum trebuiești. Și-ți trece prin cap apărarea, bineînțeles cu acordul SĂU, o vreme doar.
  Deci apărarea celor din familia ta, cîți or fi, cu timpul ți se tot diminuează aria. Responsabilității, crezi tu, EL te încearcă și-n continuare s-ar putea atît de nevolnic. Neputincios să te dovedești, rămînînd singur cu greu îți asiguri ție însăși apărarea. În fața punerilor la punct, pedepselor, necazurilor, încercărilor neînțelese.
  Deci de regulă nu avem nici o datorie decît de avem urmași și sigur obligații. În fața LUI și-ntre oameni cu omenie corectă, bună adevărată, dreaptă.

3628.De care ni-I frică a ne apropia măcar

  Adineauri la  emisiunea religioasă, la radio, e vorba de un torționar încă în viață. Ce nu-și recunoaște ororile la care o contribuit atunci în teroarea comunistă. De sorginte rusă, impusă și nouă, ca și altora, demostrîndu-ne, de mai era nevoie. Coborîrea din copac a înaintașilor omului animalizat, ne creație Divină, oare?! De fapt părăsiți, că nu reușeam să fim cum trebuie, o vreme am fost și sîntem.
  Cum încă sîntem, într-o căutare continuă de cunoștințe și învățături de minte. În vederea îndreptării fără tăgadă, cunoscîndu-ne pe noi înșine cu limitele. Și îndatoririle sfinte, ce încă nu-s împămîntenite cam nicăieri cu adevărat. Ci superficiale încercări, înscenări, mințiri ale dreptății în continuare. Că și atunci cînd acel torționar, zice și-i posibil, credea tot în necuratul din NT.
  Fără putință asupra oamenilor, doar Divinitate de care ni-I frică să ne apropiem măcar.

3627.Fiind dominați de nedreptate în așa neputințe hîde

  Ne trebuie primenirea, curățirea de tot și toate nevoile pricinuite de noi înșine. Needucații corespunzător, imoralii, nelegiuiții, nedrepții în general neoamenii. Și să redevenim, la loc auto-comanda, sinele să-și revie, să se scuture de neputințe. Cu curaj auto-îndreptîndu-se pe sine omul aflîndu-și calea demnă, cumsecade. După dorința LUI, tot transmisă nouă dar ne luată-n serios, nici acuma.
  E nevoie de o rupere de ritmul ăsta nerod și cred cu o luare de poziție de SUS. Nu văd altă cale, o altă dezlegare de trecutul și prezent neisprăvit, îndărătnic în neomenie. O anumită fermitate exterioară nouă să dezmeticească absolut totul în jur și pe noi. Cutremurați și sătui de așa viață în ratare continuu, năzuind spre o aflare corectă. A demnității de oameni în conlucrare adevărat simțită cu Divinitatea, conformîndu-ne.
  Îndreptărilor firești la ora actuală părîndu-ni-se nefirești, fiind încă dominați de nedreptate în așa neputințe hîde.