Divinitatea a făcut şi face multe minuni între noi oamenii să existe permanent, unele, oamenii nici nu-şi pun problema aşa, c-ar fi minuni, de exemplu prietenia între oameni. Şi totuşi e o minune inexplicabilă de cînd lumea fiind prietenii şi prietenii nu toate adevărate, dar sînt unele nici nu-s percepute ca atare şi-n timp îs viabile şi-şi dovedesc utilitatea chiar neaşteptată de unii.
Care nu-s implicaţi, ori direct protagonişti cu succes neaşteptat, dar corect beneficiari în adevăratul sens al cuvîntului ferm şi clar fără rabat pînă la capăt, exemplar că se poate, omul e capabil de foarte multe neîncercate şi neştiute ca-i fiind în puteri astfel de minuni, să le ducă în lumea aceasta nedreptă de cînd e ea.
Se poate ajunge şi la extrema sa desăvîrşită, camaraderia, care-i o noţiune progresistă a prieteniei, e ceva de vis care-i posibil de înfiripat între persoane, indiferent de sex, cu vederi morale desăvîrşite, căliţi în greutăţile vieţii, calităţi psihice şi etice dovedind un standard ideatic extrem de avansat, dar posibil între oamenii Pămîntului acesta cu atîtea nedreptăţi pe el şi totuşi şi minunate existenţe inexplicabile decît prin logica SA.
Şi a unora îndreptaţi într-ale LUI mai apropiaţi decît majoritatea, străini de dorinţele SALE. Aşa-s şmecherii toţi ce nu au încredere nici de doi bani în nimeni, îs netrebnicii cei mai de jos, întîlniţi ca o specie umană nouă înspre rău şi urît involuată, incapabilă să-şi revină de nu-s scuturaţi bine de tot. Groaza de fraiereală-obsesia nedrepţilor, singura onoare a lor, impulsul josniciei. Te cutremuri cînd îi afli cît îs de netrebnici nemernici şi tot calabalîcul de grozăvii hîde, inumane.
Cu bun-simţ de eşti şi consideri progresul ceva în legătură cu trecutul cu-a lui învăţăminte istorice ce nu-s de repetat că-i stagnare şi chiar derută, deoarece totul e dinainte ştiut, progresezi pe ceva cunoscut, a fi planificat. Dispozitivele de bază ale civilizaţiei, principiile morale, noţiunile principale ale sufletului uman, static şi permanent, nu-n devenire ci tot aşa, ce-şi demonstrează permanent continua lor necesitate absolută-n regulile ei.
vineri, 17 februarie 2012
joi, 16 februarie 2012
Potoleşte-ţi
Adevărul cînd e vizibil răspîndeşte o chemare sprea aflarea sa, să ni-l însuşim grabnic şi să-l respectăm, el răspîndind se zice o strălucire căreia nu i se poate rezista. Dar cînd nu-i vizibil, fiind bine dosit de milenii de nedrepţii lumii şi acuma tot aşa-i ascuns ştiinţei noastre, sîntem prostiţi şi nici nu mai ştim de cînd, oare pînă cînd?
Nimeni nu primeşte mai mult de cît cere, numai EL ne dă şi nici nu ştim cît şi de cît timp, de cînd sîntem ne tot creditează, poate în timp îL vor recunoaşte pe adevăratul Dumnezeu, oare cînd? Legătura cu EL fiind foarte fragilă, căutînd alte năzbîtii năzărite de nedrepţi, asta e, pierduţi dar, EL, totuşi ne aşteptă, cerîndu-ne să ne îndreptăm şi să respectăm Divinitatea SA.
Fericirea celui ce-L crede şi I se închină, mai ales atunci, e mare, şi de tot întîlneşte împotrîvirea şi mirarea celor apropiaţi în cel mai bun caz, zicîndu-se că-i nebun prin spate, asta e cînd te bucuri pe faţă, de nu poţi altfel, plăteşti. Totuşi singur nu eşti, Eşti cu EL şi ei nu-L ştiu, e un mare adevăr în tine şi lîngă tine, trebuie apreciat şi bucurăte în sinea ta, numai. Nu te mai expune, încă nu-i timpul, şi n-ai cui şi pentru ce să te iroseşti degeaba. Dar asta-i vrerea SA şi încă rabdă, făcînd ce trebuie, aşa mocnit, să fii aprins gata oricînd să arzi şi să aprinzi şi alte primitoare fiinţe ce nu-L ştiu încă.
Îs încă-n derută, dar vine vremea SA, cînd toţi se vor lumina, chiar şi cei nedrepţi, îL vor afla şi vor deveni şi ei sinceri în corectitudinea necunoscută lor încă.
Cărbune încins, aprins , dar ne văzut că arzi asta ţi se cere, gata de a aprinde vîlvătaia SA cînd va fi timpul să-L cunoască toată lumea. E ceva, încă de aşteptat cu răbdarea spre a SA, e greu, dar încă mai trebuie. Linişte să ai şi să te supui LUI pînă-ţi va da deschiderea dorită, cînd va fi să fie. Fii gata oricînd şi rabdă-te pe tine întîi, potoleşte-ţi ponirile că-I greşeşti şi încă plăteşti, fii pe pacea dorită.
Nimeni nu primeşte mai mult de cît cere, numai EL ne dă şi nici nu ştim cît şi de cît timp, de cînd sîntem ne tot creditează, poate în timp îL vor recunoaşte pe adevăratul Dumnezeu, oare cînd? Legătura cu EL fiind foarte fragilă, căutînd alte năzbîtii năzărite de nedrepţi, asta e, pierduţi dar, EL, totuşi ne aşteptă, cerîndu-ne să ne îndreptăm şi să respectăm Divinitatea SA.
Fericirea celui ce-L crede şi I se închină, mai ales atunci, e mare, şi de tot întîlneşte împotrîvirea şi mirarea celor apropiaţi în cel mai bun caz, zicîndu-se că-i nebun prin spate, asta e cînd te bucuri pe faţă, de nu poţi altfel, plăteşti. Totuşi singur nu eşti, Eşti cu EL şi ei nu-L ştiu, e un mare adevăr în tine şi lîngă tine, trebuie apreciat şi bucurăte în sinea ta, numai. Nu te mai expune, încă nu-i timpul, şi n-ai cui şi pentru ce să te iroseşti degeaba. Dar asta-i vrerea SA şi încă rabdă, făcînd ce trebuie, aşa mocnit, să fii aprins gata oricînd să arzi şi să aprinzi şi alte primitoare fiinţe ce nu-L ştiu încă.
Îs încă-n derută, dar vine vremea SA, cînd toţi se vor lumina, chiar şi cei nedrepţi, îL vor afla şi vor deveni şi ei sinceri în corectitudinea necunoscută lor încă.
Cărbune încins, aprins , dar ne văzut că arzi asta ţi se cere, gata de a aprinde vîlvătaia SA cînd va fi timpul să-L cunoască toată lumea. E ceva, încă de aşteptat cu răbdarea spre a SA, e greu, dar încă mai trebuie. Linişte să ai şi să te supui LUI pînă-ţi va da deschiderea dorită, cînd va fi să fie. Fii gata oricînd şi rabdă-te pe tine întîi, potoleşte-ţi ponirile că-I greşeşti şi încă plăteşti, fii pe pacea dorită.
miercuri, 15 februarie 2012
Cu folos
O dată cu existenţa noastră pe Pămîntul SĂU am găsit natura înconjurătoare, cu care convieţuim firesc, ar fi normal, dar nu-i aşa, n-o respectăm cum ar trebui şi plătim poliţele datorate uneori şi nu ne place, dar asta e.
Se zice că doar supunîndu-ne ei o vom şti şi astfel vom putea colabora în continuare în bune condiţii, nu ca pînă acuma.
E interesant cum N.Steinhardt, trăind printre noi cînd a venit Divinitatea Însăşi la noi în ţară în cîteva rînduri luînd legătura cu oameni în văzul şi sinţirea multora, deci pe faţă, nu L-a luat în considerare defel, ca de altfel şi religiile lumii în neputinţa lor îndărătnică nici pînă azi nu au evoluat înspre EL defel, înţepeniţi în nedreptatea strigătoare la CER. Vai de ei!
E nevoie de curaj uneori cînd vrei să te apropii de EL şi nu prea ştii cum, insişti prin diferite feluri, rugăciuni, mulţumiri, aprecieri, laude şi alte legături cu EL, prin viu grai, prin gînd şi-n general cum doreşti numai sincer să fii şi-cu bun-simţ, şi multă răbdare .
