Un oarecare

   Uneori în viaţă din cauza unor întîmplări nedorite în cercul de prieteni, apropiaţi, se pune problema perisabilităţii vieţuirii nostre pe acest Pămînt, cînd nu ştim ce ni se poate întîmpla pînă măine, fiind o veşnicie de timp cînd ni se pot întînpla multe neaşteptate nedorite pedepse şi cîte şi mai cîte nenorociri. E firesc sîntem supuşi ca fiecare nedrept neputinţei aflării unu-i traseu corect şi sigur înspre EL, cînd totul e sigur de eşti îndrepat şi-L respecţi cît e posibil, firesc înspre EL, fără frica celorlanţi, justificată în nedreptatea lor.
    Nu pot să afirm că sînt oameni pentru care fericirea e o eroare, ci cred că-s incapabili de ceea ce le oferă viaţa, la un moment dat, fiecare are limitele sale şi le poate depăşi de se ambiţionează în cunoştinţă de cauză, de nu să se lase păgubaş, că nu-i bai de-ţi recunoşti nepriceperea la o ocazie mai deosebită, nu se face gaură-n cer. De cît, de te cheamă însăşi EL atunci e cu totul altceva.
    Se zice că tăria noastră morală e direct proporţională cu imoralitatea ce ne paşte doar, doar vom greşi şi e posibil să plătim, aşa că-i mai bine să ne păstrăm curaţi înspre bine cît existăm.
    Nu cred că-i bine să fiu aşa drastic, zicănd că-i o prostie avînd o ocazie de legătură cu Divinitatea şi refuzînd-o, aşa din obişnuinţă nedreaptă. Da, e cea mai deosebită şi înălţătoare relaţie umană ce ni se oferă de cînd existăm pînă nu mai sîntem, te simţi pe lîngă apărat şi neînfricat din toate punctele de vedere ale existenţei fireşti, normale. Căci te schimbi înspre bine, vrei nu vrei, asta e, ca-n orice profesie de credinţă ce-o afirmi sus şi tare la o adica. Şi împlinit, tot mai împlinit, dar e o muncă pe lîngă firescul obişnuit cel trăieşti, o muncă suisţinută continuă de îndreptare şi folos înspre ceva ce-n timp ţi se destăinue ca ceva absolut nou, minunat ce-l trăieşti nemijlocit.
    Asta e, nu te ştie nimeni, tu cu EL, atît, şi poate un foarte bun amic ce-ţi împărtăşeşte aceleaşi idealuri, trăindu-le şi el, te cam izolezi de nedreptatea lumii acesteia, într-o lume nouă cu EL alăturea mereu. Fiind şi printre ceilalţi ce nu te ştiu, decăt aşa că exişti şi tu pe acolo, un oarecare.

Cît exişti

   Timpul pur, e atunci cînd îl petrecem plictisitor de deranjant, nefiind ocupat cu nimic ce ne-ar omorî timpul, cînd sîntem absolut nefolositori şi stăm degeaba foarte mult timp şi nu-i vedem capătul, nu ştim cît vom fi aşa izolaţi de firescul nostru ambiant, atunci de regulă ne bat gîndurile, amintirile cum or fi, ne năvălesc anapoda. De asta e bine să înfăptuim binele cît mai mult în viaţă, ca acele pauze de gîndire şi răzgîndire să ni le bucurăm cu căldura amintirilor bune, că cele rele ne acresc, ne întristează iremediabil şi timpul trece foarte, foarte greu cu ele-n gînd.
    Curajosul e aceala care-şi poate înfrîna sieşi frica ce-l cuprinde la o adică, asta în caz că nu-L ai aliat pe EL, că-i altă treabă, nu-ţi e mai frică de nimica.
    Mulţi deosebit de nedrepţi îşi acoperă netrebnicia în diferite feluri, încercînd să ne ducă de nas, prin comportament mai îngrijit, dar tot lichele sînt, prin îmbrăcăminte elegantă, dar tot un netrebnic rămîne, de-l afli. 
    Să nu ne supărăm pe viaţă de întîmpinăm oarecum greutăţi în munca de îndreptare, înfrînare a sinelui spre moralizarea mult dorită, ci să ne distanţăm de noi înşine, impunîndu-ne exerciţii desconcertante pînă ne intrăm în mînă spre ţelul dorit, schimbare din mers cu răbdare multă şi încăpăţinare, înspre bine.
    Toţi avem un teritoriu în care ne simţim în largul nostru, şi canaliile şi nedrepţii ca şi toţi şmecherii îşi au terenul lor predilect de afirmare şi lucru în rele şi urîte apucături ce te îngrozesc, aşa că mai bine refuză-i în ai întîlni în asemenea împrejurări hîde, taie-le orice punte de legătură ce te-ar putea înstrăina de lumea binelui ce-o cunoşti şi păstreazăte-n ea cît exişti că n-au ce-ţi face. De-i vorba de un duiel, se presupune imediat condiţii egale între protagonişti, dar cu ntrebnicii ce-s atît de josnici, tu mult înălţat nu te coborî, iar ei niciodată nu se vor putea afla la nivelul tău, aşa că nu vă puteţi întîlni corect. Şi evită-i cît exişti, şi-ţi va fi bine.

