4422..Decît nicăieri.

  Cînd dorim pedepsirea unora, ce nu-și găsesc locul cuminte îi îndrumăm, mai bine zis, singuri își cată de cale spre Palestina. Unde-i locul încă al plîngerii, pînă se vor găsi căile îndreptării cuvenite fiecăruia de pe acolo, cum ne dorește doar EL. Și să-L urmăm, că altă cale nu-i, nici n-o fost și nici nu va fi, că-I sîntem datori vînduți dar nu credem și pace nu mai avem.
  Cît sîntem anapoda, fără de EL și nerespectînd îndrumările SALE date nouă nu de acuma, ci din vechime chiar pe acele locuri altora cam ca noi. Dar tot fără de minte și tot în răsplata SA ce ține de atunci pînă acuma cam la toți ce nu-L respectă cumsecade. Luîndu-L în calcul numai pe EL, ținînd cu dinții de cele hotărîte de SUS ca să ne fie bine tuturora, cît om mai dăinui pe Pămînt.
  Nu ne cade la socoteală bine potolirea, ci nelegiuirea, nedreptatea, imoralitatea și toate cîte nu ne duc decît nicăieri, fără minte.

4421..Mai defel.

  Ne interesează mai mereu aspecte lumești, amînînd menirea, datul de a ne încadra în calea comună cu EL și noi împreună. Spre un Ceva cumva pe acest dat Pămînt ce-și va urma traseul necunoscut încă nouă așa dați înspre lumești preocupări. Ce ne fac mai mult necazuri în loc să ne rezolvăm problemele în demersul firesc, dar cu echilibru în toate cele.
  Plătim că nimica nu-i la întîmplare, chiar de ni se pare, așa înstrăinați de EL și firescul nostru dat uitării și asta-i dată încă o vreme. Pînă se va împlini cu încetul pornirea spre aflări utile, bune și chiar frumoase, neaflate deocamdată normate după tăriile CER-ului. Minunate și de mirare ne vor fi toate, contribuind și noi, că altă cale nu va fi, la desăvîrșirea regăsită de unde-i uitată hăhă.
  De nu ne mai aducem bine aminte defel, că erau altele pe atunci și nici EL nu ni le mai vrea reamintite mai defel.

4420..Mai binevoitori.

  E știut E Îndelungrăbdătorul, ce ne lasă de la EL multe mari și mărunte în limite ce noi nu le știm, chiar de ne par imposibile. Unele și altele de răbdat, diverse fapte ce ne stingheresc cumva, e de cîntărit cine-I EL și cine sîntem noi. Mărunții, prea mărunții SĂI colaboratori de bine de rău, cum ne croim o existență ne băgată de seamă între ceilalți.
  Doar o vreme că-i devreme și-i cale încă de așezare a unor metereze pe crîmpeie noi de viață încă necunoscută nouă. Așa înstrăinați de capul nostru ne la locul său, greșindu-I mai mereu, dar ne păsuiește și îndrumă, de-L știm cît de cît. Și-i bine de a nu ne lăsa pe tînjală, decît în limitele ce le cam știm, colaborînd fiecare cum mai poate înspre aflarea căii date.
  Ne tot dă atenționări și diverse alte înștiințări ce le mai știm, doar, doar ne vom înțelege oarecum și-n vreme ne vom arăta mai binevoitori.

4419..Încă din vechime.

  Nu-i lucru ușor, mereu ni se pun în față greutăți, ce trebuiesc negociate corect, de cine-i în drept, fiecare de-i capabil. În fața SA, EL ne cată îndreptarea, ispășirea asta corectă, responsabilă de oameni, nu oricum, e multă necunoaștere încă. O vreme pînă va descăleca pe față printre noi și vom afla ce încă-i foarte greu și de ne pătruns, nu-L merităm și nu-I deschiderea.
  Cînd va fi mai e vreme și nu-L știm a descifra încă nimeni, ci bîjbîim în întunericul neputințelor lăsate de neomenia. Ce ne tot domină dacă nu-i punem căpăstrul voinței de a-i fi în fața SA adevărați oameni, demni și cumsecade cu hotărîre. Adevărată răspicată și fără tăgadă, mereu de atunci în continuare pînă ne vom desăvîrși sub oblăduirea LUI și a Lumii SALE.
  Ce-o vom cunoaște cîndva, dar zorii mijesc de aci, acuma nădăjduim îndreptarea cum ne-o tot dorește CER-ul încă din vechime.

4418..Ci cum trebuie!.

  Cînd ai o cît de corectă atitudine față de EL și celelalte ce se leagă de o viață cît de bună vrei omenește să ai. Respectîndu-L cu precădere în fața cam a restul ce-i cu tine cum ești și sînt și celelalte simțite, ca fiecare. Atunci și numai atunci ți se oferă putința de a îndupleca împotrivirile, cît or fi ele de aprige și de nestăpînit, astfel scăpînd cu fața cît mai curată.
  O posibilitate ce alții n-o au, de-ți vezi de calea umană adevărată cunoscîndu-L cu adevărat aducîndu-ți contribuția ta. Cît se cade, cumsecade în fața LUI cu noi oamenii nu neglijenți între noi și-n natură, ci implicați cu adevărat Responsabili demni. De datul nu alandala, ci vădit corespunzători în fața SA Adevărată, dovedind ceea ce de foarte multă vreme nu prea se vede pe Pămîntul ăsta.
  Competența de a fi oamenii firești, cumsecade și ne fandosiți și înstrăinați pe fața Pămîntului, nu oricum, ci cum trebuie!

4417..Ducîndu-ne de nas.

  Parcă nu ne-ar dori binele, cunoașterea deplină, cît ni-i în drept, nu cine știe ce, față de EL și noi, natură și altele. Cîte sigur nu ni-s în competența noastră, așa încă limitați și neputincioși, delăsători și netrebnici în ceea ce contribuim la nelegiuirea. De toate felurile, prima-i necunoașterea SA și a noastră cît ni se cade, a naturii ajutătoare, pe lîngă noi sprijinindu-ne cît e în dreptul ei.
  Noi cu ale noastre toate, ne primejduim existența și așa necuviincioasă și de ne dorit SUS, lăsată o vreme să ne vadă. De ce sîntem capabili, nu părăsiți, ci observați atent, noi nu avem voie să știm ce și cum, ne trezim mereu neștiutori. Neputincioși în fața părăsirilor date cu toptanul, legate de pedepse, constrîngeri de toate felurile, prin noi înșine ori interpuși.
  Nu-i iertare, cum nelegiuirea, necredința, păgînismul îl tot propagă anapoda, ducîndu-ne de nas mereu fără de EL cu noi.

4416..Ne dorind dezmeticirea.

  ÎI place să aibă ultimul cuvînt, ultima acțiune, totul ce-L demonstrează pe Pămînt și-ntre noi oamenii, datori LUI mai pe față. Mai domesticiți într-ale SALE cu noi ăștia neascultătorii, nebăgătorii de seamă în fața SA, nici între noi și nici în natură. De legămîntul cu EL de odinioară, între timp fugăriți din fața SA, am și uitat ce-i de capul nostru, uitîndu-ne capul cu desăvîrșire.
  Luați de apa tulbure a lumescului și azi mai dihai decît odinioară, cu toate că nu-i nimica nou sub soare, decît aparente deslușiri. Moderne aplicări ale nelegiuirilor dintotdeauna asupră-ne încurcîndu-ne singuri în hățișul neputințelor de tot felul. Uitîndu-ne măsura dată cît sîntem vii în fața SA CEL Veșnic VIU, raportîndu-ne eronat și fudul minciunilor închipuite în lipsa LUI.
  Dintre noi pe față, căutîndu-L unde nu-I, anumea făurind coclaurile nelegiuirilor profunde, anapoda LUI și nouă în plată simțită, ne dorind dezmeticirea încă!?

4415..Îmbuibați cu necuvenite.

  Deci e de urmat educația așa cum e ea foarte tributară cunoașterii nostre, a naturii și mai ales a LUI și legătura cu noi. Oamenii nu oricum ci-n deriva ce ni se pare doar întîmplătoare, fiind în realitatea SA cu noi doar, nu știm mai multe. Ci doar bănuim unele și altele deocamdată, pînă la acea Coborîre a LUI printre noi, aflîndu-ne atunci în timp și spațiu menirea.
  Datul bată-l vina pe față, ce încă-l aproximăm nefiresc de țepeni în cîte și mai cîte nerozii, îndepărtați de calea cu EL neaflată mai defel. E destulă muncă și preocupare cu toții mai vechi și mai noi într-ale cunoașterii cît o știm așa șchioapă și neputincioasă. Dar e un demers deocamdată necesar pentru toți cam pe un aliniament de această desăvîșire nedesăvîrșită, că nu ne știm.
  Și mai ales nu-L știm corect îmbuibați cu cîte nedreptăți și neadevăruri gîrlă, imoralități și cîte și mai cîte toate cele necuvenite.

4414..Fiecare la timpul său.

  E un paradox ce-l aflăm și-l află și ei africanii în devenirea obligatorie a mersului lumii spre aflări încă ne aflate. Elucidarea dezmeticirii, cum e cu ea, pașii, deci contorizarea emancipării, educării la nivelul cerințelor înalt educaționale. Și a tinerilor și nu numai, a întregului cu vremea teritoriu uman și african, porniți a ne îndeplini menirea de pe acolo și destul de tîrziu.
  Deci cam ultimii aflăm drumul dezgolirii în fața LUI și a lumii ce încă ne-o creem cumva și noi cu EL, chiar de încă inconștienți, deocamdată. Că nu ne lasă de izbeliște, devreme ori tîrziu, cu toții trebuie să ne comportăm între noi și oriunde cum ne cere. Chiar dacă încă bîjbîim cu predilecție nedumeriți și credem că sîntem corecți și nu-I sîntem și nici nouă.
  Cerința are cursul divers pecetluit, dar care nu-i oricum, ci după un tipic ce-l aflăm de vrem ori nu oarecum fiecare la timpul său.

4413..Destul de îndepărtate.

  În cadrul teritorial al continentului negru, unde zorii umanității au fost aduși pe Pămîntul acesta, noi ăștia așa cum sîntem. Și nu putem fi, deocamdată, corespunzători între noi și-n fața SA, e de luptă și căutare a îndeplinirii cerințelor. Deci emanciparea tineretului studios, intelectualitatea reieșită cu chiu cu vai din așa neprielnică întortochiată încă și veche.
  Ne conștientizată, ci parcă tînără, prea tînără ca să-și dea seama de responsabilitatea umană între noi. Natură și mai ales cu EL și noi cum e de făcut să fim ce încă nu sîntem, nu putem, nu ne dăm seama, dezmeticirea-i încă greu de aflat. Deci leagănul primilor pași ai omului, dezvoltă și el, Africa, intelectualii săi, tinerii ce trebuie, chiar de-i oarecum tîrziu, poate?!
  Un fel de a fi competitiv-civilizați la nivelul cerințelor înalt umane, chiar de încă destul de îndepărtate de ceea ce trebuie să fim!

4412..Altă cale nu-i!

  Astfel doar singuri găsi-vom îndreptarea cerută, de noi greșită calea tot de noi îndreptată, din punctul vital. Unde ne așează viața doar, doar ne vom potrivi datului nefiresc tot abordat cît trăim și să ne categorisim corect cum sîntem. Îndreptînd strîmbătăți ce ne urîțesc preumblarea fără griji prin viața asta, coborînd pe pămînt, realizînd nerealizarea.
  Ce ne va dezmetici cu timpul aflîndu-ne noi înșine cu adevărat oamenii Planetei date și noi alții fiind în dreptul nostru. Nu alandala ca încă în prezent, ci convenind firescul domestic, nu sălbatica comportare ce ne înstrăinează. De-a binelea de umanul dorit de SUS nouă și încă nu aflat cum trebuie, nici mimat, fiindu-ne parcă frică să ne îndreptăm.
  De rușine parcă nu ne mai simțim oamenii ce trebuie vrem nu vrem totuși să fim, că altă cale nu-i!

4411..Valorile binelui.

  Ni se tot amintește cît sîntem de unele și altele, greșite abordări ale existenței, pentru a nu le mai face. Singuri astfel să ne judecăm drept, cu bun-simț și toate ale vieții de luat în calcul binele, utilul și frumosul, cumsecade rezolvînd. Relațiile interumane, în natură de asemenea nu ne vor cădea galoanele de vom îndrepta stricatele abordări ale altor neserioși.
  Nepotriviți pe alocuri, la nimereală acolo ocazionali regăsiți, ci drepta abordare a firii date înainte de toate, bine educate. Să ne însoțească mereu cît sîntem, indiferent de ne place ori nu, de trebuie, trebuie cu voie bună crezînd în bine. Ne mai fofilîndu-ne de viață, trăind-o implicați ca și-n familie cu plăcute și mai puțin dorite de găsit rezolvările necesare.
  În termeni amiabili pentru toți componenții relației ce-o aflăm cît sîntem oriunde cumințiți, cu respect față de valorile binelui.

4410..Ni-i necesar.

  Cînd îI călcăm în străchini, cumva parcă anumea întinse în fața noastră, neatenți nu le dăm importanța necesară. Cerută de SUS și ni se suspendă drepturi, numai îndatoririle ne mai amintesc de EL și totuși îndreptarea cunoscută. Nu aproximată, ci corectitudinea în fața LUI, ca Singurul Dumnezeu, Cunoscut dar tare Necunoscut, Evitat.
  Ocolit în fel și forme, numai LUI nesupuși și ne vine scadența la o adică, plata peșin, nerînduită după știrea noastră, ci doar a SA.  Noi vom constata dilema nepriceperii SALE de către noi oamenii în nici un fel, chiar de vrem, nici EL nu se lasă cunoscut ușor. Nu-L merităm pe de-a-ntregul și pe felii nu-I Întregul CEL Știm din auzite de la alții mai atenți cu EL și EL cu ei.
  Ne smomește, ne ademenește cu multe și mărunte ale vieții toate necesare să ne fie cu priință, dar mereu vrem mai mult, ni-i necesar.
4409..Așa că-i de muncă.
Primim dreptul la viață, existăm pe Pămînt în limitele cunoscute, vrînd cam de toate cele ce ne dorim, familie, sănătate. Preocupare pentru a fi ce vrem în societate, să ne cîștigăm existența cît mai onorabil făcînd în limitele cunoașterii binelui. Bunului simț, cumsecădeniei în natură și oriunde cam de toate cu dreptate și-I mai și greșim, ne pasc trageri de urechi și altele aflate-n timp și spațiu.
Nu ne prea plac, nu-L știm mai defel și vrem nu numai mărunțișurile firii umane de pe aici, culoarea și parfumul vieții. Dar esențialele zise mai sus să ni se asigure cu precădere, nu așa la hurtă, ci fiecăruia cum trebuie, dar noi la rîndul nostru?! Sigur îL faultăm de cîte ori nu-L luăm în calcul corect, ci pe sărite și-n bătaia de joc de pe aci, fără Dumnezeul CEL Adevărat.
Căutînd scăpări diverse, c-o fi c-o păți, nu ține! E Ferm încă din Începuturi și nu-I tăgadă cu EL, așa că-i de muncă ca să ne fie casa casă și masa masă!

4408..Adevăratului Dumnezeu.

  Ne aflăm vrem nu vrem pe locul ocupat în societate după cum vrea EL, nu întîmplător, toți de la vlădică la opincă. Purtăm povara dăruită de EL, îndeplinind o cerință dată fiecăruia după principii CER-ești, ce nu ne sînt cunoscute încă. Constatăm în timp și spațiu ce-i de capul nostru în lumea asta, dați a exista după ce urmăm în viață un fir de aflat cu vremea, simțim uneori ajutorul SĂU.
  Conștienți ori ba, îI dăm satisfacție ori nu, contribuind la lumea actuală în proporția ce ni-i scrisă. Putînd devia în esențială măsură, bine ori rău sau așa și așa, nedefinit, dar de regulă-s cei ce se împotrivesc datului. Nefirescului de a fi omul ce trebuie să fim și nu reușim, nu ne interesează defel acea cale și străbatem cîmpii neputințelor.
  Chiar și personalitățile de frunte-s mai ales LUI datoare că-s ce sînt și să-L mulțumească, recunoscători cum trebuie Adevăratului Dumnezeu!

4407..Nedumeriți încă.

  Se constată și pe plan politico-social că-n contextul lumii de azi la noi în țară-i mai bine oarecum, nu avem partide politice. Și nici mișcări chiar anarhiste-extremiste, intolerante cu celelalte naționalități conlocuitoare ca-n Europa să zicem. Ori aiurea-n lume, și între vecinii noștri e vizibilă intoleranța ca politică de stat, ceea ce nu-i admisibil de te consideri civilizat.
  Făcînd parte din lumea de azi democratizată, liberalizată, conștientizată de binele fiecăruia, măcar teoretic ținuți în frîu de la nelegiuiri. Mai e cale pînă ne vom lecui de-a binelea, educați pe măsură în drept constituțional corect priceput de toată suflarea. Morala binelui, dreptatea și cel mai acătării: Adevărul SĂU pe de-a-ntregul, gol goluț, cum mai nimeni nu-i în stare deocamdată.
  Aflîndu-ne în încurcătură de cînd sîntem, datori vînduți nepriceperii SALE cu noi împreună nedumeriți încă.

4406..Vremea dată îndreptării.

  Pe plaiurile noastre mioritice nu ni-i dat a ne comporta anapoda după nevoi nesimțite tare, ci mai domolite. Astfel neobrăzații porniți spre căi intolerante nu-s cu putință a coexista cu noi, ci să-și cate drum unde li-i calea nelegiurii lor. Dătătoare de rele, urîte, inumane și cîte și mai cîte netrebnicii ce nu-și au felul pe aceste meleaguri, nu ale unei maici a unui domn.
  Zeități păgîne din nt, ci așa-i potrivită datina străbună cu plaiurile naturale ale Pămîntului de pe aici, că așa o vrut EL. Să ne tot pregătească de o schimbare la care mai întîi noi o vom afla în termenii unui firesc încă tare nefiresc. De a-L afla corect cum E EL și Lumea SA CER-ască, scuturată bine de netrebnicia ce-o cuprins-o și pe EA.
  Datorită netemeinicii umanului necuviincios, întărtat pe căi greșite datorită neputinței de a-L aștepta vremea dată îndreptării și cunoașterii Adevărului.