3930...Deasupra tuturora și așa va fi!.

  De fapt pînă la apariția tărășeniei creștine, nimeni nu-I atribui-se LUI dragostea. Ca sentiment ce-L caracterizează, că nu-I, e o tîmpenie din prostie multă și nesocotire a SA. EL E Ceva spiritual, Esență aspră aprigă intuiție, inteligență CER-ească. Ceea ce noi nici nu bănuim, ci ne dăm ca nepricepuții cu părerea. Cînd nimica nu știm, nu ne putem abține de a tot zice prostii, încă în seama LUI?!
  Poate vă doriți EL să fie și astfel mai uman, dar de EL ați întrebat? Vă închipuiți himere Cerești, ce nu-s și reale nicăieri, poate EL le acceptă ca modele. Aiureli oameni de nimica, EL E înaintea noastră cu toate cele și noi nu-I impunem nimica! Nici un sentiment măcar, că-I fără sentimente, ci Dumnezeu, ori nu știți asta? E deasupra tuturora și așa va fi, Creatorul Programatorul distant și implicat total!
  Noi nu-L concepem, EL ne-o conceput pe noi și netoții îI dau lecții aiurea!!!

3929...Și restul apucăturilor uitați-le definitiv!

  Pentru început ni se cere bunăvoință, un ton al relațiilor interumane bun. Corespunzător înțelegerii cumsecade și-n natură de asemenea respectînd-o. După ale ei legi, ce dacă nu le știm să le învățăm, nu-s nici grele nici ușoare. Îs de respectat întocmai, să ne fie bine în sînul ei și cu Pămîntul în întregul său. Că-i înaintea nostră în relații bune de pricepere și subordonare LUI, noi încă nu.
  Mai e cale, EL ne tot dorește îndreptarea, deci începînd cu relațiile între noi oamenii. De omenie, cu dreptate și respect reciproc, morala binelui înțeles. Și doar după aceea să-L căutăm, ne așteptă, că deja am ascultat cerința SA. Urmează cu EL să ne aflăm întîietate vieții noastre, ca să fim EL e în față. În gînd, vorbă și fapta ne-o raportăm LUI, să ne obișnuim așa să tot fim, noi și ai noștri.
  Sigur pînă ne vom da la calea bună va mai curge apă multă la vale. Dar e un început de Domne ajută, să știți și restul apucăturilor uitați-le definitiv!

3928...Cred că-i mare haz

  Nu vedem că nu sîntem luați în seamă de CER, dar ne tot dăm rotunzi. În a prevesti cîte și mai cîte nerozii, fără a ține cont de EL și noi să-I fim cum vrea. Mai mult anticipăm unora viitor SUS, aiureli de adormit copii, naivități. Și-n gura unor somități, de doi bani în fața SA, numai EL contează. Și de nu-L luăm în seamă cum ne cere, să ne vedem de nimicnicia noastră între noi și atîta.
  De nu sîntem capabili de bine și aflarea SA cum trebuie, corectă cît se poate. Deocamdată pe Pămînt, așa limitați din neștirea SA și de EL că nu-L vrem a ști. Un cerc vicios, impunîndu-ni-se consecințele la consecințele neîmplinirii dorințelor SALE. Date nouă dintotdeauna și nici acuma neluate-n calcul serios responsabil prim lume.
  Cred că-i mare haz Acolo pe seama mereu a netrebnicilor ce se văd SUS și acoliții. Nerușinărilor gîrlă-n fața SA și a omenirii, fuduli de dau în gropile neantului.

3927...Între aflate trăinicii.

