Nu-I Baza vieții cunoscută-n lume, ca să te simți sigur pe ceva, de nezdruncinat în existență și oriunde. Așa că natura înconjurătoare și nu numai, dar și universul ni-s interzise cunoașterii mai acătării. Rău nu-i pentru ce-L Compune, ci pentru noi că nu-L știm mai defel. Cu toate că-i ceva de ne-am reveni la relații mai cum trebuie cu EL și Lumea SA.
Într-adevăr Adevărul SĂU e solemn, mai ceva ca toate cîte știm și nu știm. Dar încă nu-I cum trebuie cunoscut în lume ci doar bănuit și nu-i cum trebuiește Baza.
Nedepții acceptă în religiile lor așijderea lor, pe oricine cît de netrebnic și împovărat de rele și urîte. Spurcîndu-le și așa nedreapta construcție. Exemplul homosexualii în loc să fie îndrumați să se curețe mai întîi ca și restul. Că EL ne cere mai întîi să ne îndreptăm, moralizăm. Și apoi curați să ne căutăm spiritualitatea potrivită, ne făcînd rabat de la EL, Baza vieții.
Deci părăsiții de EL și sub diferite pedepse, să și le îndrepte greșelile în fața SA, cum trebuie și mai vorbim. Că nu și le cunosc, să facă bine să ia legătura cu EL, doar sinceri, singuri cu EL și vor afla și cum e de făcut. Totul doar e să ai curaj de îndreptare, ca să devii om adevărat, nu o epavă. De nebunie e să ne vindecăm nu de rațiune.
Ca să mai lămurim din viața lui Isus al nedrepților, fiind fiu și de roman nelegitim. Dar cunoscut în provincia Iudeia, chiar de mama sa era evreică se bucura de trecere. În sînul comunității ocupatorilor, romanii favorizîndu-i multe la viața lui.
Nu a fost niciodată răzvătit și nici pedepsit de puterea provinciei romane. A dus o viață tihnită murind normal în patul său în familia sa. Osemintele-i fiind împreună cu ale rudelor în cripta familiei, alături de fiu și soția sa. Că cei ce au măsluit NT, au cunoscut familia, dar au răstămăcit adevărul. În bătaie de joc față de cei ce habar nu au cine-I Dumnezeu. Că-I Unul Singur și Indivizibil, CEL peste cei vii.
Se afișează postările cu eticheta INDIVIZIBIL. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta INDIVIZIBIL. Afișați toate postările
marți, 19 iunie 2012
sâmbătă, 16 octombrie 2010
Dincolo de bine si rau.
Se poate sa-L separam in doua pe DOMNUL DUMNEZEUL NOSTRU, sa ne facem ca nu intelegem ca -I un intreg indivizibil. Astfel dupa ce a acumulat rabdator prea multe necuvenite de la noi, EL minios ne pedepseste, infiorator: dezbinindu-ne, distrugindu-ne prin foc si sabie... De nu-L mai recunoastem. pentru ca am uitat vorbele LUI: sa va fie frica de mine , de nu-L respectam. si FATA SA ce ne inspaiminta e tot a LUI
Numai ce ne convine credem ca-I EL. Ei nu-I asa, ambele fete sint ale LUI, de ne convine ori ba. Mi-a transmis ca despre fata LUI rea sa nu prea vorbesc, EL acum cu fata cea buna doreste o trezire in bine a lumii noastre, sa-L urmam in binele general preconizat de EL. Oricum preconizata scuturatura distrugatoare a omenirii nu va mai fi. Dar va fi o schimbare cumva cit de curind.
Numai ce ne convine credem ca-I EL. Ei nu-I asa, ambele fete sint ale LUI, de ne convine ori ba. Mi-a transmis ca despre fata LUI rea sa nu prea vorbesc, EL acum cu fata cea buna doreste o trezire in bine a lumii noastre, sa-L urmam in binele general preconizat de EL. Oricum preconizata scuturatura distrugatoare a omenirii nu va mai fi. Dar va fi o schimbare cumva cit de curind.
Etichete:
Adevarul SAU,
Aparatorul,
Dincolo de bine si rau Domnul Dumnezeul Nostru,
dintotdeauna,
DIVINITATEA,
Dreptatea LUI,
FATA buna,
FATA rea,
INDIVIZIBIL,
Razbunatorul,
sa-L urmam,
tatal ceresc,
UNICUL
Abonați-vă la:
Postări (Atom)