E o problemă ce nu-i o problemă ci un mister desăvîrşit, răul, la fel ca binele ce ne convine, deci ambele îs de provenienţă Divină, şi deci de ne aflat mai multe. Răul ne iese în cale permanent să-l înfăptuim mai mereu şi ulterior să pătimim chiar şi printr-un soi de neîmplinire lăuntrucă, o indispoziţie-atenţionare a plăţilor defavorabile ce le von suferi pentru că nu sîntem corecţi în bine şi util măcar altora ca şi nouă. Binele e de dorit dar tare greu ne învoim să-l înfăptuim, ne împiedică firea noastră predispusă la rău nu la bine, binele e un risc ce nu vrem să ni-l asumăm.
Fugim de răspunderea binelui, cu toate că înfăptuindu-l avem numai de cîştigat, fiind pe cale îndreptării ce ne salvează de la necazurile vieţii inerente celorlanţi ce le e în primul rînd frică de orice şi de moarte şi suferinţe mai abitir ca ţie.
De asemenea sîngele e un mister Divin, viu în fiinţă vie, contribuind la un tot, dar de viaţă, cît trebuie să existăm pe Pămînt îndreptîndu-ne cît mai corect. Ştiinţa se chinuie de mult tare să afle secretul sîngelui şi nu-i chip, e mister şi pentru că nu-L respectăm cum ne pretinde nu ştim mai nimic despre multe, ci numai provocări doar, doar ne vom preocupa de principalul : Divinitatea să o ştim corect, fără aproximări ci ferm şi clar să înfiripăm un dialog sincer cu EL.
luni, 2 ianuarie 2012
Cauzatoare
Ne cam jucăm de-a va-ţi ascunselea cu Divinitatea, o căutăm noi mai rar, EL mai des, chiar permanent preocupîndu-se să ne găsească pregătiţi să-L ştim măcar corect. Şi nu-i chip, avem permanent alte preocupări mai aparte şi ratăm întîlnirea pe aceiaşi lungime de undă. E tare greu, de nu ai o pornire firească din apropiere, care să te inspire corect, absolut corect altfel e degeaba, fără încredere e o pierdere de timp şi-i un soi de lehamite, nefiresc dar depinzînd de fiecare cum e. Se-ntîmplă să fie tranşantă şi atunci e altă treabă, ori, ori, dar de regulă te trezeşti.
E problema capitală a umanităţii de sîntem conştienţi de EA de nu, nu şi-i dăm înainte ca totdeauna nepăsători tot pe loc, pe loc, repeziţi în alte direcţii şi ne scapă atenţiei, Esenţialul vieţii. Pentru că nu-L pricepem cum ne cere ne ridică uneori protecţia SA şi încep greutăţile personale, frica de moarte permanentă şi de suferinţe de orice fel. Şi pe plan mondial ni-i frica de conflicte de orice fel ce-s cauzatoare de suferinţe umane.
E problema capitală a umanităţii de sîntem conştienţi de EA de nu, nu şi-i dăm înainte ca totdeauna nepăsători tot pe loc, pe loc, repeziţi în alte direcţii şi ne scapă atenţiei, Esenţialul vieţii. Pentru că nu-L pricepem cum ne cere ne ridică uneori protecţia SA şi încep greutăţile personale, frica de moarte permanentă şi de suferinţe de orice fel. Şi pe plan mondial ni-i frica de conflicte de orice fel ce-s cauzatoare de suferinţe umane.
Posibil
Avem nevoie cam permanent după înfăptuiri diverse consumatoare de energie şi de recuperări pe măsură. Efortul e necesar să stabilim nişte realizări trebuincioase şi de ne consumăm trebuie refacere grabnică şi peste zi, depinde de fiecare cum e obişnuit cu firescul cotidian, nu trebuie să ieşim din felul nostru de a fi ci să ne creem o periodicitate de timpi de odihnă ce să nu-i sărim orice ar fi pentru că ne scade randamentul intelectual şi fizic. Chiar un munte de om de sîntem şi pus pe cîte şi mai cîte tot ne vine rîndul cînd epuizaţi ne refacem consumata forţă, ce s-o punem înapoi pentru treburi viitoare.
