Dezordine

     În secolele XII-XIII înflăcărate căutări ale omenirii în vest pentru EL şi  Lumea SA , dar negăsire decît a nedreptăţii din NT în frunte cu iluzia Isus, adoptate şi aşa strîmbe, simţite oarecum dar obişnuinţa după teruare şi silnicia din secolele anterioare şi lehamitea neînţelegherii SALE în opoziţie cu sec.XVIII-lea al raţiunei bune, dezrobirii, descătuşării cunoaşterii care şi EL o dorea pentru omenirea creaţia SA, dar mai întîi aflarea LUI, cea ce nu a avut loc nici pînă azi, EL dorind o ordine a lucrurilor înfăptuite şi gîndite bine.
     "Să îmbine ceea ce Kenneth Clark numeşte -zîmbetul raţiunii- din sec.al XVIII-lea cu aspra ascultare şi înflăcărata credinţă din sec.XII-XIII. Dar cum pot fi îmbinate aceste două lucruri atît de opuse : sec.al XVIII-lea şi sec.XII-XIII ? Raţiunea şi credinţa ? Zîmbetul şi gravitatea ? Îngăduinţa şi ascetismul ? Nu ştiu. (Dacă nu cumva răspunsul pertinent ar consta în răsturnarea întrebării : cum de-au putut ajunge să fie despărţite ?)"(Nicolae Steinhardt).                                                                                                               
     Necunoaşterea SA au dus în decursul istoriei la amarnice pedepse, aproape de neînţeles : războaie ale credinţei ultimul cunoscut recent în Iugoslavia, I-a silit să se păruiască iarăşi creştinii între ei deoarece nu-L ştiu defel bine, a ajuns credinţa un debuşeu al descărcărilor dezlînate, fără cap şi coadă, anapoda, ca-n : "la un călugăr cunoscut pentru curăţenia vieţii lui, duhovnic riguros, fără multă cărturărie, vine să se mărturisească o femeie al cărei soţ a fost arestat pentru motive politice. De îndată scoate un revolver. Ce mă fac, părinte, e al bărbatului meu, l-am luat la mine să nu dea cineva de el. Călugărul o fulgeră cu privirea îndelung ; apoi, căscîndu -şi îmbrăcămintea :Văleu, văleu, dăi drumul în anteriu "(NicolaeSteinhardt).