Civilizaţia e ceva ce ne ajută în drumul nostru spre îndreptarea cerută şi vom fi liberi, ferindu-ne de cîte greşeli ce le-am făcut în istorie, în timp plătind, ne-am învăţat minte şi acum se aşteaptă de la noi continuarea îndreptării mai responsabilă înspre bine şi util tuturora, de asemenea şi să nu-L uităm ca-n veacuri de-a rîndul, plătind greu tribut ignoranţei.
Se zice că fericirea trebuie inventată de fiecare în dreptul său şi a lor săi, responsabil, să nu fie pe spatele altora, pe nefericirea nedreptăţiţilor de orice fel, doar îs oameni şi ei, cu drepturi de la EL ca şi noi toţi. De regulă numai EL ne îndreptăţeşte la fericire şi libertate de merităm, altfel e degeaba preocuparea de sîntem tot nedrepţi. Îndreptarea ne dă drumul la multe drepturi ce nu le-am avut şi nici nu le-am cerut că nu ştiam de la cine, străini pe Pămîntul SĂU, trebuie să ne dezmeticim cu folos, respectîndu-L.
Se zice că doar supunîndu-ne ei o vom şti şi astfel vom putea colabora în continuare în bune condiţii, nu ca pînă acuma.
E interesant cum N.Steinhardt, trăind printre noi cînd a venit Divinitatea Însăşi la noi în ţară în cîteva rînduri luînd legătura cu oameni în văzul şi sinţirea multora, deci pe faţă, nu L-a luat în considerare defel, ca de altfel şi religiile lumii în neputinţa lor îndărătnică nici pînă azi nu au evoluat înspre EL defel, înţepeniţi în nedreptatea strigătoare la CER. Vai de ei!
E nevoie de curaj uneori cînd vrei să te apropii de EL şi nu prea ştii cum, insişti prin diferite feluri, rugăciuni, mulţumiri, aprecieri, laude şi alte legături cu EL, prin viu grai, prin gînd şi-n general cum doreşti numai sincer să fii şi-cu bun-simţ, şi multă răbdare .
Civilizaţia e ceva ce ne ajută în drumul nostru spre îndreptarea cerută şi vom fi liberi, ferindu-ne de cîte greşeli ce le-am făcut în istorie, în timp plătind, ne-am învăţat minte şi acum se aşteaptă de la noi continuarea îndreptării mai responsabilă înspre bine şi util tuturora, de asemenea şi să nu-L uităm ca-n veacuri de-a rîndul, plătind greu tribut ignoranţei.
Se zice că fericirea trebuie inventată de fiecare în dreptul său şi a lor săi, responsabil, să nu fie pe spatele altora, pe nefericirea nedreptăţiţilor de orice fel, doar îs oameni şi ei, cu drepturi de la EL ca şi noi toţi. De regulă numai EL ne îndreptăţeşte la fericire şi libertate de merităm, altfel e degeaba preocuparea de sîntem tot nedrepţi. Îndreptarea ne dă drumul la multe drepturi ce nu le-am avut şi nici nu le-am cerut că nu ştiam de la cine, străini pe Pămîntul SĂU, trebuie să ne dezmeticim cu folos, respectîndu-L.
Să ne lase-n pace
Ne ştie în cele mai intime detalii şi nu de curînd ci din moşi strămoşi, ne urmăreşte evoluţia cu mare acurateţe, doar,doar se vede o îndreptare spre ceea ce-L interesează, să-L respectăm cum doreşte, de sîntem capabili ori ba. Nu se bagă-n treburile noastre, cu toate că ştie cum şi ce vom face, decît atunci cînd avînd un gînd cu noi, vrea să ne mai atenţioneze spre îndreparea ce ne trebuie şi să nu-I mai greşim că ne pierde din vederile SALE.
Sîntem ca într-o prezentare spre a fi promovaţi continuu prin faţa SA, nu ştim nimic, nu avem voie, dar asta e, depinde de ne îndreptăm corect şi să-L respectăm oarecum cum credem că-i bine.
În cadrul încercărilor fireşti date, e şi facerea de bine oricui se-ntîmplă şi cu atenţie să nu ne aşteptăm niciodată, dar absolut niciodată la vreo mulţumire, e în afara programei SALE. Şi nu ne îngrăşăm ori ba, de ni se recunoaşte binele, e îmbucurător, ne simţim bine şi-l dorim, dar obligăm ceva ce sîntem datori a face oricum. Noi sîntem obligaţi a-i ajuta pe cei oropsiţi şi atît. EL ne recompensează cînd merităm, nu ne rămîne niciodată dator ci din contra ne iartă şi ne bucurăm de multe în avans, pe ne merit, de multe ori, asta e politica SA.
