Omului i se cer foarte multe şi e îngrădit de cîte şi mai cîte reguli şi legi cam din toate părţile, şi de SUS şi de jos, dintre ai lui şi ai LUI. Moralitate de cînd e conştient pînă nu mai e, adică să se stăpînească, să fie modarat cu bun-simţ din cei 7 ani de acasă, nu încrezut şi măndru şi nici lăudăros, deci să-şi ţină gura, lucru greu dar cu caznă posibil, calm, impunător pe cît mai poate, demn, blînd, milos, drept şi cu sine, îngăduitor şi fără frică. De-L respecţi nu mai poţi fi fricos defel şi nici laş, nu mai ai pentru ce, te ocroteşte şi eşti conştient, ăsta-i cel mai deosebit lucru.
Să nu te inervezi decît cel mult supărat cîteva ore acolo, fără invidie, nu ai pentru ce, nici egoist, cinstit şi sincer cum e cazul în spiritualitate faţă de EL. De-L ştii fiind corect îndreptat, nu prea ai nimic de a fi prea constrîns din ce ştiu oamenii, ci din altele ce se pot afla de vreţi. Bine dispus cam oricînd, e ceva să fii om, cum se cere de peste tot. Oare cîţi pot?
marți, 3 ianuarie 2012
Banul
Banul, idolul, viţelul de aur din VT, e ceva şi rău şi bine, urît şi folositor, depinde de moralitatea ta, pentru unii ca o necesitate firească traiului zilnic familial, social iar pentru alţii un surplus dăunător, aprig distrugător de vieţi, dărîmător de construcţii maiestoase, utile dar expuse lui, nefiresc de capricios prin noi. De nu-l stăpînim, ne stăpîneşte. Unii din cauza lui nu mai au nevoie de Dumnezeu şi pier încet, încet neîmpliniţi ci jecmăniţi de viaţă.
N.Steinhardt : " El poate strica, şi am văzut în cursul vieţii mele astfel de pilde, el poate strica prieteniile cele mai bune, el poate strica dragostea dintre femeie şi bărbat, el poate otrăvi sufletul oricui. E foarte, foarte primejdios! Prin faptul că banul deschide porţile astea ferecate ale tuturor magazinelor, ale tuturor bucuriilor, ale tuturor viciilor, îl înebuneşte pe om. Atîta timp cît trăim într-o economie monetară şi banul reprezintă posibilitatea de a-ţi satisface orice nevoi sau orice dorinţă, banul e bine venit".
Totuşi tot cu banul îl bucurăm pe necăjit, pe oropsit, pe suferind că-şi poate ogoi nevoile sale şi ale familiei lui, deci fiţi miloşi din fire şi fără discriminare, să nu judecaţi niciodată, aveţi încredere nemărginită de puteţi, abţineţi-vă, înfrănaţi-vă făceţi-vă că nu vedeţi ce vedeţi, fiţi oameni adevăraţi, încercaţi să fiţi, chiar de nu aţi fost niciodată, reveniţi-vă şi aşa fiţi.
N.Steinhardt : " El poate strica, şi am văzut în cursul vieţii mele astfel de pilde, el poate strica prieteniile cele mai bune, el poate strica dragostea dintre femeie şi bărbat, el poate otrăvi sufletul oricui. E foarte, foarte primejdios! Prin faptul că banul deschide porţile astea ferecate ale tuturor magazinelor, ale tuturor bucuriilor, ale tuturor viciilor, îl înebuneşte pe om. Atîta timp cît trăim într-o economie monetară şi banul reprezintă posibilitatea de a-ţi satisface orice nevoi sau orice dorinţă, banul e bine venit".
Totuşi tot cu banul îl bucurăm pe necăjit, pe oropsit, pe suferind că-şi poate ogoi nevoile sale şi ale familiei lui, deci fiţi miloşi din fire şi fără discriminare, să nu judecaţi niciodată, aveţi încredere nemărginită de puteţi, abţineţi-vă, înfrănaţi-vă făceţi-vă că nu vedeţi ce vedeţi, fiţi oameni adevăraţi, încercaţi să fiţi, chiar de nu aţi fost niciodată, reveniţi-vă şi aşa fiţi.