  Noi oamenii nu ne recontopim în natură, ci murim fără alte urmări pe Pămînt. Dispărem nu în neant, ci-n țărînă trupul în descompunere terestră oarecum. Restul, gîndirea și spiritul Undeva, ori cine știe unde-s potrivite de unde au provenit. Uitînd periplul vieții trăite, de nu-s demni de ceea ne cere EL să-I fim și-ntre oameni și-n natură.
  Și atunci se schimbă foaia de parcurs și-L urmăm demni cumva, ce se știe doar SUS. Deci judecata-i pe loc atunci cînd nu mai ești, unii află ceva mai înainte. Dîndu-le posibilitate de a îndruma pe cine trebuie să-și schimbe felul și chiar. Își află o altă îndeletnicire în timp, radicală vieții duse fără căpătîi, ci-n schimbarea bună.
  În mirarea celorlalți nedumeriți de posibilitatea de a ne afla menirea între aflate trăinicii.

3926...Tot nu-L vor crede încă

  În așa neagră părăsire se consideră unii ne-o tot lăsat Dumnezeu, sătul de așa omenire. Neputincioasă la ale SALE cerințe și pornită aprig și șmecherește numai pe năzbîtii. Intolerabile SUS de aici pe Pămînt și lăsate să fie pedepsite amarnic și chiar cu moartea. Pecetluită neputința noastră de a-I fi înainte cum trebuie și-ntre noi așijderea.
  Ei nu-i așa, că EL ne-o urmărit continuu, ne simțind acei neaveniți de oriunde. Ci numai unii mai cu alegere de SUS știindu-L și-n această secetă de EL Cel Adevărat. Și doar neputința cu ale ei neghioabe închipuiri persistă-n așa nelegiute vremi ca ea. De nu le prea vine la socoteală unora pe sprînceană cînd îs în fața minunilor.
  Se dau învinși în convingerile lor tîmpe, mirați și nedumeriți, tot nu-L vor crede încă.

3925...O luat cam sfîrșit.

  Se credea nu de mult că-I retras undeva dincolo de perceperea nostră. Și nu-I accesibil omenirii, nu mai dădea semne ca mai înainte din care omul să-L știe. Cît de cît, că sîntem limitați de neputințe între noi și-n fața SA, așa pretențios. Și noi atît de neputincioși în ale SALE cerințe, ce ni se par de ne priceput. De asta cred ni s-o îngăduit religiile tîmpe și de azi la moda prostirii lumii omenești.
  Normal era să îL tot așteptăm și mii de ani și ne-ar fi fost mai bine, decît în neroziile. Atît de împămîntenite, de care constat nici EL nu-I străin cumva, inexplicabil mie. S-o învoit oarecum cu așa neputințe omenești de a-L pricepe, lăsînd imaginația omului. Să-și creeze o așa dandana de nerozii, care mai de care mai fudulă în prostii întortochiate.
  Și retragerea SA, EL ne-o atenționat nu de mult pe la noi, o luat cam sfîrșit, revine.

3924...Oriunde ca să fim.

  Ce legătură are EL cu aceste religii ce nu-L privesc? ori greșesc, totul îL privește. Ce-i în legătură cu noi și spiritualitate chiar asta zărghită rău de tot, pe coclaurile. Neputințelor de a-I fi alăturea cum ne dorește, dar parcă în lipsă de ceva mai bun. Admite și cîte prosti și prostioare ce ademenesc omenirea înspre nimica.
 Or fi etape înspre o aflare mai de Doamne ajută, dar nu se arată, din cîte știu. Cîți au călcat strîmb în așa nerozii așa au sfîrșit îndepărtați de EL și mai și. Ori alții nemulțumiți de tot, neînțelegînd nici credința neroadă nici cea adevărată. În EL cel Adevărat și viu, se izolează definitiv în necunoaștere, ateism mai altfel. Refuzînd orice aluzie la EL și altele cît de cît, considerîndu-se paria și așa să fie.
  Ne dorind, neînțelegînd menirea omului înspre EL și doar cu EL oriunde ca să fim.

3923...Ci-i căutare cuminte.

