3781...Pricepînd rostul nostru

  Cum să fim liberi de nu știm ce-i cu noi de cînd lumea, neîndrumați, nu ne lăsăm de fapt îndrumați. Ci încăpăținați, incertitudinea-i dominanta vieții, văzînd consecințele, bîjbîiala. Fără EL, inconștienți de ceea ce-i firesc în viața, anapoda după meschine interese. Naive porniri spre nicăieri, imorali, incorecți de așa nedreptate între noi și-n natură.
  Într-adevăr nu mai sîntem liberi cînd urmăm calea SA, îndrumați firesc, ne croim o existență nouă. În aflări cunoscînd lumea, universul mic și mare și ce nici nu bănuim. Dar cu bun-simț între oameni de bine cu dreptate și-n urma dorințelor SALE. Vizavi de noi oameni, creația LUI, ca și întreg Pămîntul și mediul înconjurător, de aici și de oriunde.
  Nu supuși, sclavi, ci-ntr-o conlucrare benefică oricui și SUS și jos, pricepînd rostul nostru.

2900.Ni-i necesară să mai putem fi și mai bine

  Cît de neînsemnați sîntem nu ne lăsăm de avem ocazia, ori ne-o creăm spre a ne înălța. Peste ceea ce eram și poate că încă sîntem, că-i greu să devenim altceva mai buni. Și împrejurările ni se par potrivnice înnoirii noastre înspre bine, util și frumos poate. Dar sprijin poate găsim în moralizarea noastră, EL asta și vrea de la noi cît mai corecți să fim. Între oameni, eventuali reținuți pînă ne vom mai învăța.
  Dorințele ne modelează de-s puternice și susținute continuu, schimbîndu-ne să ne îmbunătățim. Evitînd răul și urîtul din viață, chiar de eram obișnuiți a le da atenție, să ne facem că nu le mai vedem. O vreme pînă ne trece obișnuința greșită, abținerea e dificilă dar merge. Chiar de exagerăm, e singura exagerare care ne priește de-o ținem tot așa. Făcînd doar binele mereu cît vom mai fi.
  De rău și urît să nici nu ne mai amintim, nu-i de glumit ne trebuie schimbarea bună. Ni-i necesară să mai putem fi și mai bine să ne fie în toate cele ale vieții. Vom vedea și de El să ne interesăm a-L afla cît mai bine, deocamdată, vom mai vedea.