Încă-i
Avem toţi căderi de performanţă, abjecţii, nedreptăţi şi nu numai oamenii în particular ci şi societăţi întregi, popoare ţări luate de un val nedrept cu porniri rele, urîte, greşite atunci, în faţa umanităţii şi a SA şi toate se plătesc oarecum. Dar nu trebuie judecate acele căderi de formă ca fiind caracteristice, îs accidente inerente unui timp şi anumitor împrejurări date, ne-ndreptăm, facem eforturi de ajungere din urmă, ne revenim şi atingem şi culmi de afirmare în bine şi util chiar şi spiritual. Pe acestea să le bifăm ca ceva ce ne reprezintă, iar acele slăbiciuni, cedări, simple accidente îs inerente oricui.
Dar se impune un dar, să nu se mai repete niciodată la respectivii ci să fie numai bine şi util în continuare, pentru că nevoi au fost destule şi nu are trebuinţă cineva de ele.
Cît existăm întradevăr cum zice Victor Hugo : "trebuie să mergem la CER, călcînd pe Pămînt", deci să ne îndreptăm aici cînd trăim, cum putem mai bine, din ce în ce mai corespunzător moralizîndu-ne, civilizîndu-ne şi spiritual de asemenea cît mai adevărata noastră faţă, nu decăderea acesta ce încă-i peste tot în azi în lume.
Dar se impune un dar, să nu se mai repete niciodată la respectivii ci să fie numai bine şi util în continuare, pentru că nevoi au fost destule şi nu are trebuinţă cineva de ele.
Cît existăm întradevăr cum zice Victor Hugo : "trebuie să mergem la CER, călcînd pe Pămînt", deci să ne îndreptăm aici cînd trăim, cum putem mai bine, din ce în ce mai corespunzător moralizîndu-ne, civilizîndu-ne şi spiritual de asemenea cît mai adevărata noastră faţă, nu decăderea acesta ce încă-i peste tot în azi în lume.
Malraux
Nu-i nevoie să ai speranţe, închipuiri dătătoare de gînduri de mai bine, ci certitudini, siguranţă, încredere deosebită, pentru a realiza, a face ceva util, de regulă nu numai ţie. E nevoie de preocupare imediată, necesară în prezent, trebuie să nu ne batem capul prea mult cu viitorul, să-l lăsăm în seama SA. Are EL grijă şi de noi, doar să-L respectăm cum doreşte. Atît! Noi să fim bine ancoraţi în prezent, să-l chibzuim cît mai bine şi util, vremea va curge cum vrea Cel de SUS. Şi aşa nu facem mare brînză de ne zbatem în această direcţie.
Prognoze, ce-s utile cui? De nu sîntem în stare să ne îngrijim de noi în caz de nevoie imediată, de nu vrea Cel de SUS. Aiureli pentru adormit copii.
Şi mai e ceva : perseverenţa încăpăţinarea să nu fie legate de reuşite, ce te stimulează întrucîtva, ci de a face ce trebuie cît mai bine şi util, neţinînd cont de reuşite ori nereuşite. Eşti dator măcar, străduieştete, de nu-i posibil vei vedea atunci, încrede-te în EL, consultă-te cu EL, de poţi, încearcă! Şi-ţi va merge bine şi tu la rîndul tău respectă-L cum trebuie. Pentru că sîntem în sec.XXI şi Malraux zicea că nu va fi, de nu va fi religios!
Prognoze, ce-s utile cui? De nu sîntem în stare să ne îngrijim de noi în caz de nevoie imediată, de nu vrea Cel de SUS. Aiureli pentru adormit copii.
Şi mai e ceva : perseverenţa încăpăţinarea să nu fie legate de reuşite, ce te stimulează întrucîtva, ci de a face ce trebuie cît mai bine şi util, neţinînd cont de reuşite ori nereuşite. Eşti dator măcar, străduieştete, de nu-i posibil vei vedea atunci, încrede-te în EL, consultă-te cu EL, de poţi, încearcă! Şi-ţi va merge bine şi tu la rîndul tău respectă-L cum trebuie. Pentru că sîntem în sec.XXI şi Malraux zicea că nu va fi, de nu va fi religios!
