1508.Pierderea dreptului la existenţă

    Cu trecerea vieţii ne înglodăm în nedreptatea existenţei şi părăsirile SALE aplicate nouă, îs tot mai dese, doar ne vom trezi la realitatea SA. Da de unde? Continuăm în neştire cu răutăţile şi urîţeniile vieţii. Inconştienţi de datoriile existenţei pe Pămîntul SĂU. Deci conştientizarea SA şi  ceea ce ne-o dat ca îndreptare, ţel în viaţă. Încă nu ne dăm seama de nevoia de a-L asculta şi cu toate că ne părăseşte după un timp de existenţă normală. Şi ne încalecă nevoile, suferinţele de tot felul, tot nu cedăm să ne îndreptăm, ba din contra nu ne pasă, îL ignorăm.
   Uitarea SA, astă nepăsare ne costă pierderea dreptului la existenţă a încă mulţi ani de viaţă. Şi lucru grav şi urmaşii mai au de tras de pe urma nelegiuirii noastre, de nu ne învăţăm minte defel. Pierdem normalul trăirii pe Pămîntul SĂU, ne tăiem craca de sub picioare şi direct în mormînt ne oprim. Fără bucuriile vieţii ce de altfel le-am fi avut, noi şi familia noastră, necunoscîndu-ne urmaşii şi nici urmaşii pe noi şi alte experienţe noi de viaţă.
   Deci atenţie oameni cum vă faceţi datoria faţă de EL şi cerinţele SALE, nu le trataţi ca pînă acum cu nepăsare. Urmaţii dorinţele şi moralizaţi-vă în societate şi familie trăirile toate, ponderaţi-vă existenţa, de vreţi s-o mai aveţi. De nu, vi se ridică dreptul la viaţă şi ce rost mai are strofocarea voastră de nu aveţi siguranţa zilei de mîine şi nici de azi . Şi nu numai voi ci şi familia voastră, uitaţi-vă nedreptele apucături şi îndreptaţi-vă spre o viaţă nouă.
   Fără greşeli ori cît mai mici şi neînsemnate pînă vă veţi obişnui să fiţi cum trebuie în viaţa dată dar vouă de SUS. Asta e, nu avem încotro, pe Pămîntul SĂU sîntem şi  trebuie să ne supunem necondiţionat. Pînă ne vom cîştiga, de va fi posibil, drepturi la avea un cuvînt noi civilii în faţa SA. Şi atunci fiind într-o nouă etapă a existenţei pe Pămînt, cine  mai ştie cum vor evolua vremurile. Numai EL, cu toate că-I sîntem o mare necunosctă în evoluţie, spre ceva  cumva ştiut SUS dar nu în totalitate.

1359. Preocupare sinceră

   Nu-L credem, nu-L respectăm, nu-L ştim corect şi neruşinaţi şi imorali şi mulţi vrem multe de-a gata fără să mişcăm un deget. Ne vrea binele şi îndreptarea, şi-I întoarcem spatele şi părăsiţi, mai mult îL ignorăm şi plătim vai şi amar nouă aşa neghiobie ce-o facem, inconştienţi cred.
   Nu le primim nici  ale LUI îndrumări, ce ni le-a dat atunci (1935) pe aicea. Şi nici între noi nu sîntem ascultători, ci ne pierdem în nedreptăţi ce-L ignoră şi plătim peşin totul. Inconştienţi sîntem de mult timp şi tot degeaba nu ne revenim. Şi nu ştiu ce-i de făcut Doamne?
   Nici cu îndrăzneala nu stăm mai bine, doar înspre rele şi urîte gînduri, vorbe şi fapte. o tot întindem răbdarea LUI, a naturii şi a noastră în general. Putem afla unele şi altele dar nu le putem transmite, ne auto-bruiem unii pe alţii. Nu ne rămîne decît să ne vedem de ale noastre şi fără alte încă nu destul dospite, coapte ce trebuie să mai aştepte.
   Cînd ne vede în locuri "la răcoare" să zicem, în orice caz la strîmtorare, I se face milă de noi şi ne mai dă din bunătatea SA prin minuni ce le ştim, unii, nu toţi. Şi de ne vine mintea la cap, printr-o întorsătură radicală în gînd hotărît, de a o aplica cînd ne va trece ce avem de tras, ni se ridiră repede sancţiunea. Deoarece EL se întoarce la noi şi sub pavăza SA toate-s altfel înspre bine doar să fim corecţi, hotărîţi şi alta-i viaţa.
   Dar de nu ne ţinem de gîndul transformării ş-o scăldăm, întorcîndu-ne la cele dinainte, o putem încurca urît şi mai urît ca-nainte cu suferinţa dată. Deci în faţa SA nu-i ca-ntre oameni, cînd nu ne prea ţinem de cuvînt, ci odată o hotărîre luată o îndeplineşti, nu ai încotro. Ori cel puţin caută s-o duci la îndeplinire, că şi EL te mai tolerează, căutînd împreună o cale convenabilă, dar să vadă preocupare sinceră. Şi cel mai important, pe EL să-L faci cel mai puţin să te aştepte, ca să-ţi meargă spre bine.
   Iar se mai zic multe, că EL ne mai părăseşte lăsîndu-ne un timp de realizări liber gîndite fără a ne influienţa, din a-I demonstra că ne trăim existenţa şi singuri. De astfel E şi dorinţa SA de a ne croi corect o viaţă şi fără EL la spatele nostru, tot mereu. Dar să-I demonstrăm independenţă corectă, adevărată, demnă cu bun-simţ între noi vii de pe Pămîntul SĂU. Şi măcar acuma ne cere să-L ştim corect, cine E cu adevărat, nu bazaconii şi minciuni urîte şi rele nouă şi LUI. Fără aiureli nedrepte!