miercuri, 4 ianuarie 2012

Amănunte

    Nu consider că sîntem străini pe Pămîntul SĂU, e şi al nostru oarecum, e casa noastră oferită de EL nouă încă  de la facere, ne-a dat-o să ne realizăm şi să ne salvăm, izbăvim ori ba, asta e, dacă nu-L pricepem. Depinzînd de noi întru totul în ce direcţie o luăm, pentru fiecare existănd o singură cale frumoasă, utilă de realizare, de salvare, nu mai multe, numai una singură şi la capărtul ei sîntem alţii : mai buni, mai curaţi, salvaţi din lumea intoleranţei binelui şi înfăptuirii răului.
   EL ne îndrumă, să-L ascultăm numai se impune, într-adevăr e greu, e mult, mult mai uşor de înfăptuit răul şi urîtul în astă lume de încercări diverse, de ne înţeles.
    " Pe Dumnezeu cum ÎL închipuim? Ca pe Cel vechi de zile, bătrîn, cu barbă albă, lungă, mare. Îngerii cum îi închipuim ? Nişte tineri frumoşi, înveşmîntaţi în alb"(N.Steinhardt). Nu totul e perfect cum ni-L închipuim, deja avem imaginea SA corectă descrisă cu lux de amănunte de cei ce L-au întîlnit pe la noi şi NS trebuia să ştie, dar asta e.

Incapacitatea

   Nu putem, nu sîntem în stare să-L urmăm într-atît încît toate acţiunile traiului nostru pămîntean să le înfăptuim urmîndu-L. Nu aşa am fost programaţi de Divinitate, ne-a dat libertatea necesară înfăptuirii vieţii cum ne-o dorim cu gîndire şi spirit Divin cu conştiinţa vieţii împlinite, cum ne-o dorim în împrejurările creaţiei SALE ce-s peste tot în jurul nostru de pe Pămîntul SĂU. Aflîndu-ne puşi de EL în vîrful ierarhiei vieţii terestre, ce o dominăm, dar cu cap, să-I respectăm întocmai legile, ce nu le cam ştim, rupînd legătura cu EL demult şi sîntem ca nişte zănatici nedrepţi puşi pe rele şi uneori natura se răzbună pe noi, şi ne trînteşte de nu ne vedem, asta e, nu ştiu pînă cînd ne va mai merge aşa?
   Deci sîmtem şefii planetei SALE albastre, Pămîntul, ce ne-a dat-o pe mînă pentru a-L respecta cum se cuvine, reamintindu-ne mai clar acum cca. 77 de ani, chiar aici prin România, în cîteva rînduri, clar, ferm prin seimeni de ai noştri, ce au transmis sincer tot ce au primit să ne comunice la toţi din toată lumea. Mai ţineţi minte? Cred că nu, că au avut nedrepţii grijă. Şi azi sîntem mai rău ca atunci. Era în 1935 şi EL si-a dat seama imediat de incapacitatea noastră de al pricepe corect şi cea urmat, mai ştiţi ? Vreţi iar? Cred că nu, atunci îndreptaţi-vă cum vă cere încă!

Convinge

   Nicolae Steinhardt : "Căci nicăieri în cuprinsul Evangheliilor Hristos nu ne spune să nu prăznuim sîmbăta, ci dumunica ; n-avem text pentru duminică!" Fain ne şade, latinii ne-au întors de la credinţa în EL prin toate cele, cum au vrut nedrepţii, şi EL i-a eliminat din lume, nu-s, pui mai sînt răzleţi cu obiceiuri păgîne de la romani : NT şi duminica şi cîte şi mai cîte nedreptăţi făcute contra LUI şi a noastră, îndepărtîndu-ne de ţelul SĂU : apropierea noastră de EL, respectîndu-L cum vrea de cînd sîntem.
   Pentru că EL ne admite, ne alege pe noi şi nu noi pe EL, ar fi nefiresc, de asta şi am ajuns prin toleranţa nedreptăţii între noi să fiinţeze de cînd e lumea, tot mai rău. Acuma EL ne aşteaptă să-L respectăm cu bun-simţ între noi mai întîi şi de se convinge ne va admite să-L urmăm şi-n credinţa în EL, de nu, nu!

Obîrşia

   Ne dăm pe faţă obîrşia Divină prin faptul că sîntem miloşi, iertători, încrezători, altruişti, buni şi corecţi chiar şi cu alţii ce nu-s apropiaţi nouă, prietenoşi ceea ce ne deosebeşte radical de primatele oamenilor de ştiinţă, nedrepţi ce nu-L ştiu corect şi nici nu se preocupă să-L respecte şi astfel în comunicare cu Lumea LUI să afle ce-i preocupă despre obîrşia noastră pe înţelesul lor şi nu numai.
   Ni-i foarte, foarte greu să-L pricepem cît de simplu vrem, nu se vrea a înţelege că e degeaba credinţa asta făcută cam în bătaie de joc, pentru că nu sîntem cu bun-simţ deloc între oameni şi EL asta doreşte concomitent cu respectul cuvenit LUI. E chiar tentat să nu ne primească a-L respecta ci să-L ştim aşa ca un om informat, ce pînă nu se-ndreaptă moral să nu cuteze a-L aborda cum îI sîntem datori, dar nu ne învoim în ruptul capului corecţi să fim.
   Facem cam totul pe dos, EL ne recomandă să ne purtăm bine între noi, din contra ne înrăim pe zi ce trece şi dorim să compensăm prin credinţă anapoda, pentru că nu-s fapte cam deloc şi-s degeaba colo, vai de ei. Ori nu vreţi să se termine odată pentru totdeauna nedreptatea din lume şi EL să se apropie de noi?

Sordidul

   Sîntem aşa făcuţi, în noi e sădit simţul dreptăţii şi intuiţia morală, care intim nu ne lasă să-I greşim amarnic, decît sub influieţele nefaste, şi să ne mai revenim, pentru că nu sîntem dinainte programaţi la distrugere ci sîntem aşteptaţi şi la îndreptare la un moment dat.
   Şi atunci cum zice N.Steinhardt : "Discreţia : cînd ne rugăm, să ne încuiem în cămara noastră şi acolo să ne adresăm Tatălui în ascuns ".
   De regulă omul simplu e cu porniri de încredere răsădite în sinea sa curată, neviciată încă de lumeţul nefiresc nouă, ce ne-o năpădit de peste tot. El îl creditează pe oricine pînă la proba contrară, fiind şi drept în aprecieri sincere naive dar bune fiind sprijinit şi pe o credină Divină mai bună şi simplă decît la sofisticaţii nedrepţi de pretutindeni. Se lasă greu înstrîmbaţi, dar se-ntîmplă uneori, şi-şi revin la ale lor cu prima ocazie de nu-s constrînşi nedrept şi acasă prin mass media asta dezordonată şi de ne înţeles, anume parcă pusă pe rele şi urîte.
   Fireşte şi normal "omul se cunoaşte după capacitatea lui de jertfă, după cîte în stare să risipească, să irosească din avutul şi bunurile sale în mod neutilitar, numai pentru plăcerea înălţătoare şi euforizantă de a dărui altuia ori de a sărbători cu fast un eveniment ori a-şi acorda sloboda bucurie de a ieşi cînd şi cînd din monotonia şi sordidul vieţii cotidiene"(N.Steinhardt).

marți, 3 ianuarie 2012

Nădejdia

   Cînd nu ne dăm seama de a fi împăcaţi cu sinele nostru, sufleteşte nemulţumiţi de tot ce facem şi totuşi continuăm în neştire, vine atenţionarea, tragerea de mînecă, scuturarea că-I greşeşti. ÎI eşti dator, suflet ,viaţă posibilităţi de realizare şi nu eşti chiar de azvîrli încă, mai are oarece nădejdi că te-ndrepţi. Astfel te trezeşti tam-nesam martor la o oribilă suferinţă, nu ştii de ce, în primă instanţă, dar totuşi te roade : de ce a-i trebuit să te cutremuri de imaginea pedepsei în desfăşurare, aşa-s mai permanent pe mass media postate, doar ne vom trezi la realitatea SA.
    Deci nimic nu-i întîmlător ni se tot bate şaua şi obrazul poate ne vom prinde că noi sîntem vizaţi să ne ferim de aI mai greşi şi să facem binele nu răul, de nu vrem să fim noi cei ca şi cei suferinzi văzuţi, de ni se ridică pavăza SA ce-i încă ca o umbrelă ce ne apără încă. Oare pînă cînd de nu ne revenim grabnic să fim liberi prin acţiuni morale corecte, pentru că altfel nu se poate. Să nu-I mai primejduim în noi avutul cel mai de preţ, sufletul, de la EL, ce încă ne creditează că-L vom respecta, mai ales că nu se lasă şi ne tot atenţionează, dar şi noi să n-o facem pe nepricepuţii tot mereu, să ne mai şi prindem, că-n noi e nădejdia SA.

Altora pentru EL

   Ni se cere cît mai mult să facem binele oriunde şi oricum şi oricui. Dar cel mai deosebit şi adevărat şi-n conformitate cu felul nostru de a fi e atunci cînd sîntem constrînşi, strînşi cu uşa suferinţei, la necaz, atunci ce n-am da să scăpăm, să ne fie iarăşi bine, normal, firesc. Şi nu se poate şi ne dăm seama încetu, cu încetu că nu-i de florile mărului, că-i o pedeapsă, acuzată zic de lăsarea fără apărare pentru că L-ai supărat şi I-o ajuns şi LUI, după multe răbdate.
   Deci se impune acuma răspunsul tău aici şi acum în suferinţă, că n-ai vrut altfel crezănd că-i glumă, să te îndrepţi în gînd, să-ţi planifici pentru cînd vei ispăşi ce ai de tras, să te îndrepţi deocamdată teoretic, dar foarte detaliat, ca şi cănd ar fi real. Să nu omiţi nimic din ce faci de regulă şi unde greşeai să te-ndrepţi cum poţi mai bine practic atunci.
   Şi la treabă cînd scapi de necaz imediat, dar imediat să pui grabnic în aplicare cum te-ai gîndit atunci la greu. Se poate să nu poţi chiar imediat dar să nu te laşi deloc ci să exersezi neîncetat pînă reuşeşti odată binele să-l faci şi pe urmă tot aşa continuă de cîte ori îţi vine la îndemînă fii corect şi drept faţă de ce te-ai  angajat ne avînd încotro, uşurîndu-ţi necazul atunci. Pe EL să-L laşi cel mai puţin să te aştepte, să fii nerăbdător să-L serveşti cu binele făcut altora, cît mai de multe ori şi cu bun-simţ.