3361..Nu exemplare uzate, expirate deja

  Se admit de lume realizările ce decurg din altele mai vechi, ce ne inspiră. Dar nu copierea pur și simplu, că-i cel mult interesantă, de-i foarte reușită, eventual îmbunătățită oarecum. Și atîta, nu ne reprezită, ci tot pe acel vechi amintit de opera noastră, ne furăm căciula. Aiureli de inși necopți încă, în căutări ne edificate bine, ci doar amăgiri trecătoare, de umplutură.
  Se impune deci construirea în continuarea a ceea ce aflăm în domeniul ales. Desăvîrșirea înspre bine, util și chiar frumos, cu elemente noi, de îmbunătățire clară și fermă. Nu reluări nedemne de oamenii ce ne pretindem și nu putem demonstra la o adică. Dăm chix și ne mirăm că nu ne-o mers, dacă nu știm să fim noi înșine, asta-i beleaua.
  Fiind tot cel pe care-l luăm de model și nu ne merge, fiecare-i unic în felul său deosebit. Dat pe Pămînt să ne simțim oameni adevărați, nu exemplare uzate, expirate deja.

2519.Nu dăunîndu-i sub nici o formă că plătim

  Natura în anumite spații și-n timp, ne fascinează, ne creeață benefice întăriri. Ce ne fortifică, ne inspiră, ne însănătoșează de știm cum, ne dă voie s-o copiem. Să ne-o însușim benefic ambelor părți, nu dăunîndu-i sub nici o formă, că plătim. Mai abitir și mai urgent ca-n fața LUI, părăsiți, EL nu ne apără, de-i greșim naturii. E o înțelegere ce ne depășește oarecum, natura și EL colaborînd foarte bine.
  Mult mai bine decît noi, în așa nedreptăți în care ne complacem și încă și fără EL. Mințindu-ne pe noi înșine cu religiile potrivnice LUI, poate involuntar, din prostie.
  Natura ne ajută să ne reculegem să ne luăm la trîntă cu noi înșine, cunoscîndu-ne. Aflîndu-ne limitele și extensiile ne bănuite, pornind în căutarea îndreptării. Mult dorită SUS în dreptul fiecăruia, de stăpînire a inconștientului. În sensul îndreptării cum dorește acesta, supraveghetorul nostru din noi înșine. Îndeplinindu-I cerințele cît mai bine, ce încă nu-s distorsionate de neadevăr și nedreptate.