3361..Nu exemplare uzate, expirate deja

  Se admit de lume realizările ce decurg din altele mai vechi, ce ne inspiră. Dar nu copierea pur și simplu, că-i cel mult interesantă, de-i foarte reușită, eventual îmbunătățită oarecum. Și atîta, nu ne reprezită, ci tot pe acel vechi amintit de opera noastră, ne furăm căciula. Aiureli de inși necopți încă, în căutări ne edificate bine, ci doar amăgiri trecătoare, de umplutură.
  Se impune deci construirea în continuarea a ceea ce aflăm în domeniul ales. Desăvîrșirea înspre bine, util și chiar frumos, cu elemente noi, de îmbunătățire clară și fermă. Nu reluări nedemne de oamenii ce ne pretindem și nu putem demonstra la o adică. Dăm chix și ne mirăm că nu ne-o mers, dacă nu știm să fim noi înșine, asta-i beleaua.
  Fiind tot cel pe care-l luăm de model și nu ne merge, fiecare-i unic în felul său deosebit. Dat pe Pămînt să ne simțim oameni adevărați, nu exemplare uzate, expirate deja.

2999.Considerați și îndrumați, căutările fiind ușurate

  Că EL e surprins de unele și altele ale noastre fapte, în bine ori rău. E lucru consemnat încă în scrierile vechi și nu plăcut uneori, ci tare L-am supărat. Și-n timp părăsiți am tot plătit, unii pînă au cam dispărut ca neam. Că și EL ne dorește doar binele nostru, că nu-L pricepem, e altă treabă. Doar în vreme ne vom dumiri cumsecade și altă făină se va măcina pe Pămînt.
  De la o perioadă  vom fi mai altfel considerați și îndrumați, căutările fiindu-ne ușurate. Cu siguranță într-o cale încă ne aflată acuma pe Pămînt, ci-n devenire cînd va suna vremea aceea, doar de SUS știută. Și noi alăturîndu-ne cum trebuie, vom afla acele cerințe, ce momentan îs, cred cunoscute, nu? De comportare corectă între noi oamenii toți și să-L știm de asemenea Cine E EL cu Adevărat.
  Nu cîte neghiobii îndărătnice ce ne-o costat înstrăinarea de EL și încă ne costă. Moralizați din sînul familiei și în societate, cu binele mereu în față, demni. Cum trebuie să fim ca oamenii cu adevărat, nu cîte nedrepte atitudini și urîte comportări.

2299.De viața normală între oameni, de bine și EL

  Un zeu vechi de cînd lumea, banul, aurul, bogăția, preocuparea peste firesc. Ce ne îndepărtează de viața normală între oameni, înstrăinîndu-ne de bine și EL. Comportîndu-ne ca în fața LUI, dar nu-I EL ci o materialitate închipuită mare și tare. Și plătim la o adică peșin cu toată netrebnicia noastră, ratîndu-ne viața degeaba.
  Să fim oameni cu adevărat nu-i lucru ușor, dar odată pornit cu nădejde pe această cale. Se poate învinge nedreptatea din noi și să dăm, îmbogățindu-ne cu ce nu am avut. Și tare ne trebuie să trăim cum trebuie, mulțumiți noi și ai noștri în continuare aflînd. Ce trebuie și celorlalți, ne zgîrciți oferindu-le, de vor cu curaj. Frică doar de EL mai păstrînd în noi, cînd îL știm și sîntem cum trebuie.
   Să înfrunte așa de florile mărului moartea, că ne șade bine, vai de netrebnicia noastră. Cu EL și fiind cum ni se cere, nu avem de tras nici o nevoie, deci e degeaba. Doar de ești un nedrept și fără EL, da trebuie să te baricadezi sub pat, să nu dea peste tine necazul. Că altfel nu scapi ne scărpinat tare de trebuincioasa înfricoșare de îndreptare.