La finele fiecărei săptămîni ne odihnim şi-L sărbătorim cum se cuvine fiecare cum doreşte şi I se cere. Se mai impun sărbători şi peste an cu un caracter şi de destindere prin bucurii, momente ce trebuie să ni le permitem în limite normale fără să sărim calul, doar firesc cum ni-i felul. Periodicitatea lor o ştim din anumite obiceiuri ori tot aşa ni se transmit şi le luăm ca atare sărbătorindu-L cum trebuie fără rabat de la conştiinţa datoriei cu răspunderea normalului după un timp de vieţuire într-o comunitate socială. Ori de ai alte practici proprii vezi să nu stinghereşti apropiaţii defel şi fă-le mai pe şestache de ţi se cer prin simţirea ta închinată mai altfel. Fii cît mai cu bun-simţ posibil.
La finele fiecărei săptămîni ne odihnim şi-L sărbătorim cum se cuvine fiecare cum doreşte şi I se cere. Se mai impun sărbători şi peste an cu un caracter şi de destindere prin bucurii, momente ce trebuie să ni le permitem în limite normale fără să sărim calul, doar firesc cum ni-i felul. Periodicitatea lor o ştim din anumite obiceiuri ori tot aşa ni se transmit şi le luăm ca atare sărbătorindu-L cum trebuie fără rabat de la conştiinţa datoriei cu răspunderea normalului după un timp de vieţuire într-o comunitate socială. Ori de ai alte practici proprii vezi să nu stinghereşti apropiaţii defel şi fă-le mai pe şestache de ţi se cer prin simţirea ta închinată mai altfel. Fii cît mai cu bun-simţ posibil.
Brută
Avem păreri, convingeri mai puţine, ni se năzare cîte-n lună şi-n stele, despre unii şi alţii, dar nimeni nu-i perfect şi la altul e toată imperfecţiunea umană, toţi sîntem un amalgam de bine şi rău. Nu nu-l putem gestiona corect cu felul de a fi, asta-i problema, avem porniri diverse şi nu ne strunim, ori nu destul, să ne rămîie în gînd numai un rest de pornire, fapta să n-o facem pînă nu sîntem convinşi că-i bună şi nu stricăm ceva util nouă şi altora. Mai bine să calculezi încă odată şi pe urmă să tai, să înfăptuieşti ceea ce ţi-ai dorit.
E adevărat gîndul, vorba trebuie urmate de fapte, pentru a nu fii goale şi-n van rostite. Dar şi moderaţia e mai bună, pentru a nu avea de îndreptat ceva ce se poate evita de la început cu mai bune rezultate.
Degeaba eşti un as în cultură, inteligent nevoie mare ştii foarte multe şi te descurci în multe problele de nu ai niţică bunăvoinţă, îndurare, milă, aplecare spre nevoi umane cotidiene, fireşti normale care nu implică multe ci suflet omenesc, căldură, pentru că eşti om nu maşină, nu fii rece că vei suferi răceală şi te îndepărtezi de omul din tine şi nu-l mai regăseşti cînd vine timpul, nu vei fi totdeauna în formă brută, revino-ţi în fire.
E adevărat gîndul, vorba trebuie urmate de fapte, pentru a nu fii goale şi-n van rostite. Dar şi moderaţia e mai bună, pentru a nu avea de îndreptat ceva ce se poate evita de la început cu mai bune rezultate.
Degeaba eşti un as în cultură, inteligent nevoie mare ştii foarte multe şi te descurci în multe problele de nu ai niţică bunăvoinţă, îndurare, milă, aplecare spre nevoi umane cotidiene, fireşti normale care nu implică multe ci suflet omenesc, căldură, pentru că eşti om nu maşină, nu fii rece că vei suferi răceală şi te îndepărtezi de omul din tine şi nu-l mai regăseşti cînd vine timpul, nu vei fi totdeauna în formă brută, revino-ţi în fire.
duminică, 1 ianuarie 2012
Degeaba
Trecera implacabilă a timpului, e de ne priceput, încă ne meritînd, ca fenomene neinteresante, ca o alergare nedreaptă, neadevărată, necinstită din faţa adevărului. Realizările, produsele, acţiunile gîndirii umane cu influienţele lor din momentul priceperii acelea, trec cum trec toate cele, ca şi oamenii, de nu-i mai ştiu ce-i ce rămîn degeaba, incapabili să se schimbe cum trebuie în bine şi util nu numai nouă dar şi altora de după noi şi încă cît după, cine ştie cît.