  Vă zic, nu-L luați în derîdere închinîndu-vă ca în NT și altele asemenea. La cîte închipuiri deșarte, căutați-vă în voi înșivă întîlnirea cu EL, vă așteptă. Doar să-L doriți sincer și de pe poziții atee căutați-L nestingheriți de cîte dogme păgîne. Păgîne-s toate religiile ce nu-L cuprind cu adevărat doar pe EL Unicul din CER. Fiți cu băgare de seamă că-I tare pretențios și gelos pe orice nătîngă zeitate.
  Ce vi se pare vouă neputincioșilor potrivită și nu-i decît EL, altfel e o eroare. Ducere de rîpă vi-i viața, irosire de așa întrupare magnifică doar așa o dată. Profitați de așa ocazie unică vouă, n-o uitați în derizoriile ademeniri ce vi le oferă lumea. Netrebnică și neștiutoare de ce-i nevoi ca să fim ceea ce trebui și nu aflăm decît îndreptați.
  Nu-i mare scofală, dar nici la îndemîna neputincioșilor, ci-i căutare cuminte de EL și noi.

3922...Nici pe noi.

  Sînt minți pătrunzătoare, oameni deosebiți ce știu multe, mult peste medie și nu numai. Și-n situații limită, își aduc aminte de un Ceva de Undeva ce ne domină existența. Și nu-L pătrund nu au deschiderea necesară și-s neînțeleși de ceilalți căutători. Într-ale spiritualității, mai începători oarecum dar care la fel de neștiutori îs. Chiar pînă-n final ne cunoscînd nici pe departe calea, li-i ascunsă în desișul neputințelor lor.
  Și nu numai, ci-n general lumea-i ținută departe de EL, de mi se pare că și EL nici azi n-o vrea. Se mulțumește de SUS să ne afle tînguirile în așa rătăcitoare viață neisprăvită. Fără speranțe de mai bine, util și frumos, ci limitată de necunoașterea SA. Și a noastră cum ar trebui și nu se poate, cred, nu avem voie de SUS încă.
  Nu știu cît că-I îndepărtat în general de noi și nu-L știm cum am vrea, nici pe noi.

3921...Irosindu-ne degeaba încercarea.

  Nici pomeneală, nimănui nu-i priesc avuțiile, sănătatea și nici liniște și fericire nu are. De nu-i cum trebuie în fața SA, să știm asta! și să ne cumințim o dată pentru totdeauna. Știu nu vă vine a crede chiar de tot experimentați dintotdeauna neputința de a fi oameni. Și nu vă ține, dar nu vă lăsați, rămînînd așa neisprăviți în toate cele. Ce nu-L cuprind, dar nu vă pasă, neștiutori de bine, dreptate, morală și EL.
  Mai ales de EL, ce-I încercarea de căpătîi aici pe Pămînt, cu care E de început viața. Așa că părinți vi-i grea misiunea de creștere a copiilor în așa neputincioasă lume. Și voi și ei, urmașii voștri nu-L știți și ar trebui să vă dezmeticiți ca să vă fie viața. Viață, casa casă și toate cele de trebuință la oameni ce sîntem și nu beneficiem.
  Irosindu-ne degeaba încercarea CER-ului cu noi, o dată porniți în derivă așa pierim și nu ne revenim.

3920...Dar nu contează pe aicea.

  Nu și-o dat EL pe unicul fiu, nerozilor! are miriade de fii activi toți în CER, din CER. Doar concepuți și existenți, nu de pe Pămînt, niciodată nu s-o compromis EL cu noi. Pămînteni, nu s-o înjosit, decît în mintea bolnavă a tîmpiților de toate felurile. Mai mult și Satana ce-l blamați așa tare-i tot pe Acolo-n misiuni și azi Acolo SUS.
  Că EL E preocupat cu plăcere de Pămînt și tot ce ține de viața și noi oamenii. O fi nu știu, decît că nu-I place că nu-L respectăm nici așa cum trebui. Ci ne închinăm la cîte închipuiri tîmpe, la ce EL ne-o tot scăpat și nu ne revenim. Chiar de s-o pus pe capul nostru dintotdeauna, să ne dezmeticim și nu-i chip, ratîndu-ne. Viața, nemulțumiți și EL și noi de așa tărășenii neisprăvite în molipsire.
  Strașnică încă pe Pămînt, părăsiți o tot plătim întruna, dar nu contează la nesimțiți de pe aicea.

3919...Ori încă mă înșel?!.

  Nu știu de ce mă mai amestec, e așa o pace cu neghiobia ce-L înlătură și parțial. Mințind cu fudulă prostie lumea, dar e un mare dar, s-o fi obișnuit EL cu asta? Că lumea altfel nu-L va mai regăsi în veci, ori e doar o impresie, o falsă închipuire. Ce nu-mi dă pace, atîtea s-au petrecut în virtutea unor netrebnice religii ce-s încă în vogă.
  Cu aprige plăți lumea s-o obișnuit în băi de sînge o clătit EL curățenia demnă. Doar de EL și noi mai altfel și nu-i încă la vedere, ci tot necuviința din NT. Parcă renăscută mai altfel, ca balaurul cu mai multe capete, reînvie mereu neputința. De a-I fi cum trebuie în față, ci-n năluciri tîmpe strașnic strălucitoare în neștire. O fudulă nepăsare la care EL se face părtaș, ori mă înșel, nu mai speră nici EL?!
  La înnoirea ce ne va îndreptăți să fim ceea ce nu visăm încă doar cu EL, ori încă mă înșel?!

3918...În viața fără rost clădită

  Oare, așa om fi fost alungați din fața SA, ca necuviincioși, cu toții am aflat o tîmpenie? Drept credință, și EL ne-o permis-o, cred inițial ca o probă de probă și acuma. Nelegiuita s-o tot umflat și-i contra SA pe față, mai mult minte că-i cu EL. dar de unde. Minciuna o rămas tot minciună în fața SA și a noastră cei ce îL știm corect în aflare.
  Umfarea se tot accentuează  cu trecerea vremii de nu-și mai încape în pene prostia. O tot prostit lume nu glumă, naivii i-o strîns de pretutindeni, la o grămadă. De manevră-n tîmpenii fără EL și noi neaveniți în așa dezmățare, circ spiritual. Vrăjîtorie, hocus-pocus nu așa chiar ca la circ, dar e un circ mai elaborat. Ci magia prostiei fără EL, lăsată încă de SUS, să încerce lumea de rîpă.
  De minte nu-i ci inconștiență, delăsare, că-I destul de ascuns și plata-i peșin. În viața fără rost clădită pe fărădelegi, netrebnicii, nedreptăți, imoralități și restul.

3917...Sîntem dați a fi și nu oricum

  Numeroase obișnuite imagini ale actualei lumii cu ale ei îndeletniciri vor ieși voalate. Cînd ne vom găsi în sfîrșit cadența căutată și în  așa dezordine fudulă prostire. Umblăm de colo colo fără astîmpăr benefic, ci-n nelegiuirea firii fără EL și noi, hoinari. Hăituiți de SUS că nu sîntem ceea ce eram a fi, nu la nimereală ci-n înfruntarea neastîmpărului tare costisitor.
  Și SUS și jos, dar pentru noi ne contînd decît interesul absurd, dar ce contează. Plătim și gata cu viața, irosire pe obrazul SĂU, că noi ca pingeaua-i de nepăsare. Și huzur pe cheltuiala LUI, și ce, nu-I de unde? de s-o înhăitat cu așa nepotrivite ființe. Nici aici nici în altă parte, că pentru Pămînt sîntem dați a fi și nu oricum, ci-n virtutea unor.
  Căutări adevărate, înălțătoare de EL și noi cumsecade, îndreptați spre EL și dreptate.