Axiologia hinduismului : eliberarea de ură, dorinţă, frică ,dragoste şi milă. Să le luăm pe rînd, ura e firesc să n-o avem în noi niciodată, ca şi răul să le evităm şi numai binele să-l avem în vedere, făcîndu-l continuu cît existăm. Dorinţa, pofta, aspiraţia, năzuinţa, dorul şi cu asta am spus cam totul, e firesc, uman cît trăim ne însoţeşte şi nu cred că-i rău, într-adevăr ne subjugă de nu sîntem cu bun-simţ ci aşa nedrepţi, asta-i altă problemă, dorinţa de a-L respecta e fundamentală. Frica da, e corect, dar de-L respecţi n-o ai în tine, te scapă relaţia cu EL, extrateritorialitatea SA cît eşti cu EL în tine conştient.
Dragostea e firească, e umană, s-o scoatem din noi, ne îndepărtăm de idealul firescului uman, e ceva ce ne încheagă uneori cu bun-simţ doar să ne comportăm şi nu-i eroare deloc. Mila, e umană şi ni-se cere de către EL, se vede treaba că hinduismul nu-i cu EL defel, aparţine altor crezuri străine Divinităţii şi Pămîntului SĂU, de unde provine ? Să ne lase-n pacea SA, aşa cum sîntem.
Sîntem ca într-o prezentare spre a fi promovaţi continuu prin faţa SA, nu ştim nimic, nu avem voie, dar asta e, depinde de ne îndreptăm corect şi să-L respectăm oarecum cum credem că-i bine.
În cadrul încercărilor fireşti date, e şi facerea de bine oricui se-ntîmplă şi cu atenţie să nu ne aşteptăm niciodată, dar absolut niciodată la vreo mulţumire, e în afara programei SALE. Şi nu ne îngrăşăm ori ba, de ni se recunoaşte binele, e îmbucurător, ne simţim bine şi-l dorim, dar obligăm ceva ce sîntem datori a face oricum. Noi sîntem obligaţi a-i ajuta pe cei oropsiţi şi atît. EL ne recompensează cînd merităm, nu ne rămîne niciodată dator ci din contra ne iartă şi ne bucurăm de multe în avans, pe ne merit, de multe ori, asta e politica SA.
Axiologia hinduismului : eliberarea de ură, dorinţă, frică ,dragoste şi milă. Să le luăm pe rînd, ura e firesc să n-o avem în noi niciodată, ca şi răul să le evităm şi numai binele să-l avem în vedere, făcîndu-l continuu cît existăm. Dorinţa, pofta, aspiraţia, năzuinţa, dorul şi cu asta am spus cam totul, e firesc, uman cît trăim ne însoţeşte şi nu cred că-i rău, într-adevăr ne subjugă de nu sîntem cu bun-simţ ci aşa nedrepţi, asta-i altă problemă, dorinţa de a-L respecta e fundamentală. Frica da, e corect, dar de-L respecţi n-o ai în tine, te scapă relaţia cu EL, extrateritorialitatea SA cît eşti cu EL în tine conştient.
Dragostea e firească, e umană, s-o scoatem din noi, ne îndepărtăm de idealul firescului uman, e ceva ce ne încheagă uneori cu bun-simţ doar să ne comportăm şi nu-i eroare deloc. Mila, e umană şi ni-se cere de către EL, se vede treaba că hinduismul nu-i cu EL defel, aparţine altor crezuri străine Divinităţii şi Pămîntului SĂU, de unde provine ? Să ne lase-n pacea SA, aşa cum sîntem.
Şi-ţi iroseşti
Sîntem datori şi nu putem înţelege de ce trebuie să păstrăm integritatea trupului cum ni-i dată cît trăim şi aşa s-o şi încheiem cît mai curat. Astfel sîntem creaţi cu gîndire şi spirit Divin într-un trup-templu al acestor două entităţi ce-s de la EL şi trebuiesc păstrate şi trupul prin ricoşeu să fie curat păstrat, ne fiind dat împrumut. O experimentare, să vadă de-I sîntem corespunzători în încercarea de viaţă ce-o bifăm în dreptul nostru cu susces ori nu. Orice greşeală e de la început hotărîtă a o înfăptui în afara trupului-templu, nici nu se pune problema să ne batem joc de ceva ce nu ne aparţine, decît împrumutat ca o încercare serioasă şi avertizaţi.
