Să nu ne căznim a fi în vorbire cine știe ce, prea înalt, să nu ne priceapă oricine. Și de ce, ce avem de ascuns? Să fim clari și pe de-a dreptul fără ocolișuri și grele înțelesuri, ascunși fără rost. Cît mai deschiși și apropiați de firea normalului de oriunde, limpede și conciși românește cu adevărat demni. Cu prisos de meditație și răspunsuri la căutările firești omului cu binele în față.
Româna noastră e mai mlădioasă, mai pe înțelesul tuturora, mai puțin abstractizată. Spre exemplu nu-i ca germana ori franceza, și nici fastuoasă ci directă, simplă. Și la obiect cu destule afinități explicative pe înțelesul oricui dorește, adîncimi și culoare. Natural și cîte altele normale firii umane în actualitatea vremurilor ce le trăim.
Și orice realizare scriitoricească străină-și găsește înțelegerea cea mai cea în firescul traducerilor noastre. Pricepîndu-ne de minune a tălmăci cele mai profunde și adînci înțelesuri pe limba fiecărui interesat, cu bun-simț și adevărat demn omenește.
Ne avînd încotro de o vreme, încă din vechime omenirea căutînd să-și priceapă rostul. Nu-i era chip cu aflarea LUI, ascuns odinioară și a rar zărit printre nedumeriri. Care mai de care mai promițătoare în timp aflînd că-s tot neputințe dar cu ștaif. Minciuni mai elaborate, făloase că prostia de nu-i și fudulă nu-i destulă.