2752.Că nu ne vine a crede că-i posibil, ce tot aflăm

  Ne înverșunăm a realiza unelte trebuincioase vieții, fiindu-le sclavu lor.  Ni le perfecționăm să ne ajute cum trăim și ne supunem lor, rigorii construite. Înființate spre a noastră viețuire cumsecade, trăind conform nevoilor folosirii lor utile în bine doar. Restricționîndu-ne acțiuni, altădată poate haotice, acuma bine coordonate, în dependență strictă de utilizarea lor.
  Așa-i viața cu unele și altele trăiri și trăiri, ce-s consemnate toate SUS. Și nu știm decît varianta noastră intim consemnată, conștiința cum e ea așa ne credem. Și cu toate acestea ne putem înșela în timp, ne luînd în calcul toate ale noastre. Ne credem corecți și nu știm adevărul în totalitatea sa ce ni-i pus în dreptul nostru, uitat.
  Înălțîndu-ne în cunoaștere ce ne înspăimîntă intim, că nu ne vine a crede că-i posil. Ce tot aflăm întruna și ne definim și noi ca oameni ai Pămîntului cu EL în gînd.