Nu ne iese nimic

   Libertatea nu-i chiar desăvîrşită, nu ne putem face chiar de cap, avem o obligaţie, un traseu, bine de urmat şi ne vom împlini prin el, aşa sîntem construiţi, fiinţăm cu-n scop şi-n timp credem în el, confundîndu-ne viaţa cu acel destin ce se-nfiripă odată cu noi, prin noi realizîndu-ne concomitent şi nici nu vom observa, ni-i dat aşa.
    Avem uneori contradicţii, conflicte, în timp e bine să ne obişnuim a fi toleranţi, timpul vindecă totul, să fim morali, respectuoşi şi cu neînţeleşii noştri la un moment dat, ne vom simţi mult mai bine în timp. Să uităm!
    Tot ne adaptăm la condiţii în dezvoltare, cunoaştere, scormonim continuu. Ne-a dat din EL spiritul şi gîndirea daruri Divine, nouă, nu în conservare, ci să le folosim cum ne taie capul, cît mai bine în cunoaşterea ce-o considerăm necesară în desăvîrşirea noastră firească. Continuu ne lovim de nereguli, în noi înşine în primul rînd, neînţelegîndu-ne pe noi în toate cele şi de sîntem cu piciorele pe Pămînt, ne vom lupta să ne îndreptăm.
    Sînt neînţelegeri legate de absolut toate lucrurile ce ne înconjoară, abateri, excepţii care se zice că vor confirma regula, dar sînt atrageri înspre aflarea SA, minuni, ce-L confirmă de avem ochii deschişi să-L cunoaştem cît E de complex şi inexplicabil, că nu-L ştim defel şi-L evităm sistematic toţi, nu ne convine, ce!? Nu ştim, dar asta e.
    Libertatea fiecăruia e lege pentru oricine, să n-o încălcăm în nici un fel, asta-i morala în esenţa ei.
    Ne aprindem prea uşor cînd e un fapt deosebit, care poate nu-l pricepem pe de-a-ntregul şi putem greşi, e nevoie de moderaţie potolire în toate cele obişnuite şi neobişnuite-n lume.
    Se zice că viaţa e o sărbătoare, depinde cum o privim, de regulă vrînd să aflăm multe şi mărunte despre ea, ne alegem cu praful de pe tobă, n-o pricepem cu toate că avem parte de tot felul de trăiri prin ea în complexitatea ei firească şi nefirească nouă ce n-o înţelegem, pentru că nu-L luăm aliat pe EL în acest demers deosebit. Sîntem într-o combinaţie din care EL nu poate fi exclus, orice am face, nu ne iese nimic fără Divinitatea SA.

Să izbîndeşti

   Nu putem avea toate cum vrem şi uşor să ne adaptăm la nevoi imediate, ţac-pac, ci-i nevoie de răbdare multă şi nu ne place uneori, ne pierdem răbdarea şi-I greşim. Se poate ca-n timp să ne dorim să ne îndreptăm şi, şi mai deosebit, să-L cunoaştem corect şi de se poate să-L respectăm cum se cuvine. Cine ştie poate vom reuşi în viaţă şi vom fi salvaţi noi şi ai noştri, la care ţinem.
   Dar apare inconvenientul : nu putem din diverse motive, legate de diverse apucături şi lumeşti obişnuinţe cu care trăim învăţaţi şi nu ne putem rupe de ele şi poate şi apropiaţii contribuie la dezacordul ce s-ar isca din vina no-i tale porniri spre bine şi spiritulitatea SA. Şi astfel te zbaţi un timp şi de nu reuşeşti să găseşti o soluţie adecvată te laşi păgubaş, de ceva bun pentru întregul colectiv ce la-i fi împlinit, salvîndu-l în definitiv.
    Pierderea e imensă şi nici nu ştiu de nu va fi cu consecinţe negative asupta ta şi a celorlanţi şi mai e ceva, de acuma tot ce-i necaz va fi creditat : din cauza a ce nu ai putut să te adaptezi tu la noile cerinţe ce le doreai înspre bine şi spiritualitatea dorită. Aşa că fii hotărît, schimbă-te în bine, cu orice risc şi de ai necazuri, cere-I LUI ajutorul şi ţi-L va da şi altă treabă va fi, ve-i vedea, nu te lăsa şi fii răbdător înspre bine şi util nu numai ţie.
    Şi mai e ceva, în cazuri deosebite, se cunosc în istorie, cînd inşi cu diverse teme în faţă, au răzbit fiind de ne oprit pînă şi-au îndeplinit ţelul programat, întocmai fără rabat. Izbînda lor le-a asigurat un loc în timp. Tot aşa se spune că-n CER trebuie să izbîndeşti, altă cale nu-i, luptăndu-te cu tine în primul rînd, sinele tău năuc ce te trage îndărăt, invingîndu-l şi altele colaterale împotriviri şi de trebuie, cum se zice : cu plăcere.
    Lumea noastră a trecut prin multe încercări foarte grele pînă azi, şi toate acelea au fost atunci creditate ca sfîrşituri ale lumii, aşa de teribil I-am greşit de şi-o întors faţa de la noi fiind posibile acele grozăvii apocaliptice atunci prin locuri din lume, supuse dezastrelor inimaginabile ce ne-au pedepsit atunci.