O îndreptare nepricepută de noi încă, nesimţindu-L şi nerespectîndu-L cum trebuie, sincer, firesc pentru a ne fi altfel, într-un fel necunoscut încă pentru că ne grăbim, întotdeauna repeziţi spre ceva nedefinit clar, depărtîndu-ne tot mereu de mii de ani în căutarea Esenţialului, dar nu-l ştim, bîjbîim ca chiorii. Divinitatea ştie că pe EA o căutăm, dar ne lipsesc informaţiile necesare adevărate corecte că EA E, să nu mai căutăm că-I Acolo dintotdeauna şi ne aşteaptă.
Ne trezim fiecare pe rînd doar atunci la scadenţa finală, în pragul morţii, dezamăgiţi de noi, şi ne pricepem ce n-am ştiut o viaţă întreagă, dar mesajul era să-i pregătim pe cei ce rămîn măcar să-L respecte cu adevărat şi să nu-I mai greşească, da de unde dacă ne tot grăbim degeaba, irosind viaţa, dar Divin, pentru meschine apucături nedrepte şi mărunte, întrerupînd veşnicia din dreptul fiecăruia grăbindu-ne în van.
O îndreptare nepricepută de noi încă, nesimţindu-L şi nerespectîndu-L cum trebuie, sincer, firesc pentru a ne fi altfel, într-un fel necunoscut încă pentru că ne grăbim, întotdeauna repeziţi spre ceva nedefinit clar, depărtîndu-ne tot mereu de mii de ani în căutarea Esenţialului, dar nu-l ştim, bîjbîim ca chiorii. Divinitatea ştie că pe EA o căutăm, dar ne lipsesc informaţiile necesare adevărate corecte că EA E, să nu mai căutăm că-I Acolo dintotdeauna şi ne aşteaptă.
Ne trezim fiecare pe rînd doar atunci la scadenţa finală, în pragul morţii, dezamăgiţi de noi, şi ne pricepem ce n-am ştiut o viaţă întreagă, dar mesajul era să-i pregătim pe cei ce rămîn măcar să-L respecte cu adevărat şi să nu-I mai greşească, da de unde dacă ne tot grăbim degeaba, irosind viaţa, dar Divin, pentru meschine apucături nedrepte şi mărunte, întrerupînd veşnicia din dreptul fiecăruia grăbindu-ne în van.
Partea a doua
Da, încă de la Fatima EL transmitea prin Intermediarii aceia, Unii din Lumea LUI, dorinţa SA de îndreptare corectă a lumii acesteia, prin moralizare bună şi spiritualitate corectă fermă, clară. Deabia în România în 1935 EL se prezintă adevărat fără interpuşii SĂI. Petrache Lupu şi Maria Petre la Maglavit şi Parepa, îL întîlnesc în particular ori într-un grup oarecare cam nefiresc, ca orice minune. Cu acelaşi mesaj, mai direct însă, potolirea cît mai grabnică şi îndreptarea spirituală, cu accent pe moralizare imediată şi in corpore.
Ce nu se-ntîmpla şi-ncep represaliile, Divinitatea întorcîndu-şi faţa de la noi, pînă nu demult şi-I încă în aşteptare, văd mai discretă, poate cine ştie de unde sare iepurele şi se-ndreaptă lucrurile pe un făgaş normal, firesc cum vrem toţi dar omenirea nu ştie încă acuma. Nu a recepţionat mesajul Divin corect, habar nu are omenirea cu ce se mănîncă respectul faţă de EL şi Lumea SA, biumaci şi de amploarea nedreptăţilor ce-s peste tot de ne năucesc cam permanent, cred că-i oarecum feresc. Doamne, fă ceva ce să ne îndrepte corect către TINE, cum crezi de cuviinţă TU!
Ce nu se-ntîmpla şi-ncep represaliile, Divinitatea întorcîndu-şi faţa de la noi, pînă nu demult şi-I încă în aşteptare, văd mai discretă, poate cine ştie de unde sare iepurele şi se-ndreaptă lucrurile pe un făgaş normal, firesc cum vrem toţi dar omenirea nu ştie încă acuma. Nu a recepţionat mesajul Divin corect, habar nu are omenirea cu ce se mănîncă respectul faţă de EL şi Lumea SA, biumaci şi de amploarea nedreptăţilor ce-s peste tot de ne năucesc cam permanent, cred că-i oarecum feresc. Doamne, fă ceva ce să ne îndrepte corect către TINE, cum crezi de cuviinţă TU!