Paşnică
Constatăm între oameni fiind, trăind că inteligenţa, agerimea minţii e un lucru rar în schimb josnicia, prostia e cam la tot pasul prezentă între inşii şi asta de cînd e lumea tot aşa. Divinitatea şi-a luat de-o grijă, că şi aşa deştepţii I se opun mai abitir ca ceilalţi, despicînd firul în patru cam la fiecare problemă mai deosebită. Neascultători din fire, încăpăţinaţi, cu apucături nedemne, necivilizaţi destul, inteligenţii îs mai greu de strunit, asta e ; se impune o mai mare preocupare pentru înfăptuirea binelui, deci moralizare cît mai desăvîrşită, ceea ce implică strunire, înfrînare a pornirilor, ceea ce-i mai greu cu intransigenţii dezgheţaţi la minte.
Cel mediu ca gîndire, obişnuitul fiind mai corect moralizat, îndreptat, leagă şi prietenii mai degrabă şi ţine mai mult la ele, respectînd mai mult pe ceilalţi, inteligentul, căpos din fire, nu-i plac datoriile faţă de nimeni, să nu fie legat de obligaţiile unei prietenii care poate nu totdeauna îl avantajează, punînd cam totul pe cîntar, să vadă de-i rentabilă cutare legătură mai intimă. Cel simplu în gîndire e mai altruist, corect, nu-şi bate capul cu prea multe, el mai mult munceşte nu gîndeşte şi se bazează pe CEL de SUS şi-i merge mai bine.
Ve-ţi spune că datorită inteligenţilor am progresat pînă acum, eu zic : de nu ne permitea EL, nu reuşeam nimic, cu încăpăţinaţi deştepţi nevoie mare în frunte o tot ţineam din război în război şi tot pe loc, de asta Divinitatea nici nu-I mulţumită de noi, trebuia să fim în cosmos mai bine reprezentaţi, mai activi şi nu sîntem, ne-am preocupat de înarmare, nu de dezvoltare paşnică.
Cel mediu ca gîndire, obişnuitul fiind mai corect moralizat, îndreptat, leagă şi prietenii mai degrabă şi ţine mai mult la ele, respectînd mai mult pe ceilalţi, inteligentul, căpos din fire, nu-i plac datoriile faţă de nimeni, să nu fie legat de obligaţiile unei prietenii care poate nu totdeauna îl avantajează, punînd cam totul pe cîntar, să vadă de-i rentabilă cutare legătură mai intimă. Cel simplu în gîndire e mai altruist, corect, nu-şi bate capul cu prea multe, el mai mult munceşte nu gîndeşte şi se bazează pe CEL de SUS şi-i merge mai bine.
Ve-ţi spune că datorită inteligenţilor am progresat pînă acum, eu zic : de nu ne permitea EL, nu reuşeam nimic, cu încăpăţinaţi deştepţi nevoie mare în frunte o tot ţineam din război în război şi tot pe loc, de asta Divinitatea nici nu-I mulţumită de noi, trebuia să fim în cosmos mai bine reprezentaţi, mai activi şi nu sîntem, ne-am preocupat de înarmare, nu de dezvoltare paşnică.
luni, 2 ianuarie 2012
Probaţi
Cînd ajungem la finalul vieţii şi ni-i inima cît un purice, sîntem fiecare singur cu sinele său însingurat, vitregit, oropsit, vai de noi, în faţa neantului, a necunoscutului, a pedepsei, da, e o pedepsă pentru că nu L-am repectat pe Singurul care contează, Divinitatea Însăşi. Deci pentru că nu ne-am schimbat cum dorea şi cum încă doreşte chiar şi atunci în acel moment de trezire absolută, ne încă putem schimba, în gînd răsucindu-ne spre bine, părîndu-ne sincer rău că nu am făcut binele cît mai mult.
E ceva şi se poate, totul e posibil, aşa de mult ne doreşte EL să ne îndreptăm fie oricum încă. Atunci totul se destramă în jur, totul dispare încet, încet ca în ceaţă, oriunde am fi, nimic nu-i material nici noi, sîntem spirit plus gîndirea ce am acumulat-o în viaţă, adică sufletul cît de curat poate fi. După cum am avut grijă de noi înşine.
