2909.Îs peste toate ne afișate ci doar încă visate

  Nu ne pasă de vremea ce trece vine peste noi și înapoi, ne ia în răspăr, nu o vedem, nu o simțim. Ne pasă de altele ce-s peste toate ne afișate ci doar încă visate. Nu simțite oricum ar fi ci doar ne dorim a le privi și din depărtare de nu-i cu supărare. E ceva  ce i-am greșit tare și nu ne prea are în cătare, cel puțin așa pe față. Pe NV e totul posibil dar nu se pune, noi sîntem pentru acțiune la vedere.
  Cînd va fi la re-vedere, ne vom strădui, să nu-L mai discredităm, ci să-L aflăm. Acum cînd nu-L avem pe față prezent, ne dăm cu ce ni se năzare în vorbe și culori. Și alte cele materialicește cum putem pluti printre noi cu ale noastre trăiri nu prea curate. Și mizerabilă de așa nedreptate LUI și nouă, în ne aflare a căi încă ne pătrunse.
  Nu ne sfiim să-L vedem cînd nu-I, închipuindu-ni-L nu cum E Deosebit ci obișnuit ca noi. Și lași cu disprețul altora neînfricați și dîrji, ne confruntăm a pricepe îndreptarea.

2552.Dar nu se bagă de seamă, că-I mai firesc

  Ne tot strofocăm să facem și să dregem, prin lume, nu oricum și totu-i lege. Ce n-o simțim decît cînd sună clopoțelul vieții c-o trecut. Oare nu-i mai bine, dar nu se bagă de seamă, că-I mai firesc să-I fim cocoșați în față-SA. De cît țanțoși nevoie mare azvîrliți în grabă mare în străfunduri de neîmplinite vieți. Ce-i de preferat? Eu zic că să-L știm și urma, mai acătării cumva, să fim poate nu întru totul pe al nostru.
  Că nu-I priește LUI, așa umană viață de cînd e nedreptă LUI și între noi. Ci mai o țîră gîndită mai lejer înfăptuită, nu tot sub stres de necuviință. Și împotrivire fățișă LUI și nouă, nepricepuții de nici o culoare în așa existență neputincioasă.
  Ne place de cumva ne ridicăm nițel din colbul drumului, să fim recunoscuți. Că sîntem ceva mai curăței ca restul plebei și deci adulați, măcar de ochii lumii. Dar pe EL cine-L reconsideră la măcar cunoscuta cît este, valoare de Absolut Dumnezeu? Nimeni, cîțiva în surdina ființei lor lăutrice, să nu strice care cumva, corul robilor din opărita. Nedreptate ce i se închină necuratului strămort.