3437.Demni de oamenii ce avem în CER oglinda

   Ni se spune ființă, dar nu știm că-ntreaga alcătuire nu-i pe aicea ci-n vecinătatea altor sfere. Cu trimitere doar la un trup ce-și duce traiul ca vai de el într-o continuă buimăceală. În așa lume umană nedreaptă și fără CEL de care-i în principal legată mai mult inconștient. Conștientizarea în condițiile de azi ar însemna foarte multe.
  Cum omul e așa pus pe o uriașă continuă cunoaștere ce-i dinamică și mereu neașteptată. Se poate ca-n curînd vrînd ne vrînd să ne dezmeticim și să-L aflăm în virtutea unor altfel de domenii adiacente. Vecine interesului imediat uman, aflîndu-ne ceea ce doream dintotdeauna și nu-L știam. Nu va fi chiar așa, mi se zice, o vom afla menirea cum e scrisă de cînd lumea.
  În urma unor comportări de îndulcire măcar a vieții pe Pămînt și noi conștienți de EL cum trebuie. Îmbunătățindu-ne firea nedreaptă în ansamblu, demni de oamenii ce avem în CER oglinda.

2662.Caută să-L ascundă, să-L facă dispărut

  Așa să fie EL ne-o făurit pe noi și tot ce știm și nu știm. Și toată acestă alcătuire mai întîi îL înlătură ușor și din ce în ce caută să-L ascundă. Să-L facă dispărut, distrugîndu-I amintirea ce-o mai au unii și alții. Chiar inconștienți că EL este și nu-I de găsit, palpabil, ci închipuit și amintit. Doar din relatările unora ce nu mai sînt vii, vii fiind ceea ce spun despre EL.
  Dar nu-I crezut și mai ales nu-I urmat, ci tot mai mult uitat și mințită lumea, fără EL. Așa să tot continue, dar urmările? Nu cred că nu vă pasă de ele, măcar fiți oameni de omenie, de EL nu vreți să mai știți. Nu cred că o vom duce-o mult și bine, cu așa nedreptate față de EL și noi înșine. Parcă mai știm de undeva, părintele înlocuit de progenitura inconștientă.
  E o întreagă tevatură pe auto distrugerea omenirii, dorită de unii incapabili de a fi oameni. Ci niște repere hîde ale neputinței în fața evidenței vieții, chiar așa cum e acuma. Nedreaptă, leneșă și lașă, dezorientată în derivă ștearsă oarecum.

2118.Cu spiritul său în comuniune cu EL, universul

   Pămîntul nu-i „salvat” prin prezența sufletelor noastre pe el, ci el e o alcătuire. De sine stătătoare, cu spiritul său în comuniune cu EL și universul, dar și cu noi. Într-un fel intim spiritual, ce nu-l pricepem încă, fiind limitați de ceea ce sîntem încă. În continuare dovedindu-ne schimbarea ce o vom face, atunci, ne vom urma calea. Mai întîi să devenim corecți între oameni și cu EL corect la fel, nu înstrăinați ca acuma.
  Pînă atunci, cînd va fi hotărîrea SA, să ne căutăm calea înspre frumusețea din noi. Dezvăluindu-ne și celorlanți, de vor, împlinindu-ne cum ni se dorește. Și-n spre aflarea doar a SA, Adevărată, ne mințită de nedreptatea lumii expansive. Ce ne tot înstrăinează de drumul corect, spre aflarea Sa demnă și pură, ne urîțită.
   Că-i o singură cale pentru fiecare din noi, de ridicare din necunoașterea asta. Îmbunătățindu-ne continuu, cumsecade între oameni, nu-i ușor și-s piedici multe. Majoritatea din noi înșine, din necunoașterea firii nestăpînite, sălbăticite, rămase. În urma năzuințelor de mai bine și util, poate chiar și de frumos