El e ca un profesor ce vede că nu-I urmat în învăţăturile SALE de învăţăceii SĂI cam de cînd e lumea şi s-a lăsat păgubaş de asemenea promoţie, părăsind-o imediat încă din vechime, El e mîndru, E UNICUL, şi pretinde să fie respectat la justa LUI valuare cît se cunoaşte de noi, încă nu destul de bine informaţi, dar vom fi cît de curînd, aflîndu-L.
Atotştiutorul doreşte să fie venerat nu luat în căruţă ca acum de nedrepţii lumii, şi chiar înlocuit cu cîţi zei închipuiţi nefiresc apăruţi, înlocuindu-L în acele religii ori preluîndu-I funcţiile SALE de ne înţeles de către noi, creaţiile SALE nedemne.
Cu gîndire şi spirit de la EL, în loc să-L respectăm completîndu-L în unele domenii specifice nouă, pămîntenilor, noi ne-am înstrăinat complet aproape de EL şi Lumea SA, neînţelegîndu-L încă din vechime cînd ne-a trasat linii directoare de început valabile în mare şi azi, dar am deviat mult devenind nedrepţi între noi în comportare, uitînd şi de EL cam toţi .
"Apoi, Divinitatea lucrează amănunţit şi cu pricepere, şi cînd răsplăteşte şi cînd pedepseşte. Se înşeală amarnic toţi cei ce cred-şi nu-s totdeauna nerozi-că-L pot duce pe Dumnezeu, că-L pot şmecheri. Nicidecum . Dă sau bate cu nespus de migălit rafinament. De unde rezulă că Dumnezeu nu e numai bun, drept, autoputernic etc.,e şi foarte deştept"(Nicolae Steinhardt).
Doreşte o revenire completă la înţelegerea SA şi a Lumii SALE, rugîndu-L să ne ierte pentru greşelile contra SA fiindu-I nerecunoscători, să ne îndreptăm în comportamentul social şi respectîndu-L firesc şi ne vom construi o nouă existenţă cu EL împreună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu