Se afișează postările cu eticheta rezista. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta rezista. Afișați toate postările

miercuri, 25 decembrie 2013

4206..Oricînd vroia.

  Vor rezista destule, modificate după dorința SA, contrucții ale religiilor actuale și altele reînoite și schimbate de ne recunoscut vor ajunge. Ca și altele ce-n virtutea înnoirii cerute se vor ridica semețe pe măsura Măreției LUI și a năzuințelor noastre. Oriunde va fi trebuință cu consimțămîntul SĂU de atunci, pe Pămîntul în convenita conlucrare spre noi realizări spiritual-cultural-sociale-etc.
  Nu știu ce va aduce ziua de mîine dar mi te atunci cînd va dori EL din nou să Domnească direct peste noi toți. Vom trăi și vom vedea de atunci în colo cum ne vom configura și alinia cerinței CER-ului și noi cu ce-L vom întîmpina. Fiind primiți acătării ori cu modificările de moment cerute, pricepute pe măsura năzuințelor de mai bine și comuniune.
  Între cei ce  așa îndelungată vreme și necunoaștere, mai ales din partea noastră, că EL ne știa oricînd vroia, deci vom trăi și vom vedea.

luni, 23 septembrie 2013

3884...Încă nu știu cît?!

  Doar natura mediul înconjurător firesc de cît mai poate și el, îI menține oarecum. Mulțumitoare LUI, o prezență dar e și cît va mai rezista și asta în fața netrebniciei. Omului fără minte, ci cu năzuințe fără Dumnezeu și fără idealuri de bine și dreptate. Ci doar neputința ce ni-i mereu penalizată-n lumea asta nepăsătoare și derutată.
  Derutantă și neputincioasă de adevărul SĂU cu noi împreună, vai de capul nostru. Uitîmdu-ne menirea de oameni cumsecade, luîndu-ne după revoluția prostiei de jos în sus. Invazia verticală a barbariei netrebnicilor de pretutindeni, puturoși și urîțiți. În tot ce știu să fie între ei nerozii bătînduși joc de Pămînt, nație, familie și de ei însăși, inconștienți.
  De ceea ce ne fac și-și fac, dar vinovații sîntem noi cu toți că-i suportăm încă nu știu cît?!

duminică, 16 septembrie 2012

1985.Fără ca strălucirea să-i întoarcă pe nedrepți

   Adevărul răspîndește un fel de lumină căreia nu i se poate rezista. Și totuși adevărului SĂU i s-o opus și I se opune nedreptatea, fără ca strălucirea. Să-i întoarcă pe nedrepți pe calea cea corectă LUI și nouă. Ci înstrăinați, răi și urîți între oameni și fără EL, ne vedem de treburi. Părăsiți și-n suferințe, cînd e vremea chiar vremelnice dispariții. Deci o existență fără rost și tot nu reacționăm pozitiv încă.
   Nedrepții se cred suspectați, pîndiți de ceilalți, dar nu știu că-s mai degrabă de SUS încercați. Să se îndrepte și să-L afle corect și nu se vor mai simți cu musca pe căciulă, ca orice vinovat. În fața SA și a noastră, că ne duc în eroare, de-i urmăm ca gură-cască, ce sîntem de nu ne vedem de drumul corect. Ci o căutăm cu lumînarea nedreptatea și urmările ei, părăsirea, suferințele și dispariția prematură.
   Căutarea continuă în vederea împlinirii noastre, nu nepăsarea, îs roditoare omului. Și ne ajută îndeplinirea a ceea ce trebuie să fim în rezonanță cu universul, că nu degeaba. Ne aflăm pe Pămînt, creația SA în devenire mai altfel decît încă sîntem. Doar trebuie să ne comportăm bine între oameni, întrerupînd nedreptatea dintre noi.