Dacă sexualitatea ar fi concepută pur animalică, cu periodicităţile cunoscute acolo, nu prea am avea ocazia de desfrîu, dar aşa e grea proba şi cam greu de îndeplinit, dar totuşi de vrem se poate, de regulă cînd ne dăm seama, ori prin educaţie fermă, corectă, responsabilă.
De obicei toate ne sînt la dispoziţie cît trăim în lumea asta, dar nu toate ne sînt de folos, trebuie demnă hotărîre de luat cînd ne vine a folosi căte ceva neştiut şi de regulă în bine şi cu bun-simţ să ne comportăm cît trăim şi nu în ultimul rînd să-L respectăm cum ne pricepem mai bine şi util nu numai nouă.
Să fim activi nu cu frică, reţinuţi în toate cele, că pierdem oportunităţi fireşti, se zice că mai bine să greşeşti încercînd cutare treabă decît să n-o ştii bine. De ţi-i de folos ori ba, să nu abuzezi şi cu bun simţ şi răspundere în toate cele, asta-i treaba. Şi să căutăm să nu facem prostii, că asta se ştie de regulă în primul rînd de sîntem morali cum e normal a fi.
Cum am scris mai sus despre integritatea corpului în faţa desfrîului, e de amintit şi latura cunoscută a SA de a ne ierta, cînd e cazul unui sincer demers corect şi ferm în timp. Nu toţi sînt capabili să se oprească la o adică, atunci se simte un impuls de răbdare a SA, că-i la lumită şi de te prinzi e-n regulă, de nu, nu şi-ţi iroseşti viaţa în continuare ratînd-o.
Dacă sexualitatea ar fi concepută pur animalică, cu periodicităţile cunoscute acolo, nu prea am avea ocazia de desfrîu, dar aşa e grea proba şi cam greu de îndeplinit, dar totuşi de vrem se poate, de regulă cînd ne dăm seama, ori prin educaţie fermă, corectă, responsabilă.
De obicei toate ne sînt la dispoziţie cît trăim în lumea asta, dar nu toate ne sînt de folos, trebuie demnă hotărîre de luat cînd ne vine a folosi căte ceva neştiut şi de regulă în bine şi cu bun-simţ să ne comportăm cît trăim şi nu în ultimul rînd să-L respectăm cum ne pricepem mai bine şi util nu numai nouă.
Să fim activi nu cu frică, reţinuţi în toate cele, că pierdem oportunităţi fireşti, se zice că mai bine să greşeşti încercînd cutare treabă decît să n-o ştii bine. De ţi-i de folos ori ba, să nu abuzezi şi cu bun simţ şi răspundere în toate cele, asta-i treaba. Şi să căutăm să nu facem prostii, că asta se ştie de regulă în primul rînd de sîntem morali cum e normal a fi.
Cum am scris mai sus despre integritatea corpului în faţa desfrîului, e de amintit şi latura cunoscută a SA de a ne ierta, cînd e cazul unui sincer demers corect şi ferm în timp. Nu toţi sînt capabili să se oprească la o adică, atunci se simte un impuls de răbdare a SA, că-i la lumită şi de te prinzi e-n regulă, de nu, nu şi-ţi iroseşti viaţa în continuare ratînd-o.
Demersurile
Nevoia de libertate vine din nesiguranţa ce ţi-o dă viaţa trăind-o nedrept şi plăteşti la o adica, trebuie atenţie şi preocupare bună în toate, de nu vine scadenţa.
Se zice că omul creeat liber, a creeat la rîndu-i răul, din neatenţia SA. Aiureli, ni-s date spre probare şi răul şi binele de SUS, şi încercîndu-le să ne ferim de rău şi să-mbrăţişăm bilele cît trăim.
