Că ne vine uneori să ne luăm lumea-n cap de așa neputință generală în fața neroziei. Să evadăm în alte dimensiuni, că aici nu-i corect mai nimica ci o maimuțăreală. Nu am fi coborîți din copac, nu dar ne conduc astfel de inși ce se cred așa urmași. Ne ținînd nici o clipă cont că-s de sorginte Divină în gîndire și spirit, complăcîndu-se. În animalități străine nouă și lor dar nu-s conștienți și noi de asemenea nu prea tare.
Să nu ajungem la lipsa de entuziasm care-i semnul ducerii de rîpă, a lumii acesteia. Cît e ea de avansată tehnic și științific, lipsind coeziunea credinței în EL, ci aiurelile încă de plătit. E greu că nici EL nu prea vrea să ne scoată la liman încă, să mai fierbem în suc propriu o vreme. Cine știe cîtă vreme încă?
Îs vise de dorit a fi cumsecade între noi oamenii, cine știe cîtă vreme va mai fi urîtul și răul prin lume în conlucrare hîdă nouă, fără EL și dreptate.
EL vrea să serece și unde n-o semănat, adică avem de dat de la noi în întîmpinarea LUI. Dar e de dorit să ne luăm cu speranțe de bine și util, după EL cel adevărat. Nu după minciuni, ce încă-s bine mersi prin lume încă-n mare vogă.