3916...Ce ne sînt accesibile

  Să nu stăm la pomana oricui, ci să trudim și EL trudește înspre priceperea noastră. Cu ceea ce trebuie să devenim la timpul oportun, îndreptînd ce am strîmbat. Acătării să arătăm că sîntem în natură, între oameni și-n fața Totului ce nu-L știm. Dar să ne strofocăm din toate încheieturile aflărilor știute, conlucrînd cu evitatul, urgisîtul, neînțelesul.
  Pentru a fi și noi în rînd cu lumea din care facem parte de vrem ori nu, așa ni-i datul. În lumea perfectă a SA și noi oarecum cam rămași pe chelia noastră neputincioasă. Sărind drept în mărinimia comportărilor în prefaceri benefice tuturora de se poate. E tare greu dar nu imposibil, de vrem neapărat totu-i posibil, bucurîndu-ne de viața dată.
  Poate nu chiar minuni să facem, cu toate că-s comparabile prin strădanii și purtări ce ne sînt accesibile.

3915...Ai erei ce-i în curs.

  EL are o preocupare aparte și de natura Pămîntului în întregul ei și nu numai. Nu știm majoritatea zdrobitoare toate cele ce-s în nepriceputa lume de conlucrare. De SUS cu așa firescul Pămînt și împrejurimile înconjurătoare de care noi nu știm. Decît că-s frumoase, sălbatice, neașteptate, rudimentare unele și nu-s, ci-i un tot.  În evoluția firească și nouă, dar noi ne ținem tare deștepți departe de EL și ea.
    Și dăm în gropile propriei neputințe, lăsați de oarece izbeliște de nu-i și nu-i chip. Altfel, demontrîndu-ne și celorlalți și LUI, că nu știm ce vrem dintotdeauna. De fapt vrem de toate cele, dar nu știm a le gestiona corect, nici propria viață aiurită. Nu cumsecade și cu EL în prim-planul vieții cît mai acătării posibil. Că nu-i chiar tare greu de vrem să ne aflăm locul, ce nu-i ăsta pe care ne-am cocoțat.
  Ci în conlucrare cu Divinitatea, natura Pămîntului și noi înșine ne vom domestici ai erei ce-i în curs.

3914...Și îmbunați în dreptate!

  Noi vom fi ajutați de EL, dar și noi să ne dăm tot interesul în direcția bună. Conlucrînd nu în dezordini și fărădelegi aici pe Pămînt și fără EL, că-i irosire. De timp și preocupările-s deșarte, sortite neputințelor de tot soiul, neînțelegîndu-ne menirea. Ci constatăm nepriceperea în toate cele și cu chiu cu vai mai evoluăm. Dar fără EL și fără civilizația bună, corectă față de noi înșine și natură.
  Omenirea nu mai are nici o șansă mai departe multă vreme așa cum e, vom afla schimbarea. E să ne schimbăm o dată pentru totdeauna cum ni se tot cere de SUS, corespunzători. Între noi să fim și să-I fim, nu cu răul și urîtul oriunde, ci binele, morala și conlucrarea doar cu EL. Lăsați celelalte preocupări deocamdată, că le-ați alocat prea destulă vreme.
  Și reveniți-vă la EL cu toată știința lipsă de pînă acuam, că-I nevoie și îmbunați-vă în dreptate!

3913...Nu ai ac de cojocul ei.

  Ce să-i faci dacă se știe că între credință și prostie e o prăpastie, dar o ales prostia omenirea. Că aflarea SA corectă și urmarea LUI nu-I posibilă întorcîndu-I spatele continuu. Nici între oameni nu sîntem cumsecade și drepți și nici de EL nu știe lumea mai nimica în așa nepăsare. De EL și Lumea SA, ci de cîte închipuiri urîțind și înrăind populațiile în neștire.
  Nici vorbă de credința în EL, ci-n diverse religii străine de EL și urmările-s cunoscute. Și azi lumea-i în părăsire la nivel de indivizi peste tot, cu toată cunoașterea. Ce luptă pentru supraviețuire, sănătatea și altele îs alterate de neputința. De a-I fi în față cum ne tot dorește și noi încăpăținați alegem să nu-I facem față, ci spate!!
  Ce să-i faci la așa lume necuviincioasă deocamdată, nici s-o lași dar nici nu ai ac de cojocul ei, fără EL.

3912...În lesnicioasa nelegiuire

  EL ne tot dă  atenționări, scuturături, necazuri mari și mici, doar om pricepe calea. Că ni-i greșit drumul chemării SALE, ecoul necuviinței între oameni și ecoul neputinței. De a-I fi îndreptați în credința care I-o datorăm, și nu ne învrednicim defel. Încăpăținați în religiile fudule ale prostiei fără de EL și-n fărădelegea, ce-o tot plătim.
  Inconștiența-i uriașă, nu-i vedem sensul SĂU Unic cu noi împreună nici în ruptul capului. Suferim, ne zbatem a pricepe tot ce ni se petrece, simțim cumva că nu-I sîntem în regulă. Dar nu luăm taurul de coarne, crezînd prea lesne că-i șut, ciut și nu-i. Dar nu-L probăm măcar cu atenția începătorului nedumerit de EL și noi, ci-i dăm înainte cu tupeu.
  Supărîndu-L și mai și văzînd atîta neputință în aflarea căi bune, ci tot pe alăturea în lesnicioasa nelegiuire.

3911...Nu știm mai nimica

  Schimbarea bună și cu EL, ce-o dorește EL în lume, nu-i peste noapte. Ci-n timp și spațiu întregului glob Pămîntesc, între toți oamenii, nu sporadic. Ci de durată lungă, chiar foarte lungă, să fim civilizați în bine și dreptate de EL știind. Cum e normal și ne vom înțelege cu CER-ul atunci, nu oricum ci-n niște limite aflate. În care ne vom negocia o înțelegere îndelungată și astfel viața pe Pămînt.
  Se va modifica în alți parametri de durată și fără atîta nesiguranță și nevoi. Și chiar problema morții nu va mai fi de actualitate, vom trăi și vom vedea. Că-s foarte multe de schimbat în CER și pe Pămînt, în timp cam înțepenite în ceea ce trăim. Cam de cînd lumea crescendo înspre neputința de a-I fi cum trebuie LUI și consecința. Noi cam abandonați în diferite necunoașteri și-n necazuri gîrlă.
  Fără grabă, cu toate că eu sincer asta doream odată pentru totdeauna. Să ne vedem noi cu sacii în căruță pe distanțe de eoni, nu fără EL, dar încă nu știm mai nimica.

3910...Nu avem de ales

  Ceva din veșnicia SA ne cuprinde oarecum și pe noi indirect, astfel înainte de a fi. Provin din CER, spiritul și gîndirea ce se închiagă competent în omul ce va fi. Trăind cum va fi de capabil în bine, ori în rău adică incapabil. Cînd ne întoarcem după periplul terestru, dincolo, ni se preia sufletul într-o direcție de înstrăinare continuă. De ceea ce-o fost omul cîndva, reîntregind Totul inițial, ce-i veșnic Undeva.
  Nimic în afara Pămîntului nu ne reprezintă, nu mai sîntem, decît aici cît trăim cum trăim. Bine, adică în raiul ce ni-l aflăm pe propriile forțe benefice cu EL și-ntre oameni cumsecade. Ori rău de ne facem de cap fără EL și-n lumescul ăsta deșănțat, deci în iadul pe Pămînt. Că-n altă parte nu-i nici iad nici rai pentru oameni, nu avem de ales decît îndreptarea cu EL aici. Sînt totuși cele mai multe semi-eșecuri și semi-izbînzi, El știind și acei constată împărțirea pe Pămînt.