Sîntem cu ceva ce nu ştim, pentru că nu ne-am pregătit din viaţă să ştim respectul ce Il datorăm de cînd ne naştem şi să trăim în cunoştiinţă de EL, moralizaţi că nu-i un capăt de ţară, şi-i totuşi ceva, EL ştiind că-i grea viaţa în moarlă făcînd numai binele, altfel ne tratează şi avem mai puţine ori de loc greutăţi, depinde şi de alţi factori, dar oricum faţă de un oarecare ni-i viaţa mult mai bună. Mai lipseşte spiritual să-L pricepem cît mai corespunzător şi totul e altfel atunci cînd vine acea clipă, sîntem din timp probaţi, ştim ce ne aşteaptă şi nu nu-i frică deloc. E cu totul altfel.
E ceva şi se poate, totul e posibil, aşa de mult ne doreşte EL să ne îndreptăm fie oricum încă. Atunci totul se destramă în jur, totul dispare încet, încet ca în ceaţă, oriunde am fi, nimic nu-i material nici noi, sîntem spirit plus gîndirea ce am acumulat-o în viaţă, adică sufletul cît de curat poate fi. După cum am avut grijă de noi înşine.
Sîntem cu ceva ce nu ştim, pentru că nu ne-am pregătit din viaţă să ştim respectul ce Il datorăm de cînd ne naştem şi să trăim în cunoştiinţă de EL, moralizaţi că nu-i un capăt de ţară, şi-i totuşi ceva, EL ştiind că-i grea viaţa în moarlă făcînd numai binele, altfel ne tratează şi avem mai puţine ori de loc greutăţi, depinde şi de alţi factori, dar oricum faţă de un oarecare ni-i viaţa mult mai bună. Mai lipseşte spiritual să-L pricepem cît mai corespunzător şi totul e altfel atunci cînd vine acea clipă, sîntem din timp probaţi, ştim ce ne aşteaptă şi nu nu-i frică deloc. E cu totul altfel.
Preştiinţa
Se impune cîteodată să fim mai altfel, să ne preocupăm a ne regăsi pe noi înşine cînd ni-i greu, lîngă apropiaţii în suferinţă, ori chiar noi înşine cînd am încurcat-o amarnic şi nu ni-i bine deloc, atunci să căutăm să ne împăcăm cu sinele nostru sincer, el ne va mustra, scoţîndu-ne ochii cu toate neroziile ce le-am înfăptuit în viaţă. Şi e bine să ne promitem cu tărie şi absolută convingere să ne îndreptăm, moralizîndu-ne corect ferm, clar şi chiar de imediat cum sîntem să căutăm a fi altfel de atunci pe loc şi cu gînduri în continuare de schimbare şi-i posibil să ne revenim, de are în noi încredere şi noi tărie să ne ţinem cum dorim atunci la greu.
Să nu ne furăm căciula, una să promitem şi alta să înfăptuim, pentru că EL are preştiinţa răspunsurilor noastre şi ştiindu-ne, nu ne va slăbi din pedeapsă decît atunci cînd vom fi destul de îmbunaţi de frica ce o avem, schimbîndu-ne şi de spaimă, tot e ceva, numai să ţie cît mai mult de se poate, cît vom mai trăi şi-ar fi bine.
Sinceritatea nu-şi are locul în schimbarea morală, pentru că moralizarea presupune reguli stricte de respectat, înfrînare, iar sinceritatea e bazată pe instincte animalice de nu sîntem cu bun-simţ educaţi corect şi ferm, clar, adevărat, nu de faţadă.
Să nu ne furăm căciula, una să promitem şi alta să înfăptuim, pentru că EL are preştiinţa răspunsurilor noastre şi ştiindu-ne, nu ne va slăbi din pedeapsă decît atunci cînd vom fi destul de îmbunaţi de frica ce o avem, schimbîndu-ne şi de spaimă, tot e ceva, numai să ţie cît mai mult de se poate, cît vom mai trăi şi-ar fi bine.
Sinceritatea nu-şi are locul în schimbarea morală, pentru că moralizarea presupune reguli stricte de respectat, înfrînare, iar sinceritatea e bazată pe instincte animalice de nu sîntem cu bun-simţ educaţi corect şi ferm, clar, adevărat, nu de faţadă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)