4295..Gogonate.

  De la Origene ni se explică că jucăm roluri date-n lumea oamenilor dintotdeauna cu buni și răi și ceilalți de tot felul, în final. Adeverindu-se o existență infinită cu luarea doar a LUI în serios, o Imensitate Divină de ne cuprins ce-I vom închina în continuare de cînd va fi să fie, viața noastră. În perspectivele cunoașterilor, desăvîrșirilor ce vor urma, astfel ni se va curma necuviința asta ce o tot urmăm.
  Și-nvățați cum trebuie va lua sfîrșit buimăceala fără EL CEL Adevărat și vom uita de nt și celelate nerozii ce au umplut văzduhul. Nevăzut și văzut de mincinoase închipuiri doar, saturînd răbdarea SA și de la o vreme hotărît lucru nu va mai fi nedreptatea. Din fața SA, și dintre noi necredința dispărînd, apărînd adevărata recunoștință, credință în Unicul și Indivizibilul Dumnezeu.
  Fără alte nesăbuințe de fii, mame și cîți parasfinți și apostoli ai minciunilor gogonate.

2549.Cuibărită, tristă teroare, a celor corecți

  Fără știri, fără îmbujorări firești din lumea oamenilor de treabă, ci doar nedreptate sadică. Cuibărită, tristă și îngînfată teroare, a celor corecți și de ai casei a celor nedrepți. Disperarea în viața cotidiană, nu arătată vizibil, ci îndoliază inimile încet și sigur. Ca o pînză de păianjen fină și atroce ce nu iartă neputința ce-i între oameni în lipsa LUI.
  Că spiritualitatea păgînă, adică fără de EL corectă, ci străjuită de străvechiul mort. Nu-i în stare de mai mult, nici pentru ea, fugărită hăt din calea către CER. Și mulți ce păreau în stare de mai multe fiind fără EL curați, ci în dubii, au plătit amarnic. Ne ajungînd unde-și dorește fiecare, ci-n rîpa nedrepților ce încă urcă îndreptarea. Nereușită aparent pe Pămînt, ci-i de continuat acolo unde-o fi.
  Că ne aflăm în plin deșert de milenii, ioc apă curată, numai mîl de nedreptatea. Ce ni se face nouă și LUI, cu toate că EL ne răsplătește pe toți la fel, de-L știm ori nu. De-L respectăm ori nu, cu unele în timp deosebiri simțite doar de cei în tema LUI.

2106.Cum de-și găsește bunăvoința loc, în deșert

   Prietenia, o fi cel mai misterios lucru din lumea oamenilor, unde-i o raritate. În așa nedreptate perpetuă și urîte îndeletniciri. Cum de-și găsește bunăvoința loc să se desfășoare în așa deșert hîd și șmecher? Și totuși e posibil dîndu-ne EL exemple palpabile de cum ar trebui să fim în mod normal între noi toți. Și-n fața SA cu respectul cuvenit Domnului Dumnezeului Cel Viu, Unicul și Indivizibilul.
   Nu cum nedrepții îL tot divid cu nedreptatea lor spurcată, întorcîndu-I spatele. Și obligîndu-i și pe destui gură-cască, la așa nelegiuri ce-i costă pe toți netrebnicii.
   În altă ordine de idei, cînd ești de cineva atașat timp îndelungat, reciproc avantajați. Despărțirile-s dureroase și imposibile, chiar dacă faptic se petrec. În timp tot vor mai fi, cum ne cum într-o derivă cu speranțe de mai bine mereu.
   Și mai e un aspect al legăturilor interumane, ce în timp involuiază. De regulă acolo unde dragostea părintească nu cunoaște margini. Și cînd odrasla își găsește familia sa, intervine ura, gelozia, invidia care roade. Pînă distruge vieți, care ulterior îs regretate în van.

1484.Dorinţa SA expresă către noi

   Cînd sîntem promovaţi de EL, devenim egali şi cu ceilalţi aleşi aI SĂI, indiferent de obîrşie şi alte criterii pămînete, ce acolo nu se pun la socoteală. Sîntem în altă ordine de principii şi cerinţe necunoscute-n lumea oamenilor, cu toate că-i aparţinem încă un timp.
    Ni se pare, după unii, că ne îndeplinim doar nişte datorii impuse de roluri, în pielea căror pesonajii sîntem cît trăim pe aicea. Şi în realitatea cea adevărată altfel ni-i existenţa, ce-o vom afla cîndva în afara Pămîntului. Ori cam aşa ceva, mai altfel pe undeva cine ştie, într-o altă dimensiune poate, ori e doar o părere nedreaptă-n lume, ca multe altele. Praf în ochii credulilor, gură cască ce nu ştim multe şi ni se induc foarte multe abureli doar.
    Bucuria insului înspre bine e cînd îşi doreşte să i se alăture şi alţii, acompaniindu-se reciproc înspre desfătare şi chiar fericire de avem învoirea SA. Că numai de SUS, de ni se dă voie, cînd merităm, avem înlesnire la fericire şi libertate şi altele altfel lipsă în lumea nedreaptă.
    Orice nume I-am da LUI, nu contează, important E să-L rostim cu stimă şi respect deosebit, chiar cu-n fel de emoţie bună. Că EL e Dumnezeul nostru, Creatorul de la începuturile omeneşti pe planeta SA Pămîntul. Cu teamă de-I greşim, că altfel nu are de ce să ne fie frică, din contra EL ne inspită încredere de-L ştim corect. Şi de ne străduim cum putem a-L şi respecta e bine. Şi de ne căznim să-L şi credem, cu credinţă urmîndu-L cum ne va transmite.
    Dorinţa SA expresă către noi e să ne moralizăm existenţa între oamenii societăţii şi a familiei noastre, doar înspre bine. Fără ură şi rele fapte, vorbe şi gînduri, cît mai înfrînat pînă ne obişnuim, cu-n fel de a fi cum trebuie. De nu nu-i bine şi avem, necazuri că ne părăseşte în grele pedepse ce ni le aplică forţe ostile vieţii terestre. Ce ţin cont doar de EL şi Lumea SA şi noi nu le putem îndepărta şi nici struni, nu ni-s în puterea noastră.
    În puterea noastră e doar îndreptarea cerută ferm şi clar de EL, să ne-o însuşim grabnic şi cu folos nouă şi celorlanţi oameni ce-s împreună în viaţă cu noi.