La fel să nu-ncurcăm ce-i de dat statului şi ce-i de dat LUI. Astfel statul ce-i stat corect trebuie să se preocupe ferm şi adevărat : de întreţinerea drumurilor, menţinerea ordinei, canalizări, transporturi, administraţie şi împărţirea dreptăţii, apărarea ţării, şi i se cuvine toate cele ale sale : impozit, respectul cuvenit. Am de adăugat ceva : de s-ar preocupa tot statul şi de respectul cuveni LUI cu adevărat responsabil, ar scăpa de multe belele ce-i necesită ministere în apărarea ţării, a sănătăţii, a justiţiei, a internelor şi poate şi altele legate strict în timp de omenescul firesc ce nu-l ştiu acuma.
Da, Divinitatea îi foarte interesată ca elita ce conduce un stat să-L respecte întocmai, fiind un model de urmat în toate cele în faţa maselor, nu ca acuma la noi, cînd aşa zisele elite îs primii hoţi şi restul e imoralitatea din fruntea ţării, ce exemple-s astea?
Se ştie precis şi corect delimitarea între porunca Divină şi cea omenească, nu se încalecă, nu se amestecă defel, fiecare cu ale sale se simt cu bun-simţ totdeauna, de fiecare-i normal omeneşte.
În caz de forţă majoră cînd se impune luarea unor decizii hotărîte, nu se şovăie defel, apărăm dreptatea şi adevărul şi EL ne va ajuta în demersul nostru corect, nu ne e frică de nimic, de-L respectăm cum trebuie. Şi fiecare îşi manifestă respectul datorat LUI cum vrea şi poate, nu-i modalitate obligatorie. Se poate să fim nevoiţi a-I cere ajutor să ne ajute să fim curajoşi şi răbdători în demersurile noastre spre îndreptarea firească nu numai a noastră.
Se zice că omul creeat liber, a creeat la rîndu-i răul, din neatenţia SA. Aiureli, ni-s date spre probare şi răul şi binele de SUS, şi încercîndu-le să ne ferim de rău şi să-mbrăţişăm bilele cît trăim.
La fel să nu-ncurcăm ce-i de dat statului şi ce-i de dat LUI. Astfel statul ce-i stat corect trebuie să se preocupe ferm şi adevărat : de întreţinerea drumurilor, menţinerea ordinei, canalizări, transporturi, administraţie şi împărţirea dreptăţii, apărarea ţării, şi i se cuvine toate cele ale sale : impozit, respectul cuvenit. Am de adăugat ceva : de s-ar preocupa tot statul şi de respectul cuveni LUI cu adevărat responsabil, ar scăpa de multe belele ce-i necesită ministere în apărarea ţării, a sănătăţii, a justiţiei, a internelor şi poate şi altele legate strict în timp de omenescul firesc ce nu-l ştiu acuma.
Da, Divinitatea îi foarte interesată ca elita ce conduce un stat să-L respecte întocmai, fiind un model de urmat în toate cele în faţa maselor, nu ca acuma la noi, cînd aşa zisele elite îs primii hoţi şi restul e imoralitatea din fruntea ţării, ce exemple-s astea?
Se ştie precis şi corect delimitarea între porunca Divină şi cea omenească, nu se încalecă, nu se amestecă defel, fiecare cu ale sale se simt cu bun-simţ totdeauna, de fiecare-i normal omeneşte.
În caz de forţă majoră cînd se impune luarea unor decizii hotărîte, nu se şovăie defel, apărăm dreptatea şi adevărul şi EL ne va ajuta în demersul nostru corect, nu ne e frică de nimic, de-L respectăm cum trebuie. Şi fiecare îşi manifestă respectul datorat LUI cum vrea şi poate, nu-i modalitate obligatorie. Se poate să fim nevoiţi a-I cere ajutor să ne ajute să fim curajoşi şi răbdători în demersurile noastre spre îndreptarea firească nu numai a noastră.
După ei, potopul
Majoritatea noastră sîntem şi vrem să fim lăsaţi în pacea ce-o avem în jurul nostru construită aşa cum e ea, nu ne pasă cam de nimic ci să ne vedem doar de lungul nasului nu mai departe că ne rătăcim şi-i bai mare, cine ştie ci ni se poate întîmpla, vreo belea. Nu ne place să auzim lucruri neştiute, neînţelese ori nedorite, vai de mine să nu ne strice la ten cumva.
Sîntem ca-n altă lume, nu ne interesează de cea reală, nu fac parte din ea, trăiesc de regulă iresponsabili şi imorali pînă la neobrăzarea cea mai dezgustătoare, şi nu se sinchisesc de nimic, nu-i atinge nevoia socială, ordinară ci numai cînd vrea EL le vine de hac şi gata dispar ca şi cînd nu-s pentru că nu-s decît pentru ei şi aşa şi pleacă din neant în neant.
