Tot revin la începutul relaţiei LUI cu mine, după ce m-am dezmeticit bine, m-a cuprins o mare bucurie, imensă toropeală benefică, parcă eram alt om, EL a avut încredere în mine să-L aflu cum nu-L ştiam, a avut încredere să mă "vadă"şi să-L simt după cum mi se impusese atunci aproape 5 ani, "ceva alcătuit din curaj, dragoste de paradox, încăpăţinare, sfîntă nebunie şi voinţă de a transcede cu orice preţ mizerabila condiţie umană"(Nicolae Steinhardt).
Se vede treaba că una-i omul cum e programat de EL şi alta-i reuşita celui ales, eu sînt un experiment de-al LUI între oamenii planetei SALE, El a investit în mine şi vrea rezultatele scontate, încă-s în program penru că-L simt că mă susţine, simt că nu-s chiar cum vrea EL, nici eu nu-s mulţumit de mine uneori dar încă corespund oarecum cerinţelor SALE, sînt în baremul SĂU.
Mă vrea mai altfel de cum gîndeam eu, îs cam din topor şi nu vrea să mă cam schimbe pentru că ar putea, de vrea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu