1810.Rămînem singuri în coordonate reci, străine

   Cînd pierim nedrepții din viață, încet cu mari regrete, nepricepînd lumea. Rostul nostru de aicea, înspre bine și al realității SALE. Ne topim încet din lume și ea în ceață se îndepărtează tot mereu, pînă dispare. Cu toții și rămînem singuri să ne regăsim în alte coordonate reci, străine și total noi și necunoscute. Noi nepregătiții din viață cu așa existență, că n-am fost cum trebuia, plătind încă.
   Nimeni nu ne însoțește, chiar și prietenii cei mai intimi rămîn, lăsîndu-i între vii în neștirea lor. Nici dragostea nu ne mai leagă, despărțindu-ne rece și stranie o ceva nedefinit. Consider că-i neștiința SA, ca și a noastră cînd am fost ca ei. Mai nimic bun nu se prinde de apucăturile noastre, ci hîda nedreptate. Ce ne ține departe de cum ne vrea, EL Singurul de SUS de luat în seamă și nu-I.
   Că ce se petrece în societatea umană, îi E tributară doar LUI, dar nu se recunoaște. Și plătim inși și familii și societăți și popoare și continente și lumea oamenilor. Și nu numai cînd vine timpul scadenței din urmă. Păcat că prostiei umane nu i-o pus stavilă ci doar destoiniciei între oameni. Și ne tot afundăm în mocirla nedorită și așa de comună nedreptății omenești.
   Nedreptatea ca nedreptatea, dar credința doar în EL ne va mai da speranțe de a fi. Și în acest secol XXI, cum ni s-o prezis și nu-i greșit dar încă nu se cunoaște, vreo mișcare corectă.