Dar de ce?

   Se zice că din întîmplare ne naştem undeva pe Pămînt, nu-i corect, totul e programare ce ne-o însuşim vrem ori nu, şi-n timp ar fi bine să rămînem acolo unde vom întîmpina viaţa cu cele mai deosebite trăiri în primejdii, mister şi neprevăzut, decît în altă parte. Şi de ce ni-i dat nu putem fugi, ci ne va însoţi, dar va fi mai ştrearsă trăirea dată în noul context, poate neadecvat nouă şi nu ne-nplinim rămînînd poate aşa şi vom avea de tras.
    Universul există şi funcţioneză după legi ce oamenii le-au aflat şi unele în curs de cunoaştere, sînt şi excepţii ce-s minunile SALE date nouă ca semne că EL există şi să-L remarcăm ca atare, de nu, ne îmbătăm cu apă chioară.
    De regulă îi uşor să vorbeşti despre lucruri ce-ţi sînt inferioare ţie, cu cele superioare ce te depăşesc în bine e mai dificil, nu ni le închipuim cum sînt, nu le simţim corect şi poate greşim şi mai bine pentru că nu ni le închipuim corect adevărat fiind străine de noi, nu le abordăm, ne ferim necunoscîndu-le.
    Ne-am obişnuit cu suferinţele, nevoile să ne copleşească e un mediu curent nouă, nici nu ştiam ce înseamnă viaţa liberă, adevărată decît de cca. 60 de ani încercăm cu unele reamintiri urîte şi rele ce ne mai bîntuie încă şi acuma prin lume.
    Unii îşi dau seama că greşesc cum sînt nedrepţi şi-şi făuresc un fel de a fi, căruia îi zic noua morală, care-i o imoralitate ordinară, fiind în eroare faţă de morala corectă ce-i de cînd lumea permanent aceeaşi şi corectă de păstrat şi de învăţat, adaptîndu-ne după ea permanent îmbunătăţindu-ne continuu noi, nu s-o uităm sau s-o urîţim.
    Tot la pedepsele ce le îndurăm cînd EL îşi ia mîna de pe noi, ni-i gîndul, cînd sîntem în eroare faţă de cerinţele SALE transmise nouă şi nici acuma după peste 70 de ani nu le respectăm încă, tot nedrepţi sîntem în comportament în societate şi familie şi nu-L respectăm cum ne-a transmis Personal Însuţi Divinitatea. Nu ne îndreptăm, dar ne văităm că ne pedepseşte. Nu-L merităm, făcîndu-I greşeli şi ne părăseşte năvălindu-ne nevoile ca un obişnuit al vieţii terestre. Şi nu ne place, dar de ce nu ne îndreptăm?

Şi datorită nouă

   Sînt în general pedepsiţi şi unii dintre cei buni, prin încercări în faţa SA şi mai sînt poate restanţierii în faţa SA genetic, înaintaşii lor îs restanţieri LUI din viaţa nedreaptă ce au dus-o şi răspund urmaşii care pot fi buni, dar încă nu destul pentru a fi recunoscuţi în faţa SA şi încă plătesc pînă vor epuiza restanţa, asta e. SUS se ţin evidenţele noastre toate, ce mulţi nu şi le închipuie încă şi nu le iau în calcul că-i priveşte şi nu-s cum par, ci-ntr-un ansamblu de ne despărţit cu cei dinaintea lor şi urmaşii ce-i aveţi în grijă cît existaţi pe Pămînt.
    Deci şi dacă nu vă achitaţi corect de datoria de îndrumător corect faţă de odraslele voastre, plătiţi. Totul se evaluiază SUS şi veţi simţi aici încă pe Pămînt nota primită prin cum treceţi prin viaţă, mai uşor ori mai greu şi finalul cum e, depinzînd totul de voi înşivă ca un tot familial în faţa SA. Asta e şi nu altfel! Reflectaţi oameni buni de vreţi să fiţi corecţi prin lume, numai responsabili în faţa a ce reprezentaţi fiind prin lume, nu turişti, şi de se poate şi-n respect faţă de Divinitatea LUI cît vă încape a pricepe şi face bine.
    De ce propăşesc răii? Nu-i chiar aşa, de se întîmplă, ori e un avans dat lor tot ca urmare a unor generaţii trecute lor ce le-au lăsat ceva bine şi-l epizează şi vor plăti după aceea. Ori îi încearcă EL, aşa urmînd un program ce noi nu-l pricepem încă şi de se-ncadrează pînă la urmă în nota aşteptată e bine de nu vor plăti cînd EL Î-şi va ridica mîna de pe ei.
    Pentru că de milenii ne-am îndepărtat noi de EL şi EL, ni se pare, de noi, nu mai ştim bine ce-L intereseză absolut la mm., ci cît ne-a transmis din ultimile vizite ale SALE pe Pămînt, nu întîmplător prin România în 1935, adică : să ne moralizăm în familie şi societate şi să-L urmăm respectîndu-L şi prin credinţă. Contrazicînd unele scrieri, că nu-L privesc erorile noastre şi faptele, vorbele şi gîndurile noastre bune ; toate-L interesează despre noi şi mărirea SA şi strălucirea SA e şi datorită nouă, oarecum.

În toate cele

   De ce sîntem mulţi aşa josnici şi ceilalţi aşa de nepăsători la toate cele, bune ori rele, tot una le e interesul, vrînd nevrînd trăim în aceeaşi lume şi ne influienţăm vrem nu vrem unii pe alţii în bine sau rău, asta e. Deci ar trebui o conlucrare care-i mai vizibilă în sate şi-n comunităţi închegate, dar restul e praf şi pulbere din buna-cuviinţă ce-i în firea omului de-i corect educat cît e nevoie.
   De asta şi suferim atîtea ca urmare a nedreptăţilor ce le tot facem de cînd lumea, EL rabdă cît rabdă, dar vine şi scadenţa şi-şi ia mîna de pe noi şi-ncep nevoile ce le cunoaştem atăt de bine, dar încăpăţinaţi, îndărătnici nu ne-ndreptăm ci tot înainte ca.... şi mai degrabă ne învăţăm cu suferinţele nedrepţilor şi ne mai şi confecţionăm adevărate centre de lecuire şi apărare ce au evoluat în timp, azi ministere şi cîte şi mai cîte colosale investiţii în cunoaşterea suferinţelor, în loc să-L cunoaştem adevărat cum ne cere şi îndrepaţi să-L respectăm.
    Contribuind la cunoaştetea corectă necesară aflării adevărurilor curate încă ne identificate, bîjbîind în neştire de veacuri cel puţin, rămînînd de căruţă-n multe nevoi ale evoluţiei noastre oarecum programate de mult tare. Nu ne dăm seama decît în foarte mică măsură de ce ar fi trebuit să ajungem şi încă nu sîntem în stare în cunoaşterea universurilor, natural şi apropiat ori îndepărtat şi chiar pe noi înşine cu deamănuntul sîntem restanţieri, din vina noastră că nu-L ştim corect încă.
    Etalonul a ceea ce trebuia să ajungem şi nu sîntem e la Divinitate şi încă ne aşteaptă să vadă de ce sîntem în stare pe cărarea ce-o urmăm cam fără EL şi cîte şi mai cît altele încă ne ştiute, tot din aceeaşi cauză oarecum, deci colaterale în evoluţia trebuită.
    Încă şi moartea le pune capacul la toate, ne-am împotmolit de tot, ne pricepînd nimic în timp, ce-i şi cu ea şi legătura cu noi, ce nu ne priveşte absolut de loc ci să ne vedem de ale noastre ca şi cînd n-ar exista. De ne vedem de ce doreşte EL de la noi totul e firesc în altă direcţie decît sîntem azi porniţi în neştire. Înfricoşaţi de moartea ce ne obsedează de la început pînă la sfîrşit nerespectîndu-L şi asta e o meteahnă a noastră, a nereuşitei în viaţa dar Divin, care în loc să ne-o zidim cum trebuie, greşim în faţa SA şi plătim în toate cele.