Partea I - a
Dumnezeu, Divinitatea s-a preocupat totdeauna să fie recepţionată corect de omenire, creaţia SA, de pe Pămîntul SĂU, încă de la începuturile noastre, astfel apropiindu-şi în timp Poporul SĂU de atunci, evreii din vechime, dar au intervenit neînţelegeri cu evoluţie neuniformă şi piedici fireşti poate în timp, numai ei ştiu precis, cunoscute şi aproximativ din VT. De ce aproximativ pentru că relatările acelor timpuri erau transmise oral cu subiectivate din gură în gură pînă să fie consemnate în timp care-i iar un factor de aproximare, ştergînd amintiri.
Au fost întrerupte relaţiile om - Divinitate spre finele VT(Vechiul Testament). Au urmat ani de căutări şi cum zice Feodor M. Dostoievski : "Dumnezeu a creat lumea inocentă, fără rău. Dar pe om l-a creat liber de a crea răul, de a-l introduce în lume. Acesta e riscul pe care şi l-a luat Dumnezeu prin actul creaţiunii, riscul divin...A trăi fără Dumnezeu nu-i decît chin ...Omul nu poate trăi fără a îngenunchia. Dacă-l alungă pe Dumnezeu, îngenunchează în faţa unui idol de lemn sau din aur, sau imaginar. Sînt idolatri cu toţi nu atei".
Aşa-i în pauza luată şi-n pedepsele timpului, omenirea căutîmd ceva, ceva la care să se-nchine au creat imaginar NT(Noul Testament) cu personajele sale inchipute de minţi străine de Divinitate oarecum. Care în timp au prins la umanitate, mai cu buna mai cu răul, din varii motive istorice, cunoscute SUS şi acceptate oarecum, să se vadă pînă unde poate merge nedreptatea umană faţă de EL, şi a mers destul!
Iluzii nefireşti care în timp de secole, omenirea le-a creat forţă spirituală printr-o credinţă artificială ce a creat şi SUS probleme ce în timp s-au concretizat prin apariţiile de la Fatima şi-n alte părţi, dar cu un mesaj totuşi Divin adevărat nu trucat, de cît de cei nedrepţi din fire, ajungînd la mase uneori neadevăruri. Se apropie un prag de trecut pentru umanitate şi Divinitatea doreşte trezirea corectă adevărată în totalitate, asta e.(continuare în partea doua)
Au fost întrerupte relaţiile om - Divinitate spre finele VT(Vechiul Testament). Au urmat ani de căutări şi cum zice Feodor M. Dostoievski : "Dumnezeu a creat lumea inocentă, fără rău. Dar pe om l-a creat liber de a crea răul, de a-l introduce în lume. Acesta e riscul pe care şi l-a luat Dumnezeu prin actul creaţiunii, riscul divin...A trăi fără Dumnezeu nu-i decît chin ...Omul nu poate trăi fără a îngenunchia. Dacă-l alungă pe Dumnezeu, îngenunchează în faţa unui idol de lemn sau din aur, sau imaginar. Sînt idolatri cu toţi nu atei".
Aşa-i în pauza luată şi-n pedepsele timpului, omenirea căutîmd ceva, ceva la care să se-nchine au creat imaginar NT(Noul Testament) cu personajele sale inchipute de minţi străine de Divinitate oarecum. Care în timp au prins la umanitate, mai cu buna mai cu răul, din varii motive istorice, cunoscute SUS şi acceptate oarecum, să se vadă pînă unde poate merge nedreptatea umană faţă de EL, şi a mers destul!
Iluzii nefireşti care în timp de secole, omenirea le-a creat forţă spirituală printr-o credinţă artificială ce a creat şi SUS probleme ce în timp s-au concretizat prin apariţiile de la Fatima şi-n alte părţi, dar cu un mesaj totuşi Divin adevărat nu trucat, de cît de cei nedrepţi din fire, ajungînd la mase uneori neadevăruri. Se apropie un prag de trecut pentru umanitate şi Divinitatea doreşte trezirea corectă adevărată în totalitate, asta e.(continuare în partea doua)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)