3909...Nu te irosești degeaba

  Jinduirea după așa zisa viață de după moarte în rai e o gogoriță, o neghiobie hîdă. Dincolo nu-i așa ceva cîți ați căta, nelegiuiților ci virați-vă viața spre EL, cumsecade. Între oameni să fiți și raiul e aicea pe Pămînt, singurul în dreptul omenirii. Nu umblați după închipuiri fără EL, că-L ignorați și vă ardeți tot aici, nu-i dincolo iadul, ci aci.
  De sînteți gură-cască fără Dumnezeu, Unicul din CER, uitați NT și nelegiuirea strîmbă. Ca să vă mai priască viața fiți cu EL în căutare dreaptă, bucurîndu-vă de o viață în dreptatea. Firească aici și SUS e urmărită să vă fie bine vouă și alor voștri. Numai pe Pămînt cu natura pe bune, respectînd ca să fii respectat mereu om de omenie.
  Clădirea binelui și cu EL alăturea ți se întoarce doar aici cît mai ești și ești nu te irosești degeaba.

3908...Aici căutați-vă cele de ea

  Zicerea de pe la noi cu sania vara și iarna car, avînd aplicare la nelegiuiții SĂI. Că-I de pregătit din viață, cealaltă viață de la paștele cailor, de dincolo, aiureli. De dus de nas gură-cască, masele dezinformate în folosul religiilor fără EL, ci cu ei. Acei nedrepți cu toptanul ce tot profită-n rîndul națiilor cu fărădelegea SA și tot așa în părăsire de SUS.
  Deci nici un folos nici aici, cînd trebuie să ne demonstrăm tăria de caracter bun. Cumsecade în preajma SA, numai și fără alte amestecuri tîmpe cu neantul. Ce-L nemulțumesc și de mai sînteți și nedrepți, imorali și înrăiți, ați încurcat-o. De pe aicea ratarea-și arată roadele necazurilor, neîmplinirilor de tot felul și moartea grăbită.
  Deci să știți oameni ai Pămîntului, numai aici vi-i viața, alta nu-i, aici căutați-vă cele de ea cu EL!

3907...Totu-i posibil bine

  Aici e viața și simțirea întreagă că sîntem ceea ce sîntem dați, oameni, dar așa să fim. Nu cîte scursuri șmechere, fără Dumnezeu, ci cu netrebnicia neantului din NT. Și altele tot la fel de îndepărtate de EL, că ne pasc nevoile, netrebnici de mai rămînem. Îndreptarea, de am luat-o pe alăturea în viață, să-I fim cu EL și noi cumsecade.
  Între oameni de omenie, de nu singuri cu ale noastre căutînd mereu sprijinul SĂU. ÎL vom afla și să-L păstrăm, simțindu-L lîngă noi nealterat de cîte necuviințe. Ce grabnic uneori fără minte ni le însușim, deci cu fereală fără rău și urît prin viață. Nici nepăsători și delăsători, ci implicați în bine, util și frumosul vieții tale și a celorlalți.
  Nu-i să știți ușor dar nici foarte greu de vrem cu adevărat și cu EL totu-i posibil bine.

3906...Să-L tot găsim că Este Neștiutul și să-L știm!

  Să nu facem orice se întîmplă, ci numai binele, cu hotărîre bună, demnă de omul ce sîntem. Că dincolo unde mergem nu-i binele posibil și nici răul, am încheiat socotelile. Doar aici e posibil să trăim, făcînd binele, de rău să nu aflăm niciodată de la noi nimeni. Vorbind despre bine și-n gîndire de asemenea binele să tot fie, învățîndu-ne a fi cum ne tot cere EL. Odată pentru totdeauna, că altfel ratăm menirea, încercarea dată ție de CER.
  Nu te mai întîlnești cu ea, niciodată și dincolo-i multă vreme, nu ca aicea și degeaba. Nici nu contează, nu mai sîntem, nici punerea la cale, ci așa într-o așteptare surdă și mută, de va fi, poate da poate nu. Inconștienți, conștiința-I EL. Dar odată aici aflîndu-ne vii cu trup și întreaga bucurie a vieții, să n-o irosim degeaba. Cu fudule prostii și neștiința SA, ci cumsecade să învățăm a fi și acolo unde nu-I, să-L tot găsim că Este Neștiutul și să-L știm a fi oameni!