Trupuri fără suflete, spoială în veşmînte învelite, materialitatea cea mai hîdă formă umană în deveniri stupide, papagali incoerenţi. Şi zice Ignaţui de Loyola : " la ce bun să ai totul, dacă n-ai suflet?"
Lumea lui "ce-mi pasă mie" nu-i de bun augur nouă în general şi ne priveşte de-o tolerăm aici, îi ţinem hangul unei astfel de existenţe parazite ce ne snopeşte la buzunar şi se şi ia de noi la o adică.
Interesante sînt preocupările morale şi ale spiritului, deci relaţiile de la om, la om şi de la om la EL, în contextul vieţii aşa cum e ea cu bune şi rele, cu uşor şi greu şi cîte-n stele şi-n lună de nu ne vedem capul, existînd omeneşte cum ni-i dat.
Să fii eliberat de povara libertăţii, e ceva inexplicabil şi totuşi existent între oameni, în lume posibil cînd lumea buieceşte, nu mai ştie de bine şi-o ia pe arătură cu totul, ne mai fiind ei însăşi oamenii, nu mai răspund de ei şi vin alţii şi-i iau în primire cu totul şi li se sfîrşeşte binele într-o trezire oarbă şi brusc văd realitatea sumbră şi gata.
Au închinat steagul ăla falnic bazat pe putregai nedrept şi mai nedrept ajuns dar va începe trezirea doar cu ajutor străin, altfel îs vai de ei, neputincioşi şi puturoşi ca lumea.
Cum s-ar zice la capătul lucidităţii inteligente stă nerozia poponeţ şi rafinamentul chior de dă-n gropi. Îmbuibarea şi frica, mai anapoda nu-i, pentru ei istoria a încremenit, paralizaţi de ce văd că-i atunci cînd nu-s ca lumea, au dat lecţii şi cu-a lor au udat gardul. După ei, potopul.
Sîntem ca-n altă lume, nu ne interesează de cea reală, nu fac parte din ea, trăiesc de regulă iresponsabili şi imorali pînă la neobrăzarea cea mai dezgustătoare, şi nu se sinchisesc de nimic, nu-i atinge nevoia socială, ordinară ci numai cînd vrea EL le vine de hac şi gata dispar ca şi cînd nu-s pentru că nu-s decît pentru ei şi aşa şi pleacă din neant în neant.
Trupuri fără suflete, spoială în veşmînte învelite, materialitatea cea mai hîdă formă umană în deveniri stupide, papagali incoerenţi. Şi zice Ignaţui de Loyola : " la ce bun să ai totul, dacă n-ai suflet?"
Lumea lui "ce-mi pasă mie" nu-i de bun augur nouă în general şi ne priveşte de-o tolerăm aici, îi ţinem hangul unei astfel de existenţe parazite ce ne snopeşte la buzunar şi se şi ia de noi la o adică.
Interesante sînt preocupările morale şi ale spiritului, deci relaţiile de la om, la om şi de la om la EL, în contextul vieţii aşa cum e ea cu bune şi rele, cu uşor şi greu şi cîte-n stele şi-n lună de nu ne vedem capul, existînd omeneşte cum ni-i dat.
Să fii eliberat de povara libertăţii, e ceva inexplicabil şi totuşi existent între oameni, în lume posibil cînd lumea buieceşte, nu mai ştie de bine şi-o ia pe arătură cu totul, ne mai fiind ei însăşi oamenii, nu mai răspund de ei şi vin alţii şi-i iau în primire cu totul şi li se sfîrşeşte binele într-o trezire oarbă şi brusc văd realitatea sumbră şi gata.
Au închinat steagul ăla falnic bazat pe putregai nedrept şi mai nedrept ajuns dar va începe trezirea doar cu ajutor străin, altfel îs vai de ei, neputincioşi şi puturoşi ca lumea.
Cum s-ar zice la capătul lucidităţii inteligente stă nerozia poponeţ şi rafinamentul chior de dă-n gropi. Îmbuibarea şi frica, mai anapoda nu-i, pentru ei istoria a încremenit, paralizaţi de ce văd că-i atunci cînd nu-s ca lumea, au dat lecţii şi cu-a lor au udat gardul. După ei, potopul.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)