2354.Pe ei îs lăsate frîiele aprecierilor societății

  Că nu-i obiectivitate indulgența, ci delăsare, de asta accentuez, cei cunsecade. Să fie vigilenți în societate, pe ei îs lăsate frîiele aprecierilor mersului comunității. De ei depinzînd binele, la un moment dat al celor în mijlocul cărora trăiesc. Nu de netrebnicii temporar, puși pe fărădelegi în așa vremi nedrepte. Care-s ca pleava spulberați de EL cînd le vine timpul, ce noi nu-l știm.
  Nu sîntem vrednici și nici chemați a-L judeca pe CEL de judecată plin. Ci doar constatăm de cînd lumea în care trăim, ne dăm cu părerea, dar EL decide. Și ne urmăm o viață, ce n-o pricepem, că minte nu avem să ne comportăm cum ne cere. Ne luăm după verzi și uscate, mai ales după uscăturile vremii. Că răul e mai în fața binelui, mai la îndemînă și needucați corect îl înfăptuim iresponsabili.
  Noi și ai noștri sub privirile neputincioase ale părinților nedemni. Ca și ale apropiaților, a societății întregi aflate în deruta nedreptelor vremi încă. Că EL ne strunește cu slabe consecințe pentru îndreptarea nostră vizată de SUS. Nu-i încă vremea aceea, dar de plătit plătim părăsiți, cui îi vine rîndul. În virtutea acelor legi date de cînd lumea de EL nouă și nerespectate, tot de cînd lumea.