4368..O dată pentru totdeauna!.

  Noi i-am făcut așa, în deruta lumii alungată programat din fața SA, pe acei ce ne conduc spre nicăieri bine, ci-n defăimarea menirii noastre. De oameni demni de EL și EL de noi, demonstrîndu-ne și LUI capacitatea de a-L urma neclintiți spre calea deschisă nouă. De învățătura SA, de înnoire, dezmeticire într-ale cunoașterii izbăvitoare de tot și toate cîte trebuiesc și nu le dibuim încă.
  Deci înstrăinați-vă cu timpul, cînd socotiți bine că vă vine, de așa purtări neroade, luînd-o domol și sigur fără de răzgîndire. Pe calea nu lină a învățării neînvățării cele-i tămăduitoare de noi și ai noștri, cum trebuia și nu am reușit a fi cu EL. Dînd la spate nelegiuirile toate, nedreptatea și imoralitatea, dar mai ales neascultarea SA, urmînd cumințenia de a fi oamenii LUI cumsecade.
  Lucru ce trebuie așezat între noi, natură și EL cu noi căutînd să fie în continuare, nu va fi floare la ureche, dar trebuie o dată pentru totdeauna!

2503.Plătim cu toții în neștire, dispărînd pe NV

  Nedreptatea impusă vieții de cei ce ne tot conduc de veacuri multe. Din ce în ce făcîndu-I tot în ciudă și părăsiți plătim cu toții în neștire, dispărînd pe NV. Marionete în mîini desfrînate, imorale, inculte și urîte, cu rezultate ioc bune, ci înfrîngerea vieții. Că nu toți îs papagali în bîlciul micimanilor chivernisiți și manevrați de ațe în neștire.
  O fi, dar nu prea-s la interval zăriți, ci înfricoșați și lași, păgubași de viață și izbîndă. În așa nefericită existență fără EL și noi îndreptați cum trebuie, ci delăsați.
  E de întîmpinat viața cu încîntare și nerăbdare, orece teamă că n-o știm, o aflăm. Și nu mereu pregătiți, că sîntem la o răscruce care se tot lungește nedreaptă și hîdă. Devenind prea obositor de nu găsit calea de urmat, ce ne-o dorește CER-ul. Și noi o bîjbîim de secole multe, orbi de fărădelege, rele și urîte toate nedreptățile. Posibili și imposibile ce le debităm mereu, fudui nevoie mare de așa eșec tîmp. Oare pînă cînd?

2401.Lucrurile li se par complicate canaliilor

  În nedreptatea asta organizată în societate, conduc canaliile cu ale lor existențe ne complicate. Răutate, prostie, șmecherie, urîțenie, lene și fărădelegea îi conduce. Lucrurile li se par complicate, ca-n povestea leneșului, de pot ușor înșela pe un fraier, bine. De nu, nu-s în stare de nimic bun și util, de frumos nici vorbă. Ci doar netrebnicia li-i viața, visul e să prostească lumea, s-o fenteze, nimic bun în ei nu găsești, rateuri umane.
  Cînd le vine rîndul, pier fără urmă parcă nici nu au fost, ne înțelegînd nimic din viața adevărată. Nu a avut nimic lumea de pierdut, niște netrebnici mai puțin, cu ceva poate lumea mai bună.
  Unii cu ceva minte dar nu suficientă cîtă și-ar dori nu răzbesc în viață. Și caută să se descurce, să profite de cîte nu li-s pe măsură,  dar se adaptează din mersul. De obicei al netrebniciilor, stricîndu-și și acea fărîmă de omenie și lucru bun. Cît puteau și ei limitații cu privirea prea sus, hapsînii pe ne merit și ei plătesc.