3390...Aflîndu-ne o etapă în dezvoltarea firească și pe urmă...

  Că se zice că avem acces la lumină, o fi dar nu demonstrăm aceasta, ba din contra. Facem umbră și degeaba pămîtului, se tot zice la fel prin lume. În loc să-l luminăm, să ne luminăm pe noi, să depășim pragul neputinței. De a fi oameni cum trebuie, cum ni se cere între noi înșine cu adevărat demni și cumsecade. Nu să facem abstracție de EL, că nu-i drept, dar să-L respectăm cît putem și demni
  Măcar în fața SA să trecem, văzîndu-ne de lungul nasului cît ne privește. De nu sîntem în stare să-L urmăm, nu știu e lungă și grea problema aceasta, cu EL și noi. Așa nepricepuți în ceea ce trebuie, cum trebuie și cînd, nu ne dumirim defel. Și nici din partea SA, nu ne sînt multe de știut încă corect, nu-i vremea, se vede treaba.
  E de edificat lumea asta în continuare, aflîndu-ne o etapă în dezvoltarea firească și pe urmă...

1389.Cu voinţa ce ni-o mai rămas

   Sîntem siliţi a ne implica în toate cele de pe Pămînt, căutînd folosul de se poate fără a deranja făcuta creaţie. Oricare ar fi ea din noi ori natura SA. Nici  impasibili nu-i ok. ci cu bunul-simţ al datoriei rezonatoare cu Totul să-L căutăm a şti corect. Să ne dezvăţăm a mai fi cu gunoaiele societăţii confundaţi, trăind ceva  mai drept între apropiaţii naturii lăsate nouă. Că-i destul o picătură de otravă să ne încurce cunoaşterea şi evoluţia spre întregul de aflat din noi.
   Cuprinşi în zidiri şi faceri semeţe, nu-l vedem pe nărăvit în rele căzut, năclăit şi năpădit de nici nu mai îngaină poate. Sărirea întru scoaterea din necaz nici nu-i de socotit timp răcit ci, la o adică tot cu acela în timp am cunoscut viaţa tînără ca fiecare. Cîntarul lumii ne-o ridicat şi el frînt, să-l echilibrăm că auziţi nu surzi e CER-ul.
   Unii de-abia reuşesc să ocolească dărîmanta ocazie de a se molipsi de indecentă viaţă cloacă şi tot pe-acolo prin schele caută aţii să nu mai aibă umbră. Şi una şi alta îs exagerări în lumea nedreaptă de azi, imposibil de clădit curat. ÎL vom mai şi afla printre altele în timpul dat şi curaţi, scuturaţi, poate vom vedea şi auzi şi ce-i nevoie a mai exista.
    Liberi ca păsările cerului nu numai să ne socotim a fi, ci chiar să fim în viaţa ce-o trăim cum ne taie capul. Bine ar fi încercarea să-I fie LUI bună şi astfel să-L mulţumim şi noi n-om mai avea părăsiţi fiind, necazuri. Bunul-simţ să-l facem partener de-o viaţă 24 din 24 de ore.
    Spiritualitatea-i suprema şi baza noastră vlagă, ce de-o terfelim în stradă, ca-n totdeuna şi de-acuma tot rău şi urît om duce-o cu EL departe-n zări neştiute. Fiind doar printre noi să nu-I dispărem de tot ca fiinţă cu gîndire şi spirit grija SA.
    Răsăriţi oriunde ne cauţi, ne supunem vieţuirii date şi EL ne consideră cu de toate, doar să-L mulţumim, pentru a fi şi noi împliniţi cum se cuvine drept, de-om şti. Mai e cale de făcut nu ni s-o încheiat traseul pînă aici şi gata cu evoluţia ce ne-o aşteaptă. Să ne mai pliem după a-le SALE vreri cum măcar putem cu voinţa ce ni-o mai rămas.