1700.Căutînd să fim să nu avem piedici de SUS

    Nu ne dorim decît în timpul vieții să nu avem necazuri de nici un fel, să ne ocolească. Și avînd exemple numeroase de perioade cumplite în trecut, ce au marcat omenirea. E un fel de a spune că ne-o marcat, că-n realitate nu știm de s-ar repeta iarăși orice fel de necaz. Nu-i știm  a face față și nici preîntîmpina, nu știm nimica și nici nu facem nimica.
    Nu vrem să fim cum trebuie, nu-i mare lucru, dar nu se vrea, nu se poate și-i dezinteres total. Cu toate că viața e plină de farmec, ca și adevărul încă necunoscut. Fără interes sînt cei ce-și închipuie că știu totul, înșelîndu-se, încercînd să ne ducă și pe noi de nas.
    Avînd atuurile date sîntem capabili de cunoaștere și cercetare, aflînd viața și secretele ei. Eul omului e o încercare mare de al cunoaște. Sinele și adevărul sînt greu de prins cum trebuie și-i nevoie de străduință deosebită. Ordonîndu-ne gîndirea, căutînd să fim cum trebuie ca să nu avem piedici și de SUS.
    Unii nu cred încă că sîntem singurii de pe Pămînt cei mai capabili și-și exprimă îndoiala. Știind și alte existențe poate capabile cel puțin la fel ca noi de cunoaștere. Scepticii aceștia uită că EL se adresează de cînd lumea numai oamenilor. Și le pretinde ce le pretinde doar lor, cu restul creației nu se încurcă.
    Formăm un Tot, ce nu-l știm bine și cu diverse exprimări ce ne derutează că încă nu știm multe. Să dăm crezare ființei, spiritului, gîndirii și existenței în general doar cu EL. Respectînd Esența vieții, echilibrul și armonia în toate cîte știm măcar. Că foarte multe nu le știm și nu avem imaginea Totului din care facem parte.

1389.Cu voinţa ce ni-o mai rămas

   Sîntem siliţi a ne implica în toate cele de pe Pămînt, căutînd folosul de se poate fără a deranja făcuta creaţie. Oricare ar fi ea din noi ori natura SA. Nici  impasibili nu-i ok. ci cu bunul-simţ al datoriei rezonatoare cu Totul să-L căutăm a şti corect. Să ne dezvăţăm a mai fi cu gunoaiele societăţii confundaţi, trăind ceva  mai drept între apropiaţii naturii lăsate nouă. Că-i destul o picătură de otravă să ne încurce cunoaşterea şi evoluţia spre întregul de aflat din noi.
   Cuprinşi în zidiri şi faceri semeţe, nu-l vedem pe nărăvit în rele căzut, năclăit şi năpădit de nici nu mai îngaină poate. Sărirea întru scoaterea din necaz nici nu-i de socotit timp răcit ci, la o adică tot cu acela în timp am cunoscut viaţa tînără ca fiecare. Cîntarul lumii ne-o ridicat şi el frînt, să-l echilibrăm că auziţi nu surzi e CER-ul.
   Unii de-abia reuşesc să ocolească dărîmanta ocazie de a se molipsi de indecentă viaţă cloacă şi tot pe-acolo prin schele caută aţii să nu mai aibă umbră. Şi una şi alta îs exagerări în lumea nedreaptă de azi, imposibil de clădit curat. ÎL vom mai şi afla printre altele în timpul dat şi curaţi, scuturaţi, poate vom vedea şi auzi şi ce-i nevoie a mai exista.
    Liberi ca păsările cerului nu numai să ne socotim a fi, ci chiar să fim în viaţa ce-o trăim cum ne taie capul. Bine ar fi încercarea să-I fie LUI bună şi astfel să-L mulţumim şi noi n-om mai avea părăsiţi fiind, necazuri. Bunul-simţ să-l facem partener de-o viaţă 24 din 24 de ore.
    Spiritualitatea-i suprema şi baza noastră vlagă, ce de-o terfelim în stradă, ca-n totdeuna şi de-acuma tot rău şi urît om duce-o cu EL departe-n zări neştiute. Fiind doar printre noi să nu-I dispărem de tot ca fiinţă cu gîndire şi spirit grija SA.
    Răsăriţi oriunde ne cauţi, ne supunem vieţuirii date şi EL ne consideră cu de toate, doar să-L mulţumim, pentru a fi şi noi împliniţi cum se cuvine drept, de-om şti. Mai e cale de făcut nu ni s-o încheiat traseul pînă aici şi gata cu evoluţia ce ne-o aşteaptă. Să ne mai pliem după a-le SALE vreri cum măcar putem cu voinţa ce ni-o mai rămas.