Pe acei ce le zic adevărurile românii nu-i pot suferi mai ales că-i în aceiaşi limbă, poate de-ar fi în alta şi comentată aspru pe-ndelete, argumentată ferm, direct, necruţător, cu exemple negative şi pozitive ferme de netăgăduit în nici un fel posibil, ar fi ceva, nu?!
Ar trebui d-le Dinu Săraru să le-o zice-ţi în străină din foarte străine zări, altfel nu se aude ; pentru ai scutura în vederea trezirii oricît ai vrea îs grei de cap şi fermi într-ale lor daravele oricum ar fi nu se lasă, firea îndărătnică de cînd e lumea şi aşa o ducem încă, şi mulţi ce ne cunosc bine zic că sîntem unicaţi între popoarele lumii ăşteia create de EL, Responsabilul de noi oamenii vii, EL AL VIILOR, ce-L reprezentăm oarecum cum ne pricepem .
Nu sîntem pe gustul SĂU, dar poate zic vom reuşi pentru că EL nu ne va slăbi în a ne face să-L aflăm tot mai mult şi nu oricum ci Adevărat, ferm cum doreşte numai EL şi noi încă nu-L percepem corect după EL ; a început munca cu noi nedrepţii LUI, sigur va reuşi pentru că-I UNICUL din universul nostru şi ne va aduce pe calea programată demult de EL şi Lumea SA, în Lumea SA, ca pe nişte oi rătăcite încă, mai abitir de 1686 de ani .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu