2755.Că erau lumi ce-s comparabile cu noi

  Că-n vechimea timpurilor, timpuriu civilizate oarecum dar tare asemănătoare celor de azi. Confortul și obiceiuri estetice și de relaxare-distracție, erau nelipsite. Și consemnate care au bătut vremurile, edificîndu-ne că erau lumii ce-s comparabile cu noi. În anumite privințe și totuși așa îndepărtate nouă în a ne înțelege, totuși, prea străvechi.
  Că-n așa conviețuiri omul și natura conlucrau foarte rodnic oarecum, uitată azi. Și ne costă și nu putem reînnoda, demodata adaptare a nostră Pămîntului îndatoritor nouă. Dar ce se vrea respectat întocmai, că-i neiertător și grabnic reacționînd pe măsură sancționînd. Excesele și daunele aduse mediului de omenire, unele întîi suferind omul consecințele.
  Că natura-i mai rezistentă oarecum, să ne învățăm minte. De se poate că tare greu ne dăm la cale și așa-i omenește nimic de zis, dar ce-i odată știut bine. Să nu-l uităm și mereu să progresăm în cunoaștere, nu să regresăm, de nu pricepem ceva util.

1979.Ființe aduse să se adapteze naturii Pămîntului

   Sîntem așa de zărghiți, că se zice : ce se alege din noi care avem totul, dacă nu avem suflet. Adică spirit și gîndire lipsă dintr-un trup sălbăticit întors, în condițiile de azi. În timpuri imemoriale cînd omul era mai mult animalizat de împrejurări naturale. Ostile vieții, unor ființe aduse să se adapteze naturii Pămîntului. Perioadă ce a durat sute de mii de ani, cred că nu tot cam așa de greu ne vom reveni.
   Acuma cultul plăcerii e pretutindeni ca și expresia, ce-mi pasă mie, plictisiți și sterili. Nu ajungem nicăieri cu așa vicii și învățăminte superficiale. Ci ne îngropăm de vii în noroiul neputinței puturoase. Dispărînd încet, încet, dar sigur și nu știu ce va face EL cu așa umanoizi în descompunere. Deci ne întoarcem în trecut modernizați, dar neputincioși moral și înrăiți, urîțiți.
   La capătul inteligenței aparent lucide, eliberată de povara libertății, stă nerozia oarbă. Suprarafinamentul de dă-n gropi, suprasaturare, umflarea realității și teama. Că EL nu stă cu mîinile-n sîn ci ne arată-n oglinda hîdă a ceea ce sîntem în noi. Prin noi și apropiații noștri, totu-i înțepenit de neputință molipsitoare.