4254..Nicăieri.

  Ne încurajează uneori, chiar ne ajută oarecum să ne ducem la bun sfîrșit cumva activitatea ce-o desfășurăm, necorespunzătoare fiind. Adică în nedreptate, în imoralitate și rele și urîte comportări, o vreme de studiu și a ne da seama și singuri că nu-i în regulă cum o ducem. Și cu vremea să ne căutăm calea convenabilă a binelui, utilului bun și căutării LUI cumsecade într-o existență normală.
  Firească, ferindu-ne de a mai călca în străchini, zurlii și fără remușcări, ci îndreptați, chiar de îi greu. Uneori deosebit de greu și anevoie în așa lumesc fudul în prostia îndărătnică a lipsei LUI dintre noi, ci doar relele. Și nedoritele activități în buna conviețuire cu Pămîntul, EL și noi fiecare cum singuri vrem a fi lăsați în pacea interioară și exterioară dată.
  Fiecăruia din facere și poate o vreme luîndu-ne după nefirescul așa de lesne copiat ce ne duce nicăieri în viață fiind încă.

2456.Stricînd reputația de oameni adevărați,

  Să ne împingă în față activitate demnă și corectă între oameni cumsecade. Nu cum ni se pare oarecum că merităm noi înșine, fără alte consultări. Obraznici și nesimțiți cu ghiotura sînt nedrepții peste tot, stricînd reputația de oameni adevărați. De nu se mai știe în așa zăpăcită lume de cum trebuie să arate un om adevărat.
  Vorbirea, limbajul e legătura cu civilizația, comunicarea în colectivitățile ce ni le dorim. Cu adevărate demne de omenia ce ne caracterizează îndeobște. Trăind corect, vorbim corect e o legătură ce ne confirmă că sîntem pe calea adevărată. Vorbirea cinstită, mergînd pînă la capătul făgăduințelor noastre, ne îndreptățește. Ce mai la deal la vale la o oarecare sfințenie, bunătate, dorită de noi toți.
  Dar nu prea știm s-o îndeplinim și mai greu e de păstrat, în așa nedreaptă viață. La care ne expune societatea actuală, derutată fără EL și în fărădelegea răspîndită. Că lucrurile se supun limbajului, acțiunii cum trebuie doar de zis și făcut bine.

2187.Nu fugim de viață prin preocupări potrivite nouă

  Să nu căutăm senzaționalul în viață, că nu-i așa, ci obișnuința e temelia. În activitatea de zi cu zi ne găsim alinarea și de sîntem răbdători și atenți. Chiar și trăiri mai deosebite și mulțumitoare, chiar senzaționale, pentru noi. Că se zice că fugim de viață prin ascunderea în cîte preocupări ce ni le găsim potrivite. O fi, fiecare face cum îl taie capul, principalul e să fim cu bun-simț și binele între oameni. Și de EL ar fi bine ca să știm CINE E? Dumnezeu Unicul și Indivizibilul.
   Ne putem întîlni cu noul și-n munca zilnică, nu neapărat în cîte alte preocupări. Să zicem mai năstrușnice, că nu ne dau bucuriile afară din casă, ci cu răbdare le găsim. Mulțumindu-ne cu cît ni se dă, că ne rămîn picioarele afară de ne întindem mai mult decît ni-i plapuma. Se poate mereu să ne dorim altceva, dar să fim cu picioarele pe Pămînt mereu.
  Siguranța, seriozitatea îți dă tăria de care avem nevoie continuu, pentru a fi noi înșine. Ne copiind pe nimeni, ci fiind unicați în lume, tot așa și-n comportări, dar ne depășind morala și dreptatea. Că nu avem haz, se poate, dar e cumsecade în fața LUI și a nostră.

1371.Timp de reflecţii

   Activitatea e mai folositoare decît răbdarea în necunoaşterea de azi. Chiar de uneori mai şi greşim în necunoştinţă de cauză, ne şi revenim cum simţim că am încălcat ceea ce nu stăpînim în îndreptare. Cum, simplu, se întorc nişte condiţii îngăduitoare împotrivă. Şi imediat trage-ţi pe seamă, cuminţindu-te cît poţi de repede şi complet, luînd în calcul toate cele. Şi eventual retragete un timp de reflecţii şi liniştit cu atenţie fii observator a tot ce ţi se pare că L-ar fi putut nemulţumi. Nu-i de glumit cu EL de încă nu-L ştii bine.
   De nu rişti poţi perde totul, tatonări în vederea înfăptuirii unor  necesare realizări. Să nu facem prostii, asta-i cel mai necesar. Şi ducînd o existenţă nedreaptă, ne dăm seama de îndreptarea dorită SUS şi după un timp de aşteptări deşarte, ne luăm inima-n dinţi ş-o rupem cu prezentul şi trecutul urît şi rău. Şi căutăm a urma o cale bătătorită şi de alţii, adaptînd-o petru nevoile noastre înspre bun-simţ, cu binele înainte şi să-L ştim cum se cuvine.
   EL are preştiinţa răspunsurilor noastre, dar nu intervine să ne influienţeze. Ne lasă de capul nostru pentru a ne învăţa minte, cînd îI greşim şi ne părăseşte în necazuri . Doar  aşa ne vom conştientiza de cum trebuie să ne comportăm şi să nu-I mai greşim.
   Cu toate că-n alte zări înstrăinarea de EL e mai accentuată. Omul însuşi se consideră îndreptăţit în a se comporta ca un zeu. Aiureli de nedrepţi ce ne costă în existenţă. Printre rele-s şi bune, moralizarea, să fim fără ură şi frică. Dar e rău să nu avem milă şi dorinţă de îndreptare corectă. Cu dragostea mai uşor, că nu-i priveşte pe ceilalţi, ci doar pe tine cum ţi-o distribui în existenţă.
   Trebuie cunoscută bine natura, mediul înconjurător de pe Pămînt şi doar atunci să îndrăznim cu respectul cuvenit, a ne folosi de ea. Şi-ntr-o conlucrarea strînsă, fără excese dăunătoare. Că nimic nu ne apără de propriile greşeli şi plătim şi nu ne convine.
   De sîntem morali şi ştiindu-L corect nu cădem în greşeala teroării şi nici a anarhismului, ferindu-ne într-o viaţă liniştită.