3330...Fără piedici nici de SUS, nici de jos

  Viața-i așa de complexă, ni s-o dat un trup în care zbenguie cu folos un organism viu. Lichid în prefaceri utile, greu de priceput, sîngele, încă omul-i incapabil de descifrarea lui. Cu spiritul altă mare necunoscută și mai și, ca și gîndirea dandanaua ce singur n-o dibuim încă. Dar nu-i dandana ci ceea ce ne pune la treabă să devenim de treabă, cumsecade și cu știința LUI.
  Încă-i de lucru nu glumă în așa lume luată pe coclaurile nedreptății, a nelegiuirii. Și cît altele și fără de EL în neștire, căutîndu-ne locul aici și-n univers, dar e încă. Îndreptarea de înfăptuim cum ne-o tot cere CER-ul și altele în aflări de comun acord cînd va fi la o adică. Cunoașterea cea ne găsită încă în acțiune ne discriminatorie, nevoilor să li se puie capăt.
  Contemplîndu-ne în voie noi pe toate fețele, aflîndu-ne menirea bună, constructivă. Adevărată ne fandosită și neputincioasă, ci folositoare-n toate cele, fără piedici nici de SUS, nici de jos.

2521.Își ia zborul către un ceva undeva

  Despărțirea de trup, spiritul își ia gîndirea sub forma unei unde ce totalizează viața în trăiri practice. Și conform unei înțelegeri cosmice își ia zborul către un ceva undeva. Ce nu-l simțim și nici cunoaște, noutatea ne va copleși o vreme. Repuși în alte teme ce cunosc o alt fel de existență. Nu o putem transmite celor rămași, vii de pe Pămînt, decît oarecum doar cînd putem și ce anume.
  E tare strictă separarea lumilor vii de morți, cu unele excepții din varii motive tot cosmice. Ce noi nu le știm încă, ce încă ne tulbură și dezbină în îndreptarea cerută SUS. E încă cu două fețe?!
  Din vechime ne tot amintesc vechile scrieri despre EL întocmai neschimbat în cîte e azi. Nedreptatea îndrăzni să ni-L ascundă, neobrăzata în dosul necuraților  zei, închipuiți.
  EL ne cere mai întîi să avem demonstrînd fapte bune și utile și doar după aceea. Să ne îngrijim de aflarea SA, corectă, ne așteaptă cu încredere să nu-L dezamăgim.

1979.Ființe aduse să se adapteze naturii Pămîntului

   Sîntem așa de zărghiți, că se zice : ce se alege din noi care avem totul, dacă nu avem suflet. Adică spirit și gîndire lipsă dintr-un trup sălbăticit întors, în condițiile de azi. În timpuri imemoriale cînd omul era mai mult animalizat de împrejurări naturale. Ostile vieții, unor ființe aduse să se adapteze naturii Pămîntului. Perioadă ce a durat sute de mii de ani, cred că nu tot cam așa de greu ne vom reveni.
   Acuma cultul plăcerii e pretutindeni ca și expresia, ce-mi pasă mie, plictisiți și sterili. Nu ajungem nicăieri cu așa vicii și învățăminte superficiale. Ci ne îngropăm de vii în noroiul neputinței puturoase. Dispărînd încet, încet, dar sigur și nu știu ce va face EL cu așa umanoizi în descompunere. Deci ne întoarcem în trecut modernizați, dar neputincioși moral și înrăiți, urîțiți.
   La capătul inteligenței aparent lucide, eliberată de povara libertății, stă nerozia oarbă. Suprarafinamentul de dă-n gropi, suprasaturare, umflarea realității și teama. Că EL nu stă cu mîinile-n sîn ci ne arată-n oglinda hîdă a ceea ce sîntem în noi. Prin noi și apropiații noștri, totu-i înțepenit de neputință molipsitoare.