2552.Dar nu se bagă de seamă, că-I mai firesc

  Ne tot strofocăm să facem și să dregem, prin lume, nu oricum și totu-i lege. Ce n-o simțim decît cînd sună clopoțelul vieții c-o trecut. Oare nu-i mai bine, dar nu se bagă de seamă, că-I mai firesc să-I fim cocoșați în față-SA. De cît țanțoși nevoie mare azvîrliți în grabă mare în străfunduri de neîmplinite vieți. Ce-i de preferat? Eu zic că să-L știm și urma, mai acătării cumva, să fim poate nu întru totul pe al nostru.
  Că nu-I priește LUI, așa umană viață de cînd e nedreptă LUI și între noi. Ci mai o țîră gîndită mai lejer înfăptuită, nu tot sub stres de necuviință. Și împotrivire fățișă LUI și nouă, nepricepuții de nici o culoare în așa existență neputincioasă.
  Ne place de cumva ne ridicăm nițel din colbul drumului, să fim recunoscuți. Că sîntem ceva mai curăței ca restul plebei și deci adulați, măcar de ochii lumii. Dar pe EL cine-L reconsideră la măcar cunoscuta cît este, valoare de Absolut Dumnezeu? Nimeni, cîțiva în surdina ființei lor lăutrice, să nu strice care cumva, corul robilor din opărita. Nedreptate ce i se închină necuratului strămort.