3772...Măcar oarecum cumva

  Degeaba-L somăm să ne ajute, să ne consilieze în cutare și cutare problemă. Nu-i chip mereu, EL are întreaga Lume a SA, Universul și cîte altele în subordine. Ca și pe noi acolo într-o dezvoltare în curs spre un ceva pentru noi neștiut încă. Ne privește, sîntem interesați, sigur în niște limite pe care-n timp le aflăm. Nu-I îndeplinim chiar cum dorește cerințele și la vreme, mai e de lucru cu noi.
  Fiind nevoit să intervină ici și colo în prefacerea noastră trebuincioasă, mai multe. Nu putem ști, doar constatăm de putem și vrem a pricepe unele și altele în timp și spațiu. Sîntem între minunile SALE pe Pămînt, ca și noi înșine și cîte sînt în curs mereu. De vrem a le lua ca atare, ori ba, nu contează dar e păcat că ne înstrăinăm.
  De o cale ce ni-i comună cu EL și Lumea LUI, măcar așa în surdină, dar cu bunăvoință. De am vrea să-I fim cît de cît mai corect alături măcar oarecum cumva.

1500.Chiar şi-n secret

   Liberi sîntem să ne riscăm existenaţa, călcînd în stăchinile nedreptăţii fără EL şi imoralităţii, ce-i la noi mereu. Ăsta-i riscul că nu-L ştim şi aiurea-n viaţă hoinărim, fără un ţel corect ci-n nedrepte porniri străine LUI şi nouă.
   Vine timpul, doar EL ştie. Cînd voi învăţaţi veţi sui la EL închipuit corect, cu mofturi ioc şi învăţînd ce habar nu aveţi încă. Să coborîţi în plai de dor de Dînsul şi să vă deşărtaţi corect noua aflare a SA, pentru întreaga suflare.
   Şi-ncet cu timpul, nimic ce va urma nu-i grabă, ne vom da la cale şi tot aşa şi teroarea suferinţelor şi nevoilor plecată va fi de pe aicea. Dar şi noi treburi vom afla întru altă lume mai a SA, ce n-o întrezărim încă aşa. Încă acum ne văităm şi nu-L dibuim bine, încîlciţi în necunoaşterea şi îndreptarea nevoită între noi. Cerîndu-I LUI ajutor dar încă nu cum trebuie, cu aplecare sinceră înspre EL ci îndreptaţi încă formal, irosind încă timp.
   Irosim timp din cunoaştere corectă şi neîndreptaţi cu frică-n noi de nevoi şi sfîrşit grăbit, rateu uman. De ce ne mai naştem cu aşa speranţe în faţă, de ni-i teama aşa aproape, molipsitoare de ne termină năzuiţa. Gata cu mult înainte de a ne dezmetici, sîntem înglodaţi în datorii nedrepte LUI şi nouă. Şi existenţa amanet strîmb, nesigur de îndreptare sîntem.
   Privirea senină să ne fie, cu interes scrutînd amarul, doar aflăm nu îndurare pînă nu ne îndreptăm, ci altă cale de salvare. Asta şi EL ne cere să-L mulţumim cît putem de concret, chiar şi-n secret, doar cu priinţă clară. În societate cu bun-simţ curat şi indignat că nu-L ştim încă întrămat în noi cum ni se cere de Împărat.
   Trupul ni-i curat de ochii ne sînt luminaţi de speranţa în EL şi îndreptaţi cum ne cere de aproape un veac. Neascultîndu-L cum ne vrea, s-o pitit undeva în CER de un albastru infinit şi ne priveşte aşteptînd a  ne veni mintea. Fiecare neminţit de nedrepţi şi mişei să ne căutăm calea SA, în morală clară şi ferm dreaptă şi binele întruna.

1466.Aşa-i vremea

   Să ne comportăm demn şi respectînd aproapele oricine ar fi el, morala ne obligă şi dreptatea ce ni-i sădită în firea noastră. Libertatea celuilant şi îndreptarea cum se cade să ne fie ţelurile pînă ne vom obişnui, un timp ca reguli de ne tăgăduit. Pentru că au o forţă emoţională căreea nu i se poate rezista. Un haz propriu, un farmec ne mai întîlnit în alte purtări.
   Şi-n schimbări ce le întîlnim în societăţi sătule de un fel de a fi nedrept, cînd influienţa anumitor idei şi stări psihice scade în mulţimi şi în pornirile conducătoare mijesc. Şi dezmeticirea-i categorică, trufaşă chiar şi-i cuprinde schimbarea negîndită altădată bine şi cu destulă precădere, prevedere şi altele ce doar timpul şi învăţătura de mintea cea de pe urmă, ţi le arată.
   Pentru că şi conducerea societăţii e acolo deoarece nu că au mijloacele la îndemînă, ci au mijloacele pentru că sînt cine sînt. Deci puterea ţi-o dă motivaţia ce-i pornită de jos şi te duce acolo sus dîndu-ţi şi ce trebuie să fii de încrederea tuturora.
   Chiar şi tiranii astfel constituite dăinuie un timp bucurîndu-se încă de o pornită încredere încă ne uzată destul, ce cu timpul poate scădea. De se întîmplă că epocile şi supremaţiile se clatină şi pier ca orice afacere în care creditul e pe ducă. Şi vine o nouă trezire şi tot aşa un timp pînă vine şi ultima definitiva, a SA, cînd alta nu mai e după EA, ci ne învăţăm a fi cum trebuia dintotdeauna.
   De regulă cerem mai mult decît se poate fi, ce depăşeşte realitatea, în gînd nedefinit, cu ceva de neînchipuit încă, dar dorit. Şi au fost şi sînt şi înfrîngeri ce doar imaginaţia le pierde şi-n realitate.
   Se aşteaptă de la rău că-i mai ceva ca binele, doar în gîndirea nedreaptă încă. Binele-i creditat de SUS să ne însoţească cît vom exista şi de rău nici să nu ne mai amintim vreodată.
    Ne mulţumim şi cu puţinul dat nouă în timp, dacă de mai mult nu ne-am învrednicit şi ni se pare mare scofală că am făcut. Mai ales în spiritualitea SA. EL are aşteptări adevărate ce noi, limitaţii nu le întrezărim poate deloc cît vom exista, aşa-i vremea şi ca ea sîntem noi.