1979.Ființe aduse să se adapteze naturii Pămîntului

   Sîntem așa de zărghiți, că se zice : ce se alege din noi care avem totul, dacă nu avem suflet. Adică spirit și gîndire lipsă dintr-un trup sălbăticit întors, în condițiile de azi. În timpuri imemoriale cînd omul era mai mult animalizat de împrejurări naturale. Ostile vieții, unor ființe aduse să se adapteze naturii Pămîntului. Perioadă ce a durat sute de mii de ani, cred că nu tot cam așa de greu ne vom reveni.
   Acuma cultul plăcerii e pretutindeni ca și expresia, ce-mi pasă mie, plictisiți și sterili. Nu ajungem nicăieri cu așa vicii și învățăminte superficiale. Ci ne îngropăm de vii în noroiul neputinței puturoase. Dispărînd încet, încet, dar sigur și nu știu ce va face EL cu așa umanoizi în descompunere. Deci ne întoarcem în trecut modernizați, dar neputincioși moral și înrăiți, urîțiți.
   La capătul inteligenței aparent lucide, eliberată de povara libertății, stă nerozia oarbă. Suprarafinamentul de dă-n gropi, suprasaturare, umflarea realității și teama. Că EL nu stă cu mîinile-n sîn ci ne arată-n oglinda hîdă a ceea ce sîntem în noi. Prin noi și apropiații noștri, totu-i înțepenit de